Timișorenii, invitați să descopere avantajele automobilului electric. Zeci de utilizatori de Electromobilitate își prezintă experiența acumulată

Acum cinci ani, în România apărea un proiect interesant, dar privit de mulți cu circumspecție. Un timișorean cu activitate în domeniul auto, plecat peste hotare de ani buni, Dan Boboescu, pornea pe drumurile României și promova utilizarea automobilului electric. S-a născut proiectul ”Electromobilitate”, care acum a ajuns la cinci ani de activitate și sâmbătă va fi alături de timișoreni.

Pentru a marca trecerea primilor cinci ani de activitate, echipa proiectului Electromobilitate și mașinile lor minunate din întreaga țară își dau întâlnire în acest weekend, chiar în orașul din care a plecat acest proiect, Timișoara, unde așteaptă să li se alăture studenții și profesorii de la Politehnică, la fel ca în 2019. Cu această ocazie sunt programate mai multe evenimente și acțiuni de informare despre progresul realizat în domeniul mobilității electrice, din 2018 până în prezent. Toate acestea au îndeplinit standardele solicitate de organizația mondială care se ocupă de manifestările Earth Day și evenimentul nostru a fost inclus în programul ediției 2023. Așadar, suntem deosebit de mândri de faptul că Timisoara Verde – cum am denumit evenimentul nostru pentru Earth Day – a pus Timisoara pe harta lumii, în contextul mișcărilor ecologiste.

Sâmbătă, 22 aprilie 2023, între orele 10,00 și 13,00, echipa Electromobilitate va fi prezentă în Piața Victoriei, pentru o întâlnire cu publicul timișorean. De la ora 17,00, până la ora 18,00, echipa va fi tot în zona centrală, cu un circuit demonstrativ cu automobilele electrice.

Joi, cei care utilizează deja deplasarea electrică s-au întâlnit cu studenții Univeristății Politehnica. Tinerii au aflat ce înseamnă acest mijloc de deplasare eco, ei au văzut și mai multe automobile electrice, expuse în curtea de la Electro.

De la inițiativă la confirmare

În februarie 2018, la Timișoara demara proiectul Electromobilitate, la început prin publicarea unor articole online, dedicate mobilității electrice. În timpul scurs de atunci, acestui demers i s-au alăturat zeci de utilizatori ai automobilului electric, care și-au adus contribuția benevol, prin monitorizarea deplasărilor, publicarea de statistici, informații și articole.

După doar un an, activitatea s-a extins la prezentări cu studenții de la Politehnică și test drive-uri cu primele două mașini parcate în garajul virtual, ”Ionică” (Hyundai Ioniq, model 2018) și ”TM 3” (Tesla Model 3, long range, tracțiune spate, model 2018)

Apoi s-a născut ideea unui blog dedicat utilizatorilor de vehicule electrice – www.electromobilitate.com. Acesta urma să devină spațiul în care proprietarii să își descrie experiențele la volan, cu bune și mai puțin bune, așa cum este în prezent noul univers electric, aflat la început de drum.

Următorii patru ani au zburat, din păcate cu multe griji și necazuri, cauzate de pandemie și conflictul din țara vecină. Privind în retrovizor, rămân însă câteva statistici, care confirmă ascensiunea rapidă a mobilității electrice în lume, în Europa și în România.

La sfârșitul anului 2022, înmatriculările de automobile 100% electrice din totalul celor noi reprezentau 9,1% în România, 14% în Europa și 10% pe plan global..

Pentru ca această creștere rapidă să fie cât mai bine documentată, inițiatorii proiectului Electromobilitate au ales varianta comunicării directe dintre cei ce utilizează în prezent automobile electrice și cei interesați de achiziția unui model în viitor.

Experiența reală la volan, împărtășită tuturor

Competența celor 77 autori, care au publicat peste 2.200 articole pe blog, provine din experiența acumulată la volan, în condiții de trafic real, pe buzunarul propriu, din care peste două milioane km (de 5,2 ori distanța de la Pământ la Lună) au fost monitorizați săptămânal în cadrul proiectului.

Creșterea rapidă a parcului auto electric se reflectă și în creșterea echipei ce colaborează la proiect. In primul trimestru din 2023 parcursul monitorizat este mai mare decât cel din întregul an 2020.

Pe măsură ce unii colegi, trecuți de pragul celor 12 luni de colaborare convenite inițial cu fiecare participant, se retrag din activitatea săptămânală, proprietari noi de automobile electrice decid să-și investească timpul pentru colectarea de informații din viața de zi cu zi și să le pună la dispoziția celor interesați de achiziția unei „electrice”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.