Alexandru Proteasa contraatacă la şarja PSD: “Un nou atac politic mizerabil, bazat pe interese personale”

Gerald Simonis

Gerald Simonis

Consiliul Județean Timiș respinge categoric acuzațiile lansate de PSD și spune că, de fapt, la mijloc ar fi o solicitare lansată de fratele preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis, pentru o autorizație de construire refuzată de administrația județeană.

Mai mult, reprezentanții CJT spun că persoana respectivă l-ar fi amenințat pe Alexandru Proteasa. “Tu și Nica meritați să fiți bătuți pe stradă”, spune Proteasa că ar fi fost afirmația lansată de Gerald Simonis.

Procedura de revocarea din funcție a unui vicepreședinte al Consiliului Județean trebuie argumentată și supusă la vot în plen, iar pentru a fi dusă la îndeplinire sunt necesare două treimi din totalul consilierilor județeni.

 “Avem în față un nou atac politic mizerabil, bazat într-adevăr pe interese personale, însă nu ale mele ci ale liderului PSD, Alfred Simonis. Manipularea informațiilor și folosirea grupului politic PSD reprezintă o răzbunare a familiei Simonis în fața căreia am refuzat să cedez la șantaj. Fratele lui Alfred Simonis m-a amenințat că îmi va fabrica acest scandal dacă nu pun presiune pe funcționarii publici din CJ Timiș ca să îi elibereze un aviz necesar construirii unui centru comercial. Legal, acel aviz nu putea fi eliberat, iar eu nu fac nici favoruri, nici nu cedez la presiuni, șantaj și amenințări. Aștept cu interes acel plen în care consilierii județeni PSD îmi vor cere revocarea lipsită de orice temei și argumente, ca să le expun și eu conversațiile cu familia domnului Simonis, mai ales ultima conversație care s-a încheiat cu concluzia că eu și președintele CJ Timiș《merităm să fim bătuți pe stradă》pentru că nu răspundem la comenzi”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ Timiș.

Cei de la CJT mai spun că procedura de licitație pentru desemnarea unui constructor la Centrul de legume fructe de la Tomnatic a fost derulată înainte de mandatul lui Alin Nica, contractul fiind semnat de Călin Dobra, președintele de atunci al Consiliului Județean Timiș. Centrul se află în faza de finalizare a lucrărilor însă nu este recepționat de la constructor. Structura Consiliului Județean care va organiza recepția și care face plățile către constructor nu este în subordinea vicepreședintelui

Proteasa, acesta din urmă având doar atribuții de coordonare a Direcției care va propune strategia de operationalizare.

“Încercările politice ale PSD de a semăna confuzie în rândul comunității nu sunt noi. Livrează informații trunchiate către jurnaliști, își asumă știri false și se folosesc de instituțiile statului pentru a performa execuții politice. Cazul lui Proteasa este copia cazului meu la Consiliul Național de Integritate. Și în cazul lui, dacă se va face o sesizare, procurorii îi vor atesta nevinovăția”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Reprezentanții instituției mai spun că, instituțional, la nivelul Consiliului Județean Timiș, nu există nicio informație privind vreo încălcare a unei proceduri privind implementarea proiectului de realizare a Centrului de legume și fructe de la Tomnatic și nici vreo suspiciune cu privire la existența unei fapte de corupție sau a unei incompatibilități.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.