Cum a scos Marcel Ciolacu „ospătarii” PNL din „mocirlă”. Şi unde i-a băgat

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Nu-i un foarte mare secret că alianţa comasată PSD-PNL este mai degrabă o mezalianţă. Deşi li se spune ironic “comasaţii”, avem de fapt un partid (PSD) care comasează, dacă pot să spun aşa, iar altul (PNL) care este comasat. Mai colocvial zis, avem de-a face cu nişte “stăpâni”, cei din PSD, şi “servitorii” lor, PNL-iştii. Sau “ospătari” ca să folosesc un termen al liderului PNL, Vasile Blaga. Şi chiar e de prisos să reamintesc de câte ori aşa-zişii urmaşi ai Brătienilor s-au comportat slugarnic faţă de urmaşii lui Ion Iliescu. Culmea în condiţiile în care, citez din  acelaşi clasic în viaţă, mai nou preşedinte interimar al PNL Timiş: “Negociem cu şoferii PSD-ului de altădată”.

Iar dacă te uiţi la tandemul care conduce azi PNL-ul, Nicolae Ciucă – Lucian Bode, nici nu ştii dacă să râzi sau să plângi, dacă structural eşti un liberal. Un tandem pus la picioarele PSD. Cât despre “stăpân”, există şi aici o problemă. Dacă el ar fi un “lord” nu-i va aminti tot timpul valetului că este valet. Un “stăpân” parvenit o va face. Aşa cum este Marcel Ciolacu, cel care zilele trecute a ţinut să le amintească PNL-iştilor că i-a scos din mocirlă: „Sper să nu-l deranjez pe dl Nicolae Ciucă. Eu împreună cu dl Nicolae Ciucă și cu votul colegilor noștri am decis să avem o coaliție până la finalul anului 2024 și să aducem României stabilitate, într-adevăr într-o situație complicată pentru PNL, cam intrase în mocirlă”.

Cum ar veni, i-a scos din mocirlă, i-a spălat, i-a apretat şi i-a transformat în “ospătari” la masa PSD. Dar în ce “mocirlă” era PNL,  înainte ca fostul gonaş la Omar Hayssam şi vâslaş la Liviu Dragnea să-l scoată? PNL era vioara întâi într-o guvernare alături de USR şi UDMR, partide mult mai compatibile din punct de vedere doctrinar. Asta, aşa, dacă mai contează doctrinele în România. Avea posibilitatea să-şi impună politicile publice liberale, inclusiv să-i facă pe plac lui Rareş Bogdan şi să elimine pensiile speciale tot la 30 de zile. Şi, trebuie spus, un acces mult mai mare la resurse, faţă de acum, când primeşte câteva “oscioare” de la masa PSD.

De ce nu le-a plăcut PNL-iştilor acea situaţie, preferând acum să serveasscă la masa PSD, e greu de spus. Doar Klaus Iohannis zis şi “Fără PE-SE-DE!” ar putea să explice cândva, în pauza dintre două partide de leneveală.

Iar PSD, prin comasarea alegerilor şi lista comună la europarlamentare, nu a salvat PNL, ba dimpotrivă. I-a salvat, cel mult, şi nu pentru foarte mult timp, pe Ciucă şi Bode. Nimic mai mult. Fiindcă PNL se află în cea mai critică situaţe. Şi când spun PNL amintesc că e format din fuziunea vechiului PNL cu PDL, acest din urmă partid bătând de unul singur PSD pe vremuri.

Cât despre “mocirlă” există plante care cresc şi se dezvoltă din acel mediu. “Din bube, mucegaiuri şi noroi/
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.
(T Arghezi). Sigur, te mai murdăreşti puţin, dar e dezvolţi. Mai greu este să creşti şi să te dezvolţi într-o latrină. Chiar dacă eşti îmbrăcat frumos în “ospătar”…

P.S. Ca să dau şi un caracter local celor de mai sus. Candidatul comasat PSD-PNL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a fost scos şi el din “mocirlă”? Şi unde a ajuns?

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

covrigul e o referință circulară a spus: (mai 18th, 2024 at 09:32 )

„Eu împreună cu dl Nicolae Ciucă și cu votul colegilor noștri am decis …”
Traducere:
Eu, atotputernicul, cu argatul meu placid-plagiator și cu acordul formal al p**imii de partid am decis …
Simplificat:
Eu și Ciucă am decis…
Mai simplificat:
Eu am decis …
Real:
Iohannis a decis …
De fapt:
Ei au decis …
Care ei? Tot ei, de 80 de ani încoace.

Jack a spus: (mai 18th, 2024 at 10:14 )

Tampitul asta de neamt le-a vopsit galbene! Ce aveau daca ramaneau alb-violete??

@Jack a spus: (mai 18th, 2024 at 11:22 )

Violetul e cam gay, nu ți se pare?

Daniel a spus: (mai 18th, 2024 at 11:53 )

PNL-ul in istoria sa postdecembrista a mai fost deturnat de la statutul său de diverși infiltrați și dus în tot felul de alianțe. Acum însă această decădere vine după cel mai mare succes electoral al său când a deținut atât președinția cât și funcția de prim ministru. Probabil că atunci au ieșit de sub acoperire premierul de la Grivco care oricum nu prea mai avea mare lucru de câștigat și cei veniți din PDL cu care acesta s-a înțeles de minune. Aceștia au complotat pentru a-și adjudeca puterea absolută în partid dar prin diveresel manevre întreprinse au săpat la baza organizației astfel că aceasta duce acum o luptă strânsă pentru locul 3 în opțiunile electoratului. Actualei conduceri se pare ca nu îi pasă deloc de viitorul partidului din moment ce nu înțeleg că PSD susține PNL în a-și păstra conducerea incompetentă. Oricum nu este exclus ca PSD să dea un ordinul de destrămare polului suveraniștilor pentru a ajuta PNL, evident în scopul interesului național.

Marius a spus: (mai 18th, 2024 at 13:06 )

Tâmpit ești tu, Jack, tramvaiele au fost mai mereu galbene, dar tu, care ești un lingător, venit cu pluta în oraș, nu ai habar.
Nici POLI, nici Robu nu au legătură cu tramvaiele, ele cărau oamenii la și de la meci. Iar Robu era gata gata să falimenteze RATT.

Kata a spus: (mai 18th, 2024 at 14:22 )

@jack, tocmai ca “au ramas” (dar galbene) 😉
Cine le-a schimbat culoarea? Robu! Acum a (/au) revenit la normal.

cetățean a spus: (mai 18th, 2024 at 14:26 )

Jack, dacă te informezi vrei afla 2 lucruri; 1. galbenul este cea mai vizibilă culoare, de aceea o serie de vehicule rutiere sunt vopsite în această culoare; 2. Culoarea galben a fost cea a tramvaielor în Timișoara. Bagă la cap și scutește-ne de afirmații tâmpite.

Mihai a spus: (mai 18th, 2024 at 17:41 )

@Kata
Ciuhandu a schimbat culoarea mijloacelor de transport, nu Robu. Daca ai fi timisorean, ai fi stiut asta.
@cetatean
tramvaiele au avut mai multe culori in decursul anilor. Galbenul este de pe vremea lui ceasca.

ion a spus: (mai 19th, 2024 at 08:34 )

In Timisoara au existat tramvaie dinaintea lui Ceasca. Mai constat ca romanul Jack va vota cot la cot cu romanul Carpaci.

cornerevan a spus: (mai 20th, 2024 at 07:18 )

unde-o sa-i bagam si noi pe 9 iunie: ad originem !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.