Proiectul prin care societatea Aquatim a oferit culturii Uzina de Apă de la Urseni se apropie de final. Proiectul Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei, derulat de Fundația Aquatim a avut loc în perioada mai-decembrie fiind parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.
Evenimentul organizat cu acest prilej va avea loc între 7 și 10 decembrie, fiind inclus în programul oficial de închidere al capitalei culturale. Acesta cuprinde conferința de specialitate Muzeele Apei: reconversia patrimoniului industrial în spații pentru comunități sustenabile, în 7-8 decembrie, și un program cultural generos pentru publicul larg, în zilele de sâmbătă și duminică, 9-10 decembrie.
”În cadrul conferinței de final de proiect, la Muzeul Apei vorbim despre provocări și realizări, despre lecții învățate, transfer de bune practici și, mai ales, despre noi începuturi și colaborări. Sunt invitați reprezentanți ai unor muzee tehnice din țară și străinătate, profesioniști din domeniile educație și cultură, artiști și operatori culturali, parteneri și beneficiari”, anunță Aquatim
Conferința va avea loc la Muzeul Apei, Calea Urseni, nr. 26, Timișoara. Tematica de expuneri și dezbateri cuprinde prezentarea punctelor cheie din proiectul menționat, precum și aspecte legate de importanța muzeelor apei și dezvoltarea comunităților din jurul acestora.
Joi, 7 decembrie, de la ora 16, este programat vernisajul expoziției Aluviuni și termocline, expoziție curatoriată de artistul vizual Sașa-Liviu Stoianovici, ce va putea fi vizionată până la sfârșitul anului.
În programul de weekend, copiii au la dispoziție o ofertă bogată de ateliere, în care fac experimente științifice, descoperă lecturi interesante, învață să confecționeze brățări și să creeze obiecte de artă decorativă, să construiască un iglu, să recicleze diverse materiale etc. Între atracțiile pentru adulți se numără o clasă de yoga și atelierele specializate, de educație și de jurnalism de mediu.
Sâmbătă dimineață, 9 decembrie, de la ora 11, copiii, dar și părinții, se pot delecta cu spectacolul interactiv de teatru Sticluța, pus în scenă de Asociația Teatru pentru Tine.
Sâmbătă și duminică, de la ora 17.30, sunt programate două reprezentații ale spectacolului de tip performance Despre incredibila permeabilitate a materiei, cu artiștii Alexandra Gîrbea, Uțu Pascu și Sergiu Catană. Seara zilei de duminică, 10 decembrie, este rezervată, începând cu ora 19, concertului susținut de Joe Jazz Junktion feat. Maria.
În jur de 20.000 de vizitatori au trecut anul acesta pragul celui mai tânăr muzeu al Timișoarei. Ei au venit pentru povestea spusă de prima uzină de apă a orașului și pentru a se bucura de festivalurile, spectacolele, expozițiile și activitățile organizate aici, grație proiectului de activare și transformare a patrimoniului vechii uzine de apă într-un loc viu, dedicat comunității. Muzeul Apei este o investiție a companiei Aquatim, care îl administrează. Responsabilă de implementarea proiectului menționat, ce a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 1.275.000 lei, este Fundația Aquatim.
Comentarii prin facebook