Bosniacii de la Dubioza Kolektiv vin să cânte la Timișoara/FOTO

Dubioza Kolektiv, una dintre cele mai cunoscute trupe muzicale din Balcani, ajunge în octombrie la Timișoara. Alături de alte formații românești, bosniacii vor cânta în cadrul unui eveniment numit ”Celebrarea orașului”, pe care organizatorii îl numesc ” unul dintre marile evenimente culturale ale acestei toamne în Timișoara”.

Timișorenii vor avea parte de o serie de concerte cu artiști de marcă, din 6 până în 8 octombrie, în cadrul unei noi sărbători dedicate orașului, Produsă de Centrul de Proiecte și care va avea loc pe proaspăt redeschisa (parțial) bază sportivă Uszoda. De asemenea, concerte similare vor avea loc în peste 50 de locații din oraș. Toate cu acces liber.

Alături de Dubioza Kolektiv se vor afla și o serie de artiști din România: Domino, Guess Who, Brigada D și Qinta Spartă. Alături de alte peste o sută de evenimente, aceste concerte vor anima atmosfera, timp de trei zile, la Timișoara 2023 în ceea ce a fost numită Celebrarea orașului, cu concerte pe scena din zona Uszoda (Splaiul Nicolae Titulescu, segmentul dintre Strada Jiul și Bulevardul 16 Decembrie) și în alte 50 de locații din Timișoara.

Concertele Dubioza Kolektiv, Domino, Guess Who, Brigada D și Qinta Spartă sunt organizate de Centrul de Proiecte Timișoara. Programul evenimentelor din Uszoda este completat de concertele organizate în parteneriat de Muzicon și Centrul de Proiecte, în locații partenere situate pe malurile Begăi. Accesul publicului la toate aceste evenimente va fi gratuit.

Timișoara 2023. Celebrarea orașului, unul dintre marile evenimente culturale ale acestei toamne în Timișoara, propune publicului un traseu cultural ce include peste cincizeci de locații situate pe malurile și în împrejurimile Canalului Bega. Timișoreni și turiști deopotrivă se vor bucura de un program complex de evenimente, din arii diverse de interes pentru public: muzică, teatru, arte vizuale, arhitectură, biodiversitate, gastronomie etc. Programul evenimentului este publicat pe site-ul oficial al evenimentului: celebrare.timisoara2023.eu.

Trupa bosniacă Dubioza Kolektiv împletește aromele locale ale Balcanilor cu influențe de ska, punk, reggae, electronică și hip-hop. Primul lor album, Dubioza Kolektiv (2004), a fost întâmpinat imediat cu un entuziasm care nu a mai fost întâlnit pe scena bosniacă din perioada antebelică. Albumele Wild Wild East (2011) și Apsurdistan (2013) au propulsat trupa pe scena internațională. A urmat primul lor turneu în SUA, precum și selectarea ca trupa nr. 1 la Eurosonic 2016. De-a lungul anilor, Dubioza Kolektiv a devenit cea mai mare trupă din Balcani, cu concerte sold out în Londra, Amsterdam, Berlin, Berlin, Dublin, Budapesta, Oslo, Praga, Viena, Madrid, precum și în SUA și Canada. Au cântat la marile festivaluri europene Glastonbury, Roskilde, Lollapalooza, Boomtown Fair, Lowlands, Das Fest și multe altele. Concertul Dubioza Kolektiv va avea loc duminică, 8 octombrie, de la ora 20:45, pe scena Uszoda”, au anunțat cei de la Centrul de Proiecte.

Evenimentele din octombrie coincid cu aniversarea a doi ani de existență a Centrului de Proiecte, în varianta actuală.

Sunt doi ani intenși de când Centrul de Proiecte Timișoara este în serviciul timișorenilor. Mândria noastră de a fi în slujba comunității este cu atât mai mare cu cât avem șansa să facem asta și în anul în care orașul nostru este Capitală Europeană a Culturii. De aceea, acum, la început de toamnă, când pregătim evenimentul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, vă invităm să vă bucurați de fiecare zi din cele rămase în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Sperăm că aceste luni vă vor oferi întâlniri neașteptate – cu arta, cu ideile, cu Timișoara văzută într-o lumină nouă. Cine, dacă nu Timișoara, e prima în a celebra libertatea de gândire prin dezbateri care deschid minți și punți de colaborare? Unde, dacă nu la Timișoara, e la ea acasă arta care te intrigă, arta care experimentează? Cine, dacă nu comunitățile Timișoarei, sunt primele în a sărbători diversitatea celor de lângă noi, vecini vechi sau nou-veniți? Ne vedem pe Bega!”, spune  Alexandra-Maria Rigler, directoare a Centrului de Proiecte Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș

Una din cele mai serioase și omogene echipe din fotbalul județean a câștigat detașat Liga 4 din Timiș. Vorbim de echipa pregătită de „leopardul” Petre Narcis, CS Sânandrei Carani. După ce a cochetat cu podiumul în ultimii ani, timp în care a câștigat și o ediție a Cupei Romnâniei, în acest sezon a fost vorba...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CS Sânandrei Carani este noua campioană a județului Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Nu a trecut decât o lună de la deschiderea singurului muzeu pe care Primăria Timișoara îl deține și deja anunță că vrea să investească acolo aproape un milion și jumătate de lei. De asemenea, vrea să transforme expoziția dedicată lui Johnny Weissmuller într-un muzeu. Executivul primăriei va cere votul consilierilor locali asupra celor două proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul, în locul său desemnându-l pe Adrian Veştea. Acesta din urmă a precizat că îşi asumă această responsabilitate într-un moment de criză politică, subliniind că îşi doreşte un guvern politic, care să îşi asume reforme reale. „Domnul Eugen Tomac şi-a depus mandatul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriza de duminică! Tomac și-a depus mandatul, iar Nicușor Dan l-a propus ca prim-ministru pe Adrian Veștea
De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Top