Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă în cadrul celei mai noi ediții a unuia dintre cele mai prestigioase topuri ale învățământului superior mondial

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă și în ultima ediție a topului Times Highier Education pentru 2025. Topul este luat în considerare la realizarea metarankingului național.

Rezultatele Times Higher Education World University Rankings pentru ediția 2025 poziționează Universitatea de Vest din Timişoara între cele 22 instituţii de top din ţară, ocupând locul cinci la nivel național, în intervalul 1201-1500 la nivel mondial, fiind singura universitate din Timișoara inclusă în clasamentul celor mai prestigioase 1500 de universități din lume.

UVT și-a îmbunătățit în mod constant rezultatele în ultimi doi ani, de la poziția a șaptea la nivel național anul trecut, respectiv includerea în categoria 1500+ în urmă cu doi ani, la poziția a cincea acum, fapt care evidențiază evoluția pozitivă și interesul pentru performanța în cercetare și rezultate academice de excepție”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Ranking-ul realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) este unul dintre cele mai prestigioase 9 clasamentele utilizate în analiza Metarankingului național – clasamentul universităților din România. Clasamentul THE este unul dintre cele mai vechi, fiind prezent încă din 2004 și se concentrează pe excelența academică la scară globală evaluând universitățile sub aspectul următoarelor 5 dimensiuni: activitatea de predare (29,5%), activitatea de cercetare (29%), calitatea cercetării (30%), industrie (4%) și perspectivă internațională (7,5%). Dintre aceastea, UVT a obținut cele mai bune rezultate la calitatea cercetării și perspectiva internațională, în acord cu anvergura europeană și ambiția UVT de a fi cea mai importantă universitate din vestul țării.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Citius, Altius-munchansenius, Fortius-politicus!!! a spus: (octombrie 10th, 2024 at 20:57 )

„Universitățile concurează dintotdeauna, dar acum o fac în terenul unui consens metodic care le condiționează poziția de prestigiu. „Știința geloasă” are indicatori unidimensionali (impact, relevanță scientometrică) și nu mai lucrează aproape deloc în afara metodologiilor validate. Universitatea nu mai este de-acum un loc al dialogului polifonic, ci un cor indistinct ai căror membri nu își permit să rateze partitura. „Echipe de cercetare” publică studii colective și nimeni nu sesizează ridicolul situației in care avem „cercetători” care au 2 articole științifice pe săptămână (desigur numărul mediu de autori la aceste „producții științifice colective” este și el din 2 cifre) Posibilitatea de a cânta fals e redusă, la drept vorbind cine vrea poate chiar să mimeze participarea la concert – e suficient să miște buzele. Faptul că instrumente procedurale la îndemână (chat GPT, dar nu numai) permit aproape oricui să propună soluții pentru probleme care implicau până nu demult grade avansate de cunoaștere are efecte perverse. Pe baza unor „rețete” simplificate orice veleitar poate obține alternative imediate pentru nevoi (reale sau închipuite) care cereau în trecut un volum considerabil de efort. Odată cu generalizarea tehnologiilor moderne de calcul și pe fondul unei recalibrări normative a judecăților comune (facem mai degrabă „ceea ce e corect” și nu neapărat „ceea ce e bine” ) societatea se confruntă cu o provocare fără precedent: iluzia competenței generalizate subminează un model ierarhic se societate structurată categorial plecând de la „ce știe cineva”. Când aproape oricine poate să facă ceva (apelând mimetic la tutoriale) valoarea socială a actului înțelegerii (cum facem ceva și mai ales de ce) se pierde.”
(https://www.contributors.ro/cum-si-au-pierdut-vocea-profesorii-din-universitati/)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.