Dumbrăviţa joacă în Cupă pe terenul Rapidului: „Nu mergem acolo să ne facem poze!”

Dumbrăvița fotbalistică se află în fața unui nou moment istoric! Echipa debutează în faza grupelor din Cupa României cu un meci împotriva prim-divizionarei Rapid București. După cum se știe,  din cauza infrastructurii precare din județul Timiș, meciul se dispută pe terenul adversarilor, stadionul „Rapid Giulești”, inaugurat în primăvara acestui an.

Deși partida se va juca în Giulești, antrenorul Cosmin Stan spune că elevii săi nu vor aborda partida resemnați și copleșiți de numele adversarului.

„Din păcate, jucăm la București. Vă spun cu mâna pe inimă și vreau să mă credeți, eu mi-am dorit enorm ca acest meci să se joace aici, la Dumbrăvița. Dar programările au fost făcute de așa manieră încât în Dumbrăvița și în Timișoara nu avem unde să jucăm în nocturnă. Nu mi se pare normal cum s-au făcut aceste programări, pentru că dintre cele opt echipe de nivel inferior șase nu joacă în nocturnă. Excepțiile suntem noi și Dinamo, care oricum are opțiuni în București sau în împrejurimi. Într-adevăr, Rapid și CFR Cluj sunt echipe de audiență maximă, dar cred că totuși trebuia să se țină cont de faptul că Dumbrăvița nu dispune de nocturnă. Nu am avut nici varianta Arad disponibilă, pentru că UTA joacă tot acasă cu FCSB și nu au fost de acord să jucăm acolo și noi cu o zi înainte. A rămas varianta Giulești… Dar vă spun că Dumbrăvița nu merge în Giulești ca mielul la tăiere! E clar, există o diferență enormă între noi și Rapid, din toate punctele de vedere, dar noi nu vom merge acolo să ne facem poze. Vom încerca să jucăm cât putem de bine, iar dacă suntem în stare să-i și încurcăm!”, a declarat Cosmin Stan.

Delegația alb-verde pleacă luni spre București și va rămâne departe de casă până la final de săptămână. În următoarele zile, se va antrena în zona Capitalei, pe bazele „Metaloglobus” din Pantelimon și la Tunari, iar de joi se va pregăti la Miercurea Ciuc, acolo unde va avea loc următorul joc de campionat, cel cu FK Csikszereda, programat sâmbătă, la ora 11.00.

Meciul CSC Dumbrăvița – Rapid București, din prima etapă a Grupei C din Cupa României, va avea loc mâine, marți, de la ora 18.15, pe stadionul „Rapid Giulești”. Partida va fi televizată pe Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
DRDP Timişoara a lansat astăzi pe SEAP procedura „Elaborare Studiu de Fezabilitate Extindere Varianta de Ocolire Timișoara Nord, DN6-DN69 la patru benzi de circulație”. După selecția/validarea ANAP se va stabili și data de depunere a ofertelor. Termenul de realizare al SF-ului este de 12 luni. Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost lansată prima licitație pentru extinderea la patru benzi a Centurii Nord Timișoara
Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane de euro, cea mai mare parte bani de la Ministerul Culturii, îl locul vechiului cinema a apărut un hub cultural-cinematografic, cu două săli de vizionare, zone creative, dar și cu o grădină de vară, tot pentru proiecții, un roof –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO

Top