Condiţiile meteo vitrege şi neatenţia au stat la baza unui accident grav produs luni dimineaţă pe DN 69 în apropiere de Sânandrei.
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 69, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac amplasat pe partea stângă a părții carosabile .
În urma impactului, a rezultat decesul unui bărbat, pasager în autoturism, precum si rănirea conducătorului auto, în vârstă de 37 de ani și a unei tinere, pasageră în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală de culpă.
FOTO: DRDP Timişoara
Comentarii prin facebook