Unul dintre principalele mijloace de transport public timișorean, troleibuzul sau firobusul așa cum îl știu și astăzi timișorenii adevărați, împlinește 80 de ani de când e pe traseu în orașul de pe Bega. Pe 5 noiembrie 1942, Întreprinderile Electromecanice Timişoara trimiteau o telegramă către M.A.I – Direcţia Exploatărilor Comunale prin care se anunţa onoratul public despre punerea în circulaţie a firobuselor pe traseul Piaţa Lahovari – Catedrală – Gara D. Elena, începând cu 15 noiembrie. Comunicatul încununa încheierea unui proiect început în 1938 şi coordonat de Corneliu Miklosi, directorul I.E.T.
Din cauza începerii celui de-al doilea război mondial realizarea acestui proiect s-a întins pe o perioadă de 4 ani. Livrarea celor 7 firobuze produse de Fiat Marelli a avut loc în luna iulie 1942, iar 3 dintre acestea au intrat în serviciul public în luna noiembrie. Starea pavajului de pe străzile Văcărescu şi Bolintineanu a determinat realizarea unui capăt provizoriu în faţa Gării Domnița Elena, traseul rezultat având o lungime de 2,6 km. Firobusele Fiat, cu o capacitate de transport de 45 de călători, au câştigat simpatia timişorenilor aşa cum se menţionează în raportul intern din 1942 al I. E. T. Timpul de parcurgere al traseului de la un capăt la celălalt era de 9 minute, iar frecvenţa dintre firobuse era de 7 minute, aflăm de la Silviu Dănescu, pasionat timișorean din domeniul transportului public.
Succesul acestui tip de transport a fost întrerupt de bombardamentele din Iunie 1944 care au distrus reţeaua firobusului în zona Gării Domniţa Elena. Circulaţia a fost reluată după mai mult de două luni pe traseul ce unea Piaţa Lahovari cu strada Enric Baader. Situaţia economică precară de după război şi intrarea sub influenţa sovietică au complicat obţinerea de piese necesare funcţionării firobuselor.
Parcul de firobuse a crescut în 1949, odată cu livrarea a 5 firobuse de fabricaţie sovietică.
Anul 1959 marchează apariţia primului troleibuz proiectat şi construit în România, de tip TV 2E. În perioada 1960 – 1995 în Timişoara au circulat doar troleibuze româneşti, fabricate la intreprinderea de profil din Bucureşti. Tipurile TV 20E, Dac 112E, Dac 117E (denumite de la începutul anilor 90 “Rocar”) au asigurat mobilitatea urbană timişoreană într-o perioadă în care nevoia de transport era foarte mare. Dezvoltarea acestui tip de transport a fost datorată “crizei petrolului” din anii 70 şi 80. Utilizarea curentului electric a constituit o alternativă viabilă în comparaţie cu transportul bazat pe combustibili fosili. Traseele au fost complementare cu cele de tramvai, iar utilizarea pentru ambele forme de transport ale substaţiilor si transformatoarelor pentru alimentarea cu energie electrică a fost un argument major în favoarea dezvoltării transportului cu troleibuzul. Până la jumătatea anilor 90 se remarcă dezvoltarea reţelei de troleibuz corelată cu construcţia noilor cartiere de locuinţe.
Schimbările survenite după 1989, creşterea numărului de autoturisme, îmbătrânirea parcului de vehicule au dus la situaţii în care troleibuzul a fost înlocuit de autobuz. Soluţia salvatoare a fost importul de troleibuze second-hand, începând cu anul 1995. Astfel, vehicule de tip Ikarus, ÖAF Graf&Stift, Saurer, Renault Berliet şi Vetter au asigurat servicii decente de transport aproape până la încheierea primului deceniu al anilor 2000.
Anul 2008 a însemnat o modernizare completă a parcului de troleibuze, prin achiziţia troleibuzelor Skoda Irisbus Citelis. Acestea asigurau condiţii de accesibilitate aduse la zi, datorită podelei coborâte. Deşi iniţial s-a dorit achiziţionarea de troleibuze solo şi articulate, din motive financiare s-a achizitionat doar varianta solo. Asemeni unora din troleibuzele second-hand, troleibuzele Skoda au posibilitatea deplasării cu ajutorul generatorului de curent Diesel.
Anul 2015 a fost cel în care s-au realizat investiţii majore în dezvoltarea reţelei de transport cu troleibuzul. Odată cu finalizarea construcţiei pasajului Michelangelo, linia de troleibuz 16 a fost reconfigurată, circulând în ambele sensuri ale Blv. V. Pârvan. Un pas important în dezvoltarea transportului cu troleibuze l-a constituit conectarea localităţilor Ghiroda şi Dumbrăviţa de Timişoara prin liniile metropolitane M11 si M14. Ambele proiecte au fost realizate cu ajutorul fondurilor europene fiind puse în funcţiune la finalul anului 2015. În acest an, odată cu finalizarea lucrărilor la Blv. Sudului şi a Str. Mareşal Constantin Prezan s-au reconfigurat traseele de troleibuz 15 şi 16, mai aflăm de la Silviu Dănescu.
Ultimele declaraţii ale administraţiei timişorene transmit intenţia păstrării sistemului de transport cu troleibuze, însă în paralel cu utilizarea de autobuze electrice (o variantă mult mai costisitoare în comparaţie cu troleibuzul). Paşii anuntaţi sunt mici comparativ cu dezvoltarea de care au parte sistemele de troleibuz existente în mari oraşe europene. Ne rămâne speranţa că istoria de 80 de ani a troleibuzului timişorean va continua printr-o dezvoltare durabilă asigurată de reconstrucţia de reţele şi achiziţia de vehicule noi. Respectul pentru istoria oraşului impune conservarea şi expunerea exemplarelor istorice în muzeul ce poartă numele Dr. Ing. Corneliu Miklosi, omul datorită căruia acest mijloc de transport s-a introdus în Timişoara.
Până în prima jumătate a anilor 60, denumirea utilizată atât public cât şi în cazul documentelor interne era “firobus”. Numerele de parc ale firobuselor erau de forma F1 …. F7 (în cazul seriei firobuselor Fiat, însă acest tip de numerotare s-a aplicat inclusiv la seria de troleibuze TV 2E). În a doua jumătate a anilor 60, s-a renunţat la denumirea iniţială, numerele de parc fiind alcătuite exclusiv din cifre (ca şi în cazul tramvailor sau autobuzelor). Din acest motiv veţi găsi în text denumirea de “firobus” până în anii 60, iar apoi cea de “troleibuz” (utilizată la nivel naţional).
Comentarii prin facebook