Accident grav pe DN6 lângă Lugoj! A intervenit şi elicopterul SMURD. UPDATE: O persoană a murit

Din nou eveniment rutier grav pe cel mai cunoscut drum din Vestul ţării. Astăzi, 13 ianuarie, în jurul orei 15:00, ISU Timiş a fost solicitat să intervină la un accident pe DN6, la ieșirea din localitatea Lugojel.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, cu un efectiv de 10 pompieri, din cadrul Detașamentului Lugoj. Totodată, la locul accidentului s-au deplasat și două ambulanțe SAJ și a fost alertat elicopterul SMURD CS.

În accident au fost implicate două autotrenuri și un autoturism în care se aflau 2 peroane. În urma impactului, cele două persoane din autoturism (sex masculin) au rămas încarcerate. Victimele au fost extrase de urgență și predate echipajelor medicale, o victimă conștientă și o victimă în stop cardio respirator. Personalul medical efectuează manevrele de resuscitare pentru cea de-a două victimă.
Șoferul unui autotren a fost evaluat medical la fața locului, celălalt șofer nu a necesitat îngrijiri medicale.

UPDATE: O persoană a murit

„Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autoturism pe DN 6 dinspre Caransebeș spre Lugoj, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un tir condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani. În urma impactului, tirul condus de bărbatul de 44 de ani, a ieșit în afara părții carosabile, iar autoturismul a fost proiectat într-un alt tir care se deplasa în spatele autoturismului.

Conducătorul auto, soția sa în vârstă de 60 de ani și conducătorul tirului în vârstă de 44 de ani, au fost răniți și transportați la spital. Conducătorului auto i s-au efectuat manevre de resuscitare la fata locului, după care a fost transportat la spitalul din Lugoj, unde a decedat. Polițiștii urmează sa stabilească cauzele și împrejurările producerii accidentului. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, conform IPJ Timiş.

Foto: arhivă

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Top