Acțiune fulger a polițiștilor locali pentru prevenirea absenteismului școlar. Şcolile vor fi informate cu privire la elevii depistați în cafenele și baruri, chiulind de la ore.
Efective mărite de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au efectuat, vineri, o amplă acțiune pe linie de prevenire a absenteismului școlar, a consumului de alcool, tutun, substanțe interzise în rândul elevilor. Acțiunea s-a desfășurat în 19 locații, din care 8 în zona Campusului Universitar și 11 în zona Unirii, în care se află de altfel și două din unitățile de învățământ aflate în supravegherea polițiștilor locali, respectiv Liceul Jean Louis Calderon și Liceul Nikolaus Lenau.
Locațiile verificate fac parte din categoria baruri, cafenele, pizerii, societăți comerciale în care se desfășoară jocuri de noroc, pariuri sportive etc. Au fost legitimate 53 de persoane, printre acestea aflându-se și 10 elevi care nu își justificau prezența în locațiile respective, fiind în timpul orelor de curs.
Tinerii, care provin de la mai multe licee, au fost notați de polițiștii locali care vor informa școlile frecventate de aceștia în vederea aplicării dispozițiilor regulamentului școlar. Totodată, în timpul acțiunii au fost aplicate și 12 sancțiuni în cazul unor autovehicule depistate staționând neregulamentar în zonele verificate.
Astfel de acțiuni se vor desfășura periodic, și în alte zone, cu scopul prevenirii comiterii de fapte de natură contravențională sau infracțională în rândul tinerilor, dar și al prevenirii absenteismului și abandonului școlar.
Comentarii prin facebook