O primă victorie în lupta pentru cimitire. Primăria Timișoara câștigă, în primă instanță, procesul pentru administrarea cimitirelor

Municipalitatea timișoreană a avut dreptate atunci când a decis să preia administrarea a două cimitire timișorene, de la o societate care s-a ocupat ani de zile de această activitate, a decis instanța judecătorească. Este doar prima decizie, procesul poate continua, dacă cei care au contestat hotărârile de consiliu local doresc acest lucru.

Procesul a fost deschis împotriva Primăriei Timișoara de către societatea Darius & Alex SRL. Aceasta a atacat hotărârile de consiliu local, care vizează preluarea administrării a două cimitire importante din oraș de către Horticultura, pe o perioadă de cinci ani. Anterior, administrarea cimitirelor din municipiu a fost făcută de către operatori privați, dar au existat numeroase nemulțumiri atât din partea Primăriei, cât și a cetățenilor cu privire la calitatea serviciilor prestate.

Instanța a confirmat legalitatea deciziei noastre strategice de a readuce administrarea cimitirelor din mâna unor privați sub umbrela administrației, așa cum este normal. A fost o decizie pe care am luat-o toamna trecută și care s-a lovit de foarte multă rezistență. Tocmai pentru că ani de zile, cimitirele au fost afaceri înfloritoare pentru firme care au profitat de necazul timișorenilor și și-au permis să ofere servicii proaste și cimitire neîngrijite. Vedem în ultimele luni că Horticultura este un bun administrator, atât pentru cimitirul din Calea Șagului, cât și cel de pe Rusu Șirianu”, a spus primarul Dominic Fritz.

De la preluarea locațiilor, echipele Horticultura au lucrat intens la curățarea și întreținerea acestora. Au refăcut sistemul electric ce reprezenta un pericol pentru vizitatori; au renovat porțile de intrare, spațiile magazinului și clădirilor administrative din Calea Șagului. Magazinul este acum funcțional și este deschis de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00; cele două capele din Cimitirul Calea Șagului au fost redeschise în urma lucrărilor de renovare realizate și funcționează potrivit orarului cimitirului, între orele 08.00 – 20.00; au reparat toaletele în Cimitirul Calea Șagului. În Rusu Șirianu au început lucrările la rețeaua electrică și urmează să fie renovate clădirile administrative. Horticultura efectuează periodic lucrări de evacuare deșeuri, curățenie și întretinere spații verzi în zonele comune și pe alei. Doar în primele săptămâni de la preluare, Horticultura a colectat și evacuat 43 de camioane de deșeuri.

Horticultura achită Primăriei Timișoara o redevență anuală de 150.400 de lei. În plus, se obligă să realizeze investiții de 110.000 de lei/an în cele două cimitire.

Hotărârile care au fost atacate sunt HCL 373/2023 și HCL 409/2023 privind aprobarea modalității de gestiune delegată a serviciului public de prestare de servicii şi activităţi necesare exploatării şi întreţinerii cimitirelor din Calea Şagului și de pe str. Rusu Şirianu către societatea amintită.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INTREBSIIO a spus: (iunie 28th, 2024 at 10:21 )

De ce parohiile iau banii pentru locurile de veci si nu fac nimic pentru banii incasati,
iar primaria plateste pentru intretinerea cimitirelor pe banii tuturor???
Corect ar fi sa plateasca parohiile respective, gresesc?

Dan a spus: (iunie 28th, 2024 at 20:25 )

Cu un recurs din partea firmei la curtea de apel TM, la tipa cu „gaysoara”, firma are victiria asigurata. Stoicescu parca o cheama si tipa nu il suporta pe fritz. 😉

Ion Vidu a spus: (iunie 29th, 2024 at 07:24 )

Administratorii parohiilor spun că nu au bani pentru întreținere! Atunci primăria să le administreze. Solicit inspectarea tuturor cimitirelor din Timișoara și trecerea lor în cadrul primăriei! Amenda, nu este o soluție!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, până la granița cu județul Arad, de la Alioș. Șoseaua traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Porțiunea de la ieșirea din Timișoara și până la autostradă a fost deja modernizat printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.