Timișul are din nou post de administrator public. Cel mai probabil viitor ocupant, un cunoscut om politic local

Prefectura Timis

Consilierii județeni timișeni au corectat, în ultima ședință de plen, soluția neortodoxă adoptată pentru a putea scăpa de Marian Constantin Vasile, cel adus pe post chiar de președintele Alin Nica, dar care devenise de nedorit pentru conducerea CJT. Cei care se ocupau de destinul instituției i-au retras lui Vasile toate atribuțiile, ”mutându-l” șef peste serverele de la subsolul Palatului Administrativ, dar nu a luat decizia definitivă de a-l concedia. În sprijin i-a venit grupul consilierilor PSD, iar acum cei care vor ”ocupa” postul reînființat va fi chiar de la acest partid.

Luna iulie a însemnat adoptarea deciziei de desființare a postului de administrator public, unul pe care Marian Constantin Vasile îl ocupa și lua decizii care nu erau întrutotul în acord cu modul de conducere al CJ Timiș. Tras pe linie moartă, Vasile lua în continuare un salariu generos, conform cu funcția pe care a ocupat-o, iar acesta a fost motivul perfect pentru a-l trimite la plimbare definitiv. O mână de ajutor a venit chiar de la opoziție, care a presat luni de zile ca Vasile să dispară. Chiar cel care va deveni, în noul mandat vicepreședinte, Alexandru Iovescu, avea să susțină proiectul de hotărâre care a desființat postul.

Acum, probabil printr-o înțelegere realizată departe de ochii publicului, postul de administrator public a fost reînființat, votul în acest sens fiind dat joi, în ședința de plen. A fost al doilea proiect, puțin ”colțuros”, adoptat în ședința respectivă, după cel cu creditul de 257 de milioane de lei, care a fost votat de actuala garnitură de consilieri, chiar înainte de predarea mandatului.

Ca decizia să fie și mai … distractivă, cei care au votat în vară eliminarea postului, acum să discute despre cât de greșită era atunci decizia.

Acum postul de administrator public e un excelent prilej pentru a satisface o necesitate politică, pentru a pune pe cineva la conducere pe criterii de partid. Bursa zvonurilor îl dă ca și numit deja pe postul de administrator public pe Adrian Pau, cel care a condus Pro România, partidul ”absorbit” dibace, în Timiș, de filiala locală a PSD.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

antiVrajeāla a spus: (septembrie 27th, 2024 at 11:23 )

Ilegala, nu neortodoxa, asa cum hotia e ilegala si fara o condamnare, atat ca vinovatul nu e pedepsit.

#🤪

Daniel a spus: (septembrie 27th, 2024 at 12:11 )

Posturile trebuie desființate atât timp cât nu sunt ocupate de PSD-iști. Când însă este deființat un post care ține de feuda PSD imediat s-ar sindicaliștii lor de serviciu să facă scandal și să se văicărească cum sunt ei persecutați politic. Acum în locul unei persoane cu studii și experiență vine o nulitate gen Ciolacu pe care Simonis l-a folosit să îi pună candidata preferată la primăria Dumbrăvița și acum trebuie recompensat pentru că a îndeplinit ordinele primite întocmai. Așa ca fapt divers parcă baronul local aspirant Simonis se laudă că va face reduceri de personal la CJT. Asta aviz amatorilor care au încredere în PSD și în naivitatea lor se gândesc să voteze o asemenea gașcă.

A. Iorgovan. a spus: (septembrie 27th, 2024 at 14:21 )

Pentru Daniel: persoana cu studii si experienta – ce gluma proasta.
A fost numit, n-a dat concurs. Cine l-a numit l-a si trimis la plimbare. Mediul privat il asteapta, drum bun. Lasa ca vine altul la fel de „competent”, are grija Nica si Simonis. Si tot prin „concurs”. De imprejurari.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”

Politehnica Timișoara a debutat cu dreptul în play-off. A fost un intens efort colectiv în fața unei echipe care a venit să se apere pe două linii, Sănătatea Cluj, a doua clasată în această gruipă după meciurile din sezonul regular. După un joc dramatic, dar nu bun calitativ, alb-violeții s-au impus cu 2-1, după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.