Dezastrul „prin noi înșine”. Liberalii se sfâșie pentru „binele Timișului”, Alfred Simonis

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Vorbesc de la sute de kilometri imaginari distanță de treburile ce se petrec în filiala Timiș a PNL. Nu am mii de cunoștințe la liberali și sunt dintre aceia care au ales să voteze PNȚCD când trei partide istorice post-decembriste făceau concurență FSN-ului. Firește că sunt oameni de toată isprava și în PNL, cum sunt și în alte partide. Cunosc mai bine vechiul PNL, decât cel de acuma. Mai tot timpul, filiala Timiș a PNL a fost un teren de bătălie internă, iar asta i-a făcut să fie mai puțin puternici, dar firește mai interesanți, un organism mai viu, poate și mai democratic. Am votat cu ei cel puțin un mandat al „fanaticului” și „neobositului” și spun toate astea pentru a nu lăsa impresia, nepricepându-mă la lucrurile pentru care se zbuciumă ei acuma, că mă bag ca musca-n lapte.

Ca alegător sau observator din afara organizației nu e ca și cum ai fi cu ei acolo în Biroul Permanent să discuți despre liberalism. Partea proastă e că nici ei nu o prea fac. S-au certat mai tot timpul, fie că vrajba se producea între liberalii fără cal și cei cu cal (PL93), între cei din AC și filonul central, apoi între contingentul PD și liberalii ce-și ziceau pur sânge, între persoane orgolioase și degrabă risipitor de voturi pentru ambiții personale. Se apropie anul electoral și sunt ca rechinii. S-ar mânca până la unul, iar soluția pașnică ar fi plecarea la PSD a nemulțumiților. Glumeam, dar poate că mulți se gândesc serios la asta.

Așa sunt liberalii, n-o să vină președintele Nicolae Ciucă acum să zică ce, filialei? Că zece primari sunt supărați că n-au primit vreo sinecură în vreo deconcentrată pentru ai lor de-acasă? Că n-au primit la echilibrare suficienți bani când ne-a fost mai bine la buget sau când am ajuns în criză? Că nu i-a luat „primsecretarul” Alin Nica de mânuță să le rezolve una alta la București, cum face Simonis de la PSD? Dacă vor primi satisfacție cei zece primari nemulțumiți, sigur se vor găsi alții zece să fie supărați că a fost schimbat Alin Nica, președintele organizației Timiș. Frontul doar băltește în PNL atunci când ni se pare că e pace și pare să erupă când ți-e lumea mai dragă, când unii simt că nu mai prind eligibile și totul se ia de la capăt.

Dar cât de prost organizator politic poți fii să schimbi președintele înainte de alegeri? Cum să schimbi titularul postului de lider al Consiliului Județean Timiș, evaluat cu prima șansă pentru un nou mandat? Sau cum să-l lași să candideze la CJT, dar să-i fie șef de filială altul fără nicio răspundere? Și dacă e ca lemnul de slab, tot nu-l schimbi atunci, îl schimbi cu doi ani mai devreme, să aibă timp Marilen Pirtea, înlocuitorul, să refacă organizația. Sau nu Marilen Pirtea, poate interimarul Marcel Vela în geaca sa de aviator second-hand de Caransebeș.

Dacă am înșira aici câteva nume de liberali de o meritocrație sinistră plimbați prin filială de alți conducători de filială, liberali cu sau fără calitate de membru, și care astăzi de abia așteaptă să dea foc organizației, atunci vom putea ghici scorul ce-l va lua PNL Timiș în alegerile de la anul. Primăria probabil că o vor pierde nu din cauza lui Alin Nica, exclusul Alin Popoviciu sau plecatul Ben Oni Ardelean. Dacă mai pierd și administrația județeană, iar pachetul de parlamentari va fi aranjat de puciști știți ce se va întâmpla? Bătrânii liberali vor da din mână a lehamite. Bătrânii pesediști, partenerii și amicii politici de la centru, vor da și ei din mână, dar a bucurie.

