Motto: “Mă bucur ca se face stadion la Alexandria, aştept să se dea drumul la investiţii şi la Timişoara” – Nicolae Robu
Revin cu un subiect extrem de dezbătut, dar şi controversat şi nu de azi, de ieri, ci de decenii. Mă refer la modul în care Timişoara a fost dezavantajată la distribuirea banilor de la bugetul naţional. Mai exact la (ne)finanţarea unor obiective importante ale Timişoarei. De 34 de ani, Timişoara a fost cvasi-constant al doilea mare contributor la bugetul naţional, dar de întors, de cele mai multe ori, i s-a întors praful de pe tobă. În condiţiile în care nu avem o lege a descentralizării fiscale (şi nici nu vom avea foarte repede), nu avem criterii obiective care să stea la baza ditribuirii banilor, fondurile vor fi împărţite tot pe criterii clientelare, de partid, de găşti.
Tot în aceste decenii au fost multe reproşuri la adresa clasei politice timişorene care n-a fost în stare să se impună la Bucureşti pentru a debloca finanţarea unor proiecte. Evident că în mod normal finanţările se fac pe bază de proiecte sau nişte criterii foarte clare valabile pentru toată lumea. Dar România nu este o ţară normală, iar factorii politici au decis întotdeauna pe criterii absolut subiective unde se duc banii. Astfel că oraşe sau judeţe bugetofage au primit bani pentru obiective pe care un contributor imens precum Timişoara nu le are. Precum stadioanele care au răsărit la Craiova, Târgu Jiu, Alexandria etc. pe banii timişorenilor.
Am scris cu câteva zile în urmă că această temă este folosită în campania electorală pentru preşedinţia CJ Timiş de către Alfred Simonis şi Alin Nica. Ce-i drept, primul a reuşit să repare câteva din nedreptăţile trecutului, canalizând unele investiţii spre Timişoara. În discursul său, Simonis admite că guvernele PSD au neglijat Timişoara, dar pe de altă parte îi acuză pe foştii lideri ai administraţiei timişorene şi timişene pentru lipsa de potenţă de-a se impune la Bucureşti.
Printre cei vizaţi se numără însă chiar colegul său de comasare Nicolae Robu, fost primar al Timişoarei timp de opt ani. Care se agaţă la rândul lui de acest discurs, afirmând că guvenul PSD-PNL va investi mulţi bani la Timişoara dacă va ajunge el primar. (Admite astfel că fondurile se ditribuie clientelar, un lucru care nu se face în gura mare.) Problema este că Robu a mai fost primar sub guvernarea PSD-PNL şi n-a adus nicio in vestiţie la Timişoara. De fapt, lucru care i s-a reproşat chiar în partid, Robu nu a fost niciodată, dar absolut niciodată Bucureşti ca să ceară bani pentru Timişoara. Eventual îl mai trimitea pe omul său de bază, Cătălin Iapă, pe care, evident, nimeni nu-l băga în seamă. Era sub demnitatea lui să ceară bani personal. Ori copilul care nu plânge nu primeşte de mâncare.
În schimb, alţi primari din ţară, chiar şi din Timiş, mergeau periodic prin ministere cu braţele pline de dosare cu proiecte. Şi când erau la putere şi în opoziţie. Cei care nu reuşeau să obţină bani, aveau curajul să spună public că lucrurile nu sunt OK. L-a văzut cineva pe Robu dând cu pumnul în masă şi spunând că din banii timişorenilor nu mai trebuie făcute stadioane pentru Olguţa? Evident că nu. În schimb, ca un căţeluş, atunci când Liviu Dragnea a făcut un stadion la Alexandria, fiind contestat chiar şi de unii din PSD, Robu s-a gudurat pe lângă fostul puşcăriaş, spunând că totul e perfect aşa. Ori câmd te porţi cu liderii de la Bucureşti ca un om cu o coloană mai flexibilă decât salcia, exact ca o nevertebrată eşti şi tratat. Uitaţi-vă doar la imaginule jignitoare pentru orice timişorean, în care Robu aplecat se ploconea pe lângă Ciucă şi Ciolacu.
La urma urmei, Nicolae Robu nu ar trebui să fie un subiect electoral, ci unul pentru medici. Prin ce mecanisme cerebrale un individ gonflat în propria stimă de sine devine o nevertebrată pe lângă trecătorii dregători ai ţării?
Comentarii prin facebook