Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza seminarul ”Actualizări în legislația vamală și tehnologii moderne: AES RO, NCTS RO, e-Transport, e-sigiliu și noutăți în domeniul produselor accizabile”. Evenimentul are loc la Centrul Regional de Afaceri, Sala Banat, în 28 mai, ora 10.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în colaborare cu Direcția Regională Vamală Timișoara, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează seminarul de instruire privind modul de aplicare a reglementărilor legislative în vigoare – actualizări în legislația vamală și tehnologii moderne: AES RO, NCTS RO, e-Transport, e-sigiliu și noutăți în domeniul produselor accizabile.
Tematica abordată include: Ultimele modificări apărute în legislația vamală în vigoare, Sistemul automat de export AES RO, Sistemul automat de tranzit NCTS RO, Depozitarea temporară, Aplicarea e-Transport, Aplicarea e-sigiliu, Noutăți în domeniul produselor accizabile, Sesiune de întrebări și răspunsuri
Seminarul va fi susținut de: Simona Șelariu, inspector vamal superior în cadrul Serviciului Proceduri Vamale și în domeniul produselor accizabile, și Ionel Mateescu, șef Serviciu Echipaje Mobile.
Participarea este gratuită. Înscrieri de participare și informații suplimentare se pot obține la tel. 0721 784 445, e-mail: cculda@cciat.ro, Cătălina Culda – consultant cameral.
Comentarii prin facebook