DRDP Timișoara anunță că lucrările la Centura Sud au ajuns la 90 la sută din total/Foto

Activitatea s-a reluat în forță pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei. Circa 400 de persoane, inclusiv muncitori dulgheri, fierari, mecanici, șoferi, laboranți s-au aflat săptămâna aceasta pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Sud. Cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara spun că stadiul lucrării se aproprie de 90%.

La partea de drum se lucrează 24 de ore din 24, în 2 schimburi. Pe timp de noapte s-a lucrat în special la terasamente și taluzări. S-au executat, săptămâna aceasta, lucrări de așternere a straturilor de asfalt, inclusiv cel de uzură (final) pe mai multe sectoare, între Chișoda și Rudicica.

Au continuat lucrările la montarea panourilor fonoabsorbante, la cele două parcări dotate cu grupuri sanitare de pe traseu, la consolidarea terasamentului, relocarea rețelei de apă din zona Moșnița Nouă și la rețeaua electrică pentru iluminarea intersecțiilor, a podurilor, pasajelor și nodurilor rutiere.

A început și montarea de parapet marginal, dar și a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație de la poduri și pasaje. La pasajul peste calea ferată din zona

Freidorf, s-au finalizat operațiunile pentru montarea celor trei tabliere metalice, în lungime de 136 metri.

default

default

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (iunie 22nd, 2024 at 12:27 )

Asta înseamnă o firmă serioasă, are și laboranți pe teren. La fiecare turnare de beton sau așternere de asfalt se ia, în eprubetă, câte o mostră. Se fac, apoi, analize spectroscopice, de laborator, în privința respectării rețetarului. Toate șarjele neconforme vor fi respinse.

Daniel a spus: (iunie 22nd, 2024 at 16:20 )

Decât 90% din total aș fi preferat 70% dar 100% pe tronsonul dintre Calea Lugojului și Calea Șagului. Ar fi fost cu siguranță posibil dacă se concentrau pe aceste loturi și ar fi putut să le deschidă circulației mult mai rapid pentru că pe acolo trece cea mai mare parte din trafic, degrevând străzile și bulevardele din oraș de traficul greu.

Dddd a spus: (iunie 23rd, 2024 at 00:42 )

Nici vb estimez max 70 %
Tot o da cu 90 % de 5 luni

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete

Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi

Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a lansat pe SEAP o licitație în vederea achiziției a mai multe tipuri de borduri, zeci de mii de metri liniari, și pavaj pentru 20.000 de metri pătrați. Suma alocată este una importantă, depășește două milioane de lei. Vânzarea este împărțită pe patru loturi distincte: Lot 1 – Bordură mare 50x20x25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de Drumuri a Primăriei Timișoara caută furnizor pentru zeci de mii de metri de borduri și 20.000 de metri pătrați de pavaj, pentru două milioane de lei
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare organizează la Timișoara, în perioada 9-11 octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, o invitație de a încetini ritmul pentru a redescoperi valoarea hranei, a dialogului și a comunității. Evenimentul va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă ediție a festivalului LA PAS va avea loc în luna octombrie
Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Ultimele lucrări care au rămas nerealizate la sala Polivalentă “mică”, cea începută de Universitatea Politehnica, ulterior preluată de primărie, dar rămasă tot neterminată, au fost scoase la licitație. Vestea a fost anunțată de Alfred Simonis, președintele CJT, instituție care a întrat și ea în proiect, cu o sumă de 20 de milioane lei.  Astfel, astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele lucrări la Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu au fost lansate în licitație 
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.