Timp de 30 de zile, accesul la toate expozițiile și evenimentele Muzeului Național al Banatului din Timișoara va fi gratuit, pentru toate categoriile de public datorită CONSTRUCTIM

Totul pentru spectacol, totul pentru spectatori. În premieră națională, principala instituție muzeală din vestul României își deschide larg porțile și așteaptă publicul oferind acces fără costuri grație unui parteneriat strategic cu compania timişoreană CONSTRUCTIM SA.

Prima lună de vară este una specială la Muzeu. Iunie este Luna CONSTRUCTIM SA la Muzeul Național al Banatului (MNaB), absolut toți vizitatorii având accesul gratuit, în intervalul 1 – 30 iunie. „Prin demersul pe care l-am inițiat împreună cu MNaB, sperăm să fim un exemplu pentru alte companii care ar putea să stea alături de instituțiile culturale din oraș. Noaptea Muzeelor sa devina luna muzeelor”, declară Lucian Perescu, directorul general CONSTRUCTIM SA.

Astfel, cu sprijinul celui mai vechi companii de construcții din Timișoara, vizitatorii Muzeului Național al Banatului se vor putea bucura timp de o lună întreagă de acces gratuit la exponate vechi de mii sau sute de ani, de opere de artă remarcabile și de șansa de a acumula cunoștințe prețioase legate de istoria locului, în calitate de invitați speciali ai instituției.

„Instituțional, Muzeul Național al Banatului din Timișoara este preocupat în permanență de atragerea de public nou, iar prin acest demers ce oferă gratuitate timp de o lună calendaristică (1 – 30 iunie 2024), tuturor vizitatorilor noștri, ne bucurăm să ne putem întâmpina publicul în număr și mai mare. Este o bucurie pentru noi să avem alături parteneri strategici, așa cum e CONSTRUCTIM SA. Împreună cu ei ne ducem viziunea mai departe. Misiunea instituției noastre nu este doar aceea de a cerceta, conserva și restaura bunurile culturale, materiale şi imateriale din Banatul istoric, ci și să evidențieze, să accesibilizeze și disemineze informațiile științifice cu scopul educării şi recreerii publicului. Prin activitatea sa, MNaB contribuie la cunoașterea şi promovarea mărturiilor materiale şi spirituale ale existenței şi evoluției comunității umane şi naturale din zona de Vest a României şi din regiunile învecinate”, declară Claudiu Ilaș, managerul instituției.

În luna iunie 2024 Muzeul Național al Banatului din Timișoara întâmpină publicul cu șase expoziții:

– PATRIMONIUM 2022 – 2023, expoziția noilor piese de patrimoniu din colecția muzeului;

– Spațiile Oravitzan – universul artistic unic al maestrului Silviu Oravitzan, unde spațiul și culoarea se împletesc într-o armonie vizuală unică;

– Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului – o colecție de peste 40 de piese din colecția de arme a muzeului, printre care și cele mai spectaculoase și recognoscibile arme albe din patrimoniul instituției, începând din secolul al XIII-lea şi până la mijlocul secolului XX;

– Arme care au făurit România – o călătorie unică prin istoria militară a României, prin intermediul unor piese din colecția privată a meșterului făurar Cosmin Pop, cunoscut mai ales ca „Fiare din Beci” în lumea reenactmentului. Expoziția oferă un periplu prin evoluția armamentului alb, din Antichitate până în perioada Primului Război Mondial;

– Istoria militară a Banatului – Vizitatorii au prilejul să admire uniforme, arme și piese de echipament militar de la începutul secolului al XVIII-lea care au fost în dotarea armatelor habsburgice și otomane, precum și ale armatei române din primul război mondial;

– Muzeul Popa’S – dedicat lui Ştefan Popa Popa ’S, artist omologat în 1995 de Cartea Recordurilor, ca fiind cel mai rapid caricaturist din lume.

Aşadar, nu rataţi expoziţiile lunii iunie, cu atât mai mult cu cât sunt gratis pentru toate categoriile de vizitatori.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dd a spus: (mai 28th, 2024 at 22:55 )

au furat… dar au si dat?

dumbass a spus: (mai 31st, 2024 at 11:20 )

Mergi sa le vizitezi. Poate te ajuta

Liviu a spus: (mai 31st, 2024 at 12:38 )

După aproximativ 30 ani de reparatii și tergiversări politice se deschide muzeul Banatului…..oare cât timp va tine minunea?

Gaftea Heler a spus: (iunie 2nd, 2024 at 22:40 )

Orar aveți?
Imi schimb ochelarii,nu l-am văzut?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.