Aniversare la UPT! Cel mai vechi laborator din cadrul Politehnicii, la ceas… centenar

În cadrul evenimentelor prilejuite de aniversarea Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de Mecanică, prin Departamentul de Rezistența Materialelor a organizat vineri, 10 noiembrie 2023, 100 de ani de la înființarea primului laborator al Școlii Politehnice timișorene.

Este vorba despre Laboratorul de Rezistența Materialelor, inaugurat la 11 noiembrie 1923, în prezența Regelui Ferdinand. Aniversarea a avut loc în amfiteatrul „Valeriu Alaci”, recent renovat, care a fost inaugurat cu această ocazie, în prezența întregului colectiv de Rezistența Materialelor, a colegilor din Facultatea de Mecanică, a foștilor profesori, în prezent pensionați, a conducerii UPT, dar și a invitaților din alte universități tehnice din țară.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a felicitat colectivul Departamentului de Rezistența Materialelor, un colectiv cu rezultate valoroase atât în plan didactic, cât și al cercetării, cu ocazia aniversării centenarului Laboratorului de Rezistența Materialelor, o raritate în domeniul tehnic. De asemenea, rectorul UPT a oferit titlurile de profesor emerit, unor cadre didactice cu rezultate remarcabile, profesorii Vasile Bacria și Constantin Cristuinea, precum și o plachetă de onoare profesorului Mihai Hrușcu.

Tot în deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Mecanică, prof.dr.ing. Ilare Bordeașu, a rememorat anii studenției sale, cu prima notă de 10 primită în amfiteatrul inaugurat cu această ocazie, a mulțumit profesorilor, adevărați mentori pentru generații întregi de studenți, insistând pe ideea necesității de a continua tradiția calității, instituită în întreaga universitate.

În cadrul aniversării, Costică Atanasiu, președintele Secției Mecanică Tehnică din cadrul Academiei de Științe Tehnice din România, a vorbit despre personalitatea profesorului Constantin C. Teodorescu, fondatorul Laboratorului de Rezistența Materialelor, prof.dr.ing. Nicolae Neguț, fost decan al Facultății de Mecanică, a prezentat istoricul laboratorului, prof.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector al UPT, a prezentat Laboratorul de Rezistența Materialelor astăzi, invitații au prezentat mesajele lor la aniversare, cuvântul de încheiere fiind adresat de conf.dr.ing. Dan Ioan Stoia, directorul Departamentului de Mecanică și Rezistența Materialelor.

Evenimentul a mai inclus lansarea volumului „Laboratorul de Rezistența Materialelor – Un secol de activitate” scris de prof.dr.ing. Nicolae Neguț și o vizită la actualul sediu al Laboratorului de Rezistența Materialelor, care încă păstrează echipamente de acum 100 de ani.

Laboratorul de Rezistență și Încercări de Materiale, cum se numea la început, a fost fondat de profesorul Constantin C. Teodorescu, fiind, la acea vreme, primul laborator al Școlii Politehnice din Timișoara, modern și performant, unic în România. După inaugurarea pavilionului Facultății de Mecanică și a Laboratorului de Rezistență și Încercări de Materiale, la data de 11 noiembrie 2023, lucrările cu studenții iau amploarea cuvenită, conduse de titularul catedrei, profesorul Constantin C. Teodorescu, iar în 3 decembrie 1923 se realizează prima lucrare aplicativă cu studenții, constând din întinderea unor bare metalice și compresiunea unor cuburi de ciment.

P​rimul Buletin de Încercare oficial din istoria Politehnicii a fost eliberat la data de 27 iunie 1924, de către Laboratorul de Rezistență și Încercări de Materiale, ocazie cu care acesta își inaugurează începutul activităților oficiale, oferind servicii industriei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire centralizată. Bănățenii au învins în primul joic amical o echipă de Liga 5 din Polonia, 6-2 cu Czarni Pruszcz Gdański, iar astăzi au recidivat în vața unei echipe de primă ligă. Vorbim însă de primul eșalon din Kîrghistan și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când 7 fani PAOK au murit lângă Lugoj, este din nou doliu pe drumurile noastre, alte trei persoane murind astăzi. Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 6, în zona localității Cornea, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acesta fiind primul asemenea centru pentru această specializare, care a fost terminat. Acum urmează etapa achiziției de echipamente, mai spune acesta. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide sau prin acumulare de conținut, ci prin oamenii care o trăiesc zi de zi. Profesorii sunt cei care dau formă procesului educațional, iar modul în care ei sunt sprijiniți, formați și valorizați influențează direct calitatea învățării. Asociația SELLification4EDUcation a apărut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.