Roxana Iliescu, cel mai vocal consilier local din Timişoara, pregătită să schimbe macazul politic

PSD sau PNL? Aceasta e întrebarea care se pune în privinţa viitorului politic al consilierului local Roxana Iliescu, cel mai vocal membru al CL Timişoara. Ea se află în tatonări cu ambele partide, iar sâmbătă a participat la  Conferinţa Judeţeană a PSD, bun motiv pentru a se fotografia alături de Alfred Simonis.

Mai puţin de un an ne desparte de alegerile locale, iar mişcările de trupe pe eşichierul politic sunt tot mai ample. Printre cei care îşi caută o nouă “gazdă” politică se numără şi consilierul local Roxana Iliescu. În acest moment ea este membră Pro România, partid aflat însă în disoluţie. Potrivit unor surse din PSD şi PNL, ea are tatonări cu ambele partide.

Sâmbătă, de exemplu, ea a participat la Conferinţa Judeţeană a PSD Timiş, ocazie cu care s-a fotografiat cu realesul preşedinte Alfred Simonis, lucru pe care nu l-a ascuns de altfel.

 “Astăzi am participat în calitate de invitat la Conferința Județeană PSD Timiș. Felicitări Alfred Simonis pentru realegerea în funcția de președinte al Filialei PSD Timiș!”, a postat Iliescu pe pagina sa de Facebook, alături de mai multe fotografii de la întâlnirea PDS-iştilor.

Cât priveşte ideologia, e doar un moft pentru Iliescu. Ea şi-a făcut debutul într-un partid conservator, PMP, de unde a zburat spre stânga, la Pro România. Pe scurt, de la Traian Băsescu la Victor Ponta. În ultimii ani, Iliescu şi-a câştigat notorietate de cel mai vocal consilier local şi opozant al actualei administraţii, câştigând astfel admiraţia fostului primar Nicolae Robu.

 

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Kata a spus: (octombrie 3rd, 2023 at 12:27 )

Doctrina nu gluma…

Reos a spus: (octombrie 3rd, 2023 at 14:22 )

Un personaj bine cunoscut deci fără comentarii desigur nu mai surprinde pe nimeni.

cetatean a spus: (octombrie 3rd, 2023 at 14:28 )

Nu are doctrina, nu are soluții, are doar gura mare. Pe vremuri nu se numea „vocala”, se numea mai simplu: ȚAȚĂ

Marius Serbanescu a spus: (octombrie 3rd, 2023 at 16:54 )

Toți oportuniștii au plecat la Ponta, micul…micronicul….infinitezimalul Ponta.
Omul care, după ce a făcut rahatul praf în funcția de prim ministru, vine acum și ne spune ce liberal și ce vizionar, a fost el.
După….nu în timpul.
Se propune în funcții și Ciolacu-ul îl adoptă consilier, doar ca să-i ia și puținii votanți pe care i-a prostit. După alegeri…la gunoi cu el.
Acolo unde îi e locul, împreună cu Dragnea, Năstase, Ciucă, Câțu. Doar Năstase a fost vultur, o zi, restul….hârtie igienica.

Nelu a spus: (octombrie 3rd, 2023 at 20:50 )

o oportunista, ca toti traseistii politic. Trist e ca o sa fie destui saraci cu duhul care s-o voteze.

Vio a spus: (octombrie 4th, 2023 at 08:35 )

Cel mai sigur să intre în PNL care oricum este intrat (absorbit) în PSD. În felul ăsta scapă de dilemă. O dilemă aparentă.

CANAL a spus: (octombrie 4th, 2023 at 11:06 )

Parca domnul Simonis spunea zilele trecute ceva despre „personalitati” reprezentative din Timis pentru ceva candidatura la CONDUCERE. Astia s-au nascut CONDUCATORI? Ca nu par sa detina vreo formare pe partea asta. Cand ii vad imi amintesc de activistii de partid din vremuri nu foarte indepartate.

ham a spus: (octombrie 4th, 2023 at 20:46 )

Ce-i si de capul centuristei asteia?

Giugiuca a spus: (octombrie 5th, 2023 at 11:16 )

Eu as pune-o sa dea proba fizic si orala 🙂 )))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.