Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează joi, 29 septembrie, ceremonia deschiderii noului an universitar 2022-2023, o festivitate specială ce va fi organizată începând de la ora 12. Acțiunea are loc în în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT. Snunt așteptați să participe studenții, familiile și apropiații lor, dar și universitarii, cercetătorii și personalitățile din comunitate invitate ale UVT, o sărbătoare aparte ce marchează debutul activităților academice din noul an universitar.
Momentul de deschidere a anului universitar va fi îmbogățit și valorizat prin prezența invitatului special al Universității de Vest din Timișoara, Excelența Sa, domnul Carlos Moedas, actualul primar al Lisabonei, personalitate politică și academică de talie internațională, fost comisar european pentru Cercetare, Știință și Inovare. Vă invităm să participați și la acest eveniment de excepție, în cadrul căruia UVT îi va acorda domnului Carlos Moedas titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul festivității de decernare care va avea loc începând de la ora 10, joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT.
Comentarii prin facebook