Ciudat, dar astrele parcă se aliniază pentru președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Scriam recent cum ne-ar fi nouă bine în județ cu un Simonis pe cai mari aici, la Timișoara, pentru a rămâne pe cai mari la București. Cred că asta au avut în vedere și liberalii în repetatele lor BPN-uri: binele Timișului. Doar asta urmărește orice politician, nu?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

XDoru a spus: (noiembrie 24th, 2023 at 08:31 )

La fotbal, când fundașii dau mingea adversarilor fără să vrea, în mod repetat și iau de fiecare dată gol, se zice „lipsă de calitate”. În alte domenii ar trebui să aplicăm regula nesubestimării prostiei ca factor cu mare putere explicativă.

Vasco a spus: (noiembrie 27th, 2023 at 07:48 )

Cică cel mai bazat e dom professsor fara scoala de muzica , tinut de măsa și unchiu sau de la Buzias , dlll Munteanu . Adrian Munteanu care face și desface .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara

Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani

SCM Politehnica Timișoara dă o adevărată lovitură de imagine și își întărește serios lotul pentru noul sezon competițional 2026-2027. Clubul de pe Bega a anunțat oficial transferul extremei Kentwan Kenneth Smith, baschetbalistul din Bahamas revenind pe culorile alb-violet la mai bine de un deceniu de la prima sa aventură în Banat. La vârsta de 34...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide un cerc?! Kentwan Smith revine la SCM Timișoara după 11 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României

Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul a început lucrările la linia dublă de tramvai și la viitoarea buclă de întoarcere de pe strada Gării. Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară închiderea circulației rutiere prin pasaj, de asemenea, va fi afectată și circulația tramvaielor pe Calea Bogdăneștilor. De săptămâna viitoare bucla de întoarcere de pe Calea Bogdăneștilor va fi închisă pentru conectarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat lucrările de montare a liniilor de tramvai la Pasajul Solventul
Lucrările de asfaltare în intersecția de la Piața Badea Cârțan au fost încheiate, iar traficul se desfășoară, deocamdată, pe baza indicatoarelor rutiere, până la finalizarea lucrărilor la instalația de semaforizare. Traficul se desfășoară conform indicatoarelor rutiere până la finalizarea instalațiilor de semaforizare. În paralel, echipele SDM înlocuiesc stâlpii vechi de câteva decenii care susțin sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a încheiat asfaltarea intersecției de la Piața Badea Cârțan. Mai e de lucru la semaforizare
Primăria Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026. Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La începutul lui august se face din nou dezinsecție la Timișoara
Suma plătită sub formă de cotizație de Primăria Timișoara către Asociația Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se va modifica semnificativ din acest an, continuând cu o nouă scădere în anii următori. Deocamdată, pentru acest an urmează să fie înjumătățită, de la un milion, la 500.000 de lei. Scăderea este motivată, în cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara reduce masiv cotizația plătită asociației Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Gerald Simonis, fratele mai mic al preşedintelui CJ Timiş şi PSD Timiş, Alfred Simonis, a mărturisit, în cadrul unui podcast, că nu exclude o candidatură pentru funcţia de primar al Timişoarei. El spune că va face acest lucru doar în cazul în care va lăsa Moşniţa Nouă “pe mâini bune”. Deşi este fratele liderului PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surprize, surprize! Gerald Simonis, primarul comunei Moşniţa Nouă, nu exclude o candidatură la Primăria Timişoara
Un nume pentru viitor. Rezultate remarcabile pentru sportiva legitimată la CSM Timișoara, Irina Cantoriu, la Campionatul Mondial de tineret U23 Canotaj desfaşurat la Duisburg, Germania! Prin muncă, determinare și ambiție, Irina a demonstrat încă o dată că performanța se construiește cu pasiune și sacrificiu. Irina a urcat pe treapta a doua a podiumului cu echipajul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sportivă de la CSM Timișoara, medaliată la Mondialele U23 de canotaj
Miercuri, 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită și la Timișoara. Instituția Prefectului Timiș a pregătit un program special pentru eveniment. Ceremoniile sunt programate în Piața Libertății. Debutul acțiunii este programat pentru ora 9.00, cu întâmpinarea oficialităților invitate, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, respectiv ocuparea locului în dispozitiv. Va urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se sărbătorește la Timișoara Ziua Imnului Național al României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.