Noutăţi la reunirea Banat Girls. Echipa din Comloş va avea în lot prima jucătoare japoneză din Superligă

Banat Girls Comloșu Mare s-a reunit la baza sportivă Electrica, unde fotbalistele au făcut și prima mișcare din această iarnă. Formația timișeană are multe nume noi pentru partea a doua a sezonului, atât jucătoare din țară, cât și din străinătate.

Din lotul cu care a terminat prima parte a sezonului au mai rămas Nicol Dincă Vuia, Melisa Șodinca, Elena Ruvila, Larisa Grigore, Bianca Granados, Andrada Ungur și Rebeca Pavel, ultima lipsind motivat de la primul antrenament. Echipa pregatita de Liviu Ivasuc a mai avut la reunire 4 noi jucatoare careu au mai evoluat la grupări din prima ligă, Anca Dobai, Denisa Haţegan, Mariana Voinea şi Loredana Cozma, dar şi trei straniere.

„Sunt foarte multe nume noi. Încercăm să ne reorganizăm, nu-i ușor în perioada asta, datorită faptului că am reziliat 14 contracte. Foarte puțină lume vrea în momentul acesta să vină la Banat Girls datorită faptului că am avut multe probleme anterioare, dar ne reorganizăm și va fi mult mai bine. Cred în jucătoarele acestea tinere care vin să muncească și cred că putem să ne îndeplinim obiectivul de a rămâne în Superliga. O avem pe Loredana Cozma, care a fost componentă a Olimpiei Cluj și a jucat în Champions League, Mariana Voinea a revenit și ea, o avem și pe Hațegan Denisa, dar și pe Anca Dobai, de la Poli. Stranierele, cred că avem prima japoneză care a evoluat în Liga 1, o braziliancă în care ne punem mari speranțe și un portar din Elveția. Cu siguranță nu vom rămâne așa, și sperăm să mai putem aduce două junioare și încă două strainere”, a spus antrenorul lui Banat Girls, Liviu Ivasuc.

Banat Girls se va pregăti până la reluarea sezonului în Timiș, cu 3 antrenamente pe săptămână la Timișoara și două la Tomnatic. În zilele următoare, urmează sa fie definitivat și programul partidelor de pregătire.

În această pauză competițională, echipa din Comloșu Mare s-a despărțit de o echipă întreagă: Cristina Sucilă, Bianca Ienovan, Alexandra Hornea, Laura Desmerean, Nicoleta Lazăr, Mihaela Cătărău, Claudia Bistrian, Alexandra Trofimov, Tatiana Peșterean, Carla Chișe, Carmen Andrei, Maria Cortina Alvarez, Denisa Marcea.

Vă reamintim, în aceasta primavara Banat Girls mai are de disputat un singur meci în sezonul regular, în deplasare cu Farul Constanta. În a doua jumătate a lunii martie încep și partidele din Cupa României, unde echipa din Comlosu Mare va evolua în prima grupă valorica, alături de Politehnica Timișoara, Universitatea Olimpia Cluj și Csikszereda Miercurea Ciuc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea vor să dea lovitura și pe un traseu regal, la Sinaia

Trofeul Sinaia, una dintre cele mai spectaculoase etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă, programează în acest weekend un nou duel pe celebrul Drum Regal. La start se vor alinia 89 de piloți, iar printre cei care iau startul în lupta pentru primele locuri se numără și piloții de la echipa timișoreană Canova Racing,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea vor să dea lovitura și pe un traseu regal, la Sinaia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT

Societatea de Transport Public Timișoara se confruntă cu un număr în creștere al accidentelor, majoritatea provocate de alți participanți la trafic. Directorul STPT consideră că șoferii timișoreni, pur și simplu nu sunt atenți în trafic. O concluzie este clară, culoarea galbenă, impusă de municipalitate ca fiind imprimată pe mijloacele de transport noi nu a ajutat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara se confruntă cu un număr în creștere al accidentelor, majoritatea provocate de alți participanți la trafic. Directorul STPT consideră că șoferii timișoreni, pur și simplu nu sunt atenți în trafic. O concluzie este clară, culoarea galbenă, impusă de municipalitate ca fiind imprimată pe mijloacele de transport noi nu a ajutat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT
Județul Timiș a fost ales ca exemplu de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, ca una dintre cele 30 de regiuni europene care vor elabora strategii de colaborare transfrontalieră alături de specialiștii organizației. În cazul Timișului, punctul de plecare pentru viitoarea strategie va fi Canalul Bega și potențialul său pentru comunitățile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul va participa, alături de zeci de organizații europene, pentru elaborarea de strategii de colaborare transfrontalieră alături de OECD
Drumul care leagă Sânpetru Mare și limita spre județul Arad a fost reparat, pe o lungime de aproape zece kilometri. Pe o bună porțiune a fost așternut un nou covor asfaltic. Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea lucrărilor de întreținere efectuate pe DJ 682E, pe drumul care leagă Sânpetru Mare și Igriș de limita județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au finalizat lucrările de întreținere de pe drumul Sânpetru Mare – Igriș – limita de județ/VIDEO
Plus la venituri, plus la numărul de călători, dar și o creștere a numărului de pasageri transportați. Acestea sunt valorile pe care Societatea de Transport Public Timișoara le-a înregistrat în prima parte a acestui an. Datele statistice arată o creștere de 5,4 milioane de lei față de primele șase luni ale anului precedent, atunci când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La partea financiară STPT merge tot mai bine. Compania de transport local are un plus de 31 la sută la venituri proprii
Lucrările efectuate pentru reabilitarea Pasajului de la Fabrica de Zahăr, din Freidorf avansează. Constructorul lucrează la zidurile de sprijin și pregătesc platforma pentru execuția piloților. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, încep o serie de restricții de circulație. Benzile auto vor fi îngustate pentru a permite intervențiile la marginea carosabilului, iar accesul spre și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apar primele restricții de circulație la Pasajul Polonă, odată cu evoluția lucrărilor
Un pedofil mai puțin! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 45 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă agravantă și șantaj. Din actele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bolnav sexual”, arestat! A profitat de o fată de 15 ani
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Universitatea centrată pe student nu este doar un principiu din Carta UPT, ci un mod concret de a lua decizii. Ce înseamnă, în practică, o universitate centrată pe student? La Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara, răspunsul vine nu doar din documentele instituției, ci și din modul în care sunt luate deciziile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții în prim plan! Principii sănătoase și colaborare ca la carte între Facultatea de Automatică și Calculatoare (UPT) și Liga AC
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.