Când coaliţia PSD – PNL alimentează „suveranismul” şi euroscepticismul mai mult decât AUR şi Şoşoacă

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cu consacratu-i rânjet pe faţă, inclusiv în momente sobre şi care te pun în dilema dacă omul e idiot sau fumează ceva tare, la câteva zile de la începerea protestelor transportatorilor şi fermierilor, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a ieşit în faţa ziariştilor ca să… nu spun nimic. Mă rog, nimeni n-a înţeles nimic din ce-a spus, în afară că „nu se poate”, pe motiv de PNRR. Iar dacă e vorba de PNRR, e vorba de Comisia Europeană, de Uniunea Europeană etc. Era primul membru al guvernului care ieşea public pe marginea acestui scandal, dând impresia că Executivul tratează subiectul la mişto, ascunzându-se în spatele unor pretinse constrângeri ale Ununii Europene. (Ulterior, au putut avea loc negocieri ceva mai serioase.)

Dar la prima ieşire întreaga ţară a aflat de la „competentul” Boloş că PNRR-ul USR-iştilor şi Uniunea Europeană nu îi lasă pe guvernanţi să facă bine. (În paranteză fie spus, PNRR a fost adoptat de un guvern majoritar PNL, condus Florin Cîţu.) Boloş a uitat însă să spună că PNRR şi Uniunea Europeană nu au cerut României să crească accizele la motorină, să majoreze tot felulul de impozite, doar ca să fie îndestulat un stat nereformat şi megaobez. Şi nici PNRR, nici Uniunea Europeană n-au pus politruci incapabili la ASF, de unde vine problema exploziei preţului la RCA, prinicpalul motiv al revoltei transportatorilor. Iar când pui dijme peste dijme, economia reacţionează. Poate o să fie mulţumiţi într-un final transportatorii şi fermierii, dar o să se spargă buba în altă parte.

În absenţa unor reforme structurale şi a incompetenţei crase a guvernanţilor, cel mai uşor e să dai vina pe UE. Şi la PSD şi la PNL punctajul de partid al comunicatorilor este “nu se poate, nu ne lasă PNRR, nu ne lasă UE”. Aşa a fost şi cu pensiile şi cu salariile dacălilor şi cu multe altele. Repet, cu precizarea că PNRR a fost adoptat de un guvern majoritar PNL. Nu spun că actualii guvernanţi sunt antieuropeni, nici pe departe. Dar nu poţi la nesfârşit să-ţi acoperi astfel incompetenta, chiar nesimţirea.

Cu această justificare meschină nu e de mirare că se ridică valul “suveranist” şi eurosceptic în România. Ce multe lucruri bune s-ar face în România, dar nu ne lasă “Înalta Poartă” (aşa e denumită mai nou, printre “suveranişti” Uniunea Eurpeană)! Nu-i aşa? Şi toate acestea vin după o perioadă de populism antieuropean, la care au recurs şi cei din PSD şi cei din PNL, probabil ca să fure de la electoratul AUR-Şoşoacă. Cea mai penibilă a fost povestea cu gândacii.

„Noi nu o să mâncăm gândaci!”, urlau Rareş Bogdan şi compania, când nimeni, dar absolut nimeni din Uniunea Europeană nu ţi-a cerut să mănânci gândaci. Dar din cauza unor politicieni inconştienţi (şi nu mă refer la AUR şi Şoşoacă) şi ale unor televiziuni gen RTV şi Realitatea, orice român mai sărac cu duhul o să-ţi spună că europenii vor să ia porcii din coteţ şi să ne oblige să creştem gândaci. Toate acestea au făcut ca actuala guvernare, şi nu cred că premeditat, să îngroaşe numărul  „suveraniştilor” mai abitir decât AUR şi Şoşoacă. Doar pentru a-şi masca crasa incompetenţă dar şi protecţia pentru batalioanele de politruci înfipte în bugetul ţării mai ceva decât căpuşele ucigaşe.

Pe de altă parte, există într-adevăr nişte cerinţe PNRR şi UE. De exemplu, desfiinţarea pensiilor speciale şi reforma imensului aparat administrativ. Dar avem şi acum pensii apeciale, avem pensionari speciali la 48 de ani, avem şi acum 200 de secretari de stat, avem şi acum sute de agenţii ale statului inutile; avem şi mii de sinecurişti de partid care taie frunze la câini etc. Iart adcă vă vine să credeţi, nu UE ne-a cerut să transformâm din pix stuful în păşune, pentru a-l umple cu milioane de euro pe baronul PSD Paul Stănescu…

P.S. Un lucru care trebuie repetat tot timpul. Un ultim bilanţ arată că, în 17 ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a absorbit 91 de miliarde de euro și a plătit, drept contribuții, aproape 30 de miliarde. Așadar, un câștig net de peste 60 de miliarde de euro. Iar singura cerinţă majoră a UE a fost să nu fie furaţi aceşti bani…

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 10:07 )

Psd=Pnl=mafia, au furat si fura cot la cot. Usr a promovat ateismul si homosexualii. Sunt nevoit sa votez Aur.

Radu a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 10:27 )

Luna iunie…anul de grație 2019…în Timișoara au loc primele manifestări LGBTQ sub egida oficială a Primăriei Timișoara condusă de Marele El Însuși Ultracorectul, Ultracinstitul și Atot(ne)știutorul Nicolae Robu. Fapt divers..
toate chestiile lgbtq au fost incluse în dosarul de candidatură la titlul de Capitală Culturală Europeană sub coordonarea lui Dan Diaconu, viceprimar PNL și mâna dreaptă a priMarelui Nicolae 10 GOLURI Robu.

Un USR-ist a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 10:33 )

Măi, jeckule, iar te-ai trezit vorbind ? M_ _ ș la mama russia.

Coaliția între neuroni a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 10:45 )

De la primele cetăți din Mesopotamia și până azi, câte exemple cunoașteți de state mici, dezbinate din interior, fără armate și conduse de tirani proști ori de dulapuri indolente, sfătuiți de și mai proști ca ei, în declin demografic, fără meșteșuguri, fără negoț, cu pământurile pe jumătate vândute etc. etc. care să fi rămas „suverane” mai mult timp decât ar lua unei armate vecine să vină peste ele?
Nemaivorbind că termenul „suveran” (care înseamnă „deasupra tuturor”) se potrivește ca nuca-n perete. Suveran poate fi monarhul, împăratul etc. Cât de suverană este România în cadrul UE, o spun clasamentele !!! Puteau să folosească INDEPENDENȚĂ în loc de SUVERANITATE, însă asta nu mai e la modă și-n plus, ar fi trebuit să gândească, ceea ce …
Chiar și-așa, să zicem că denumirea este neinspirat aleasă, dar în ce constă mișcarea? În promovarea acelor măsuri, legi care să întărească România? A propus AUR introducerea serviciului militar obligatoriu, vreo taxă de la latifundiari, asprirea pedepselor pentru hoți, stiimularea industriilor? Nu, doar a votat pentru menținerea pensiilor speciale. Care este crezul suveraniștilor români? Unul fundamental: să le moară „dujmanii”! În toată presa cu ascendent în sperma soldatului sovietic, ca să vorbim ca-n galerie, de dimineața până seara sunt înjurați și miștocăriți Fritz, Clothilde Armand, Nicușor Dan (deși el nu prea-i afiliat politic) etc.; și mai sunt și veșnicele hârâieli interne PNL-PSD, Simion-Șoșoacă, PSD-Simion etc. care au drept cauză salivația pentru sfântul ciolan.
Iar ca să respectăm adevărul, una reprezintă relațiile dintre bugetele UE / CE și al RO și alte fluxurile de bani, implicit de bogăție. Raportul 90 miliarde primite vs 30 contribuite se cam schimbă doar dacă facem evaluarea proprietăților europenilor în RO (fără să mai ținem seama de profiturile inexistente ale săracelor bănci și săracelor lanțuri de supermarket-uri). Dar economiștii mainstream nu se ocupă de astfel de calcule pentru că zboară din posturi imediat dacă își bagă nasul – „suveraniștii” ar putea-o face, dar ce să facă cu spumele de la gură dacă s-ar apuca să gândească?
Zâmbetele câtorva milioane de guri cu dinți lipsă sunt cam ridicole, pe cât rânjetele amenințătoare ale acelorași guri arată oarece mândrie (dar din afară tot ridicol arată). Suveranismul manifestat prin închinare la Ambasada Rusiei, care ne-a invadat doar de vreo 12 ori în ultimii 300 de ani, ar trebui inclus în DEX în lista sinonimelor pentru substantivul feminin prostie.

George a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 11:03 )

@ Jack(ass), daca atat iti sopteste neuronul, voteaza HAUR.

Toleranță a spus: (ianuarie 19th, 2024 at 12:38 )

Nu vă mai legați de Jack pentru el este partidul potrivit cred că a convins pe toată lumea pentru că o face zilnic ,este un om fericit,știe exact cu cine votează.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.