În această noapte, la Timișoara începe renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale

saci cu voturi

saci cu voturi

Toți membrii și personalul auxiliar din cadrul Biroului Electoral Județean Timiș, au fost convocați, în această noapte, la renumărat voturile din primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia vine ca urmare a celei luate la nivel superior, de către Biroul Electoral Central de la București.

Decizia Curții Constituționale de a cere renumărarea buletinelor de vot de la primul tur al alegerilor prezidenţiale are deja efecte la Timișoara. Astfel, Biroul Electoral Județean Timiș a convocat, începând cu ora 23.30, toți membrii și personalul auxiliar, pentru a pune în practică decizia de renumărare. Convocarea s-a făcut la clădirea care a găzduit fostul Liceu Mincu, ulterior sediul Liceului Lenau. Convocarea are loc “în vederea efectuării activității de verificare și renumărare a buletinelor de vot”.

Asadar, cei care au vegheat la buna desfășurare a alegerilor vor avea destul de lucru în noaptea și zilele viitoare. Teoretic, componența birourilor electorale locale de la alegerile parlamentare de duminică sunt altele, dar nu e exclus ca unele persoane să fie și pe listele experților pentru noul scrutin.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Zdreanță a spus: (noiembrie 28th, 2024 at 22:19 )

Renumărarea voturilor are rolul de a valida sau nu rezultatul alegerilor.Ea nu poate stabili o altă ordine a candidaților pentru turul doi.Într-un cuvânt CCR-ul poate valida rezultate din primul tur sau invalida prin solicitarea repetării alegerilor prezidențiale.

Insomniac a spus: (noiembrie 29th, 2024 at 00:34 )

Probabil că mișcarea era plănuită deja de luni, când Ciolacu a declarat, destul de bizar, că nu contestă rezultatele alegerilor. De ce, din moment ce diferența față de Elena Lasconi e atât de mică? Pentru că altcineva trebuia, foarte probabil, să-și asume treaba murdară. Nu știm până acum dacă demisia lui Ciolacu a fost aprobată… Pe https://en.psd.ro, lumea e frumoasă, mutra nerasă a lui Ciolacu tronează chiar pe pagina de primire. Primul partid al țării (până duminică seara), nu-i în stare nici să-și facă curat, nici să angajeze pe cineva care să le țină site-ul la zi (problema se putea rezolva cam cu 0,0001 din suma plecată în campanie la Antene), nici să afișeze un mesaj clar pentru alegătorii și ne-alegătorii lui. Ca porcii-n cucuruz. Liderii județeni produc prin presă mesaje penibile. Își asumă, la mișto. În timp ce capitalul de prostie acumulat de 80 de ani de comunism produce încă dobândă, exprimată prin manifestări pro-Georgescu, voturi pro-Simion, contestații a la Terheș etc. Dacă Goldmann-Sachs paria acum 80 (sau măcar 35) de ani pe prostia românilor, ar fi scos ceva miliarde de dolari!!! Cu cât sunt mai proști, mai ne-educați, ne-informați, frustrați (suntem toți!), cu atât le arde „suveranismul” ficații mai tare! Vai de tine, Românie!

Jack a spus: (noiembrie 29th, 2024 at 08:32 )

Voi vota Aur si Georgescu. Pentru ca vreau sa aud in Parlamentul Romaniei o voce care spune: nu emigrantilor, nu propagandei lgbt, nu avorturilor. Psd=Pnl=mafia. Usr-ul sunt niste prosti care in loc sa strige ce i-a consacrat, adica „Jos hotii!”, au inceput sa promoveze nebunii lgbt, ateismul si feminismul.

Solo a spus: (noiembrie 29th, 2024 at 09:58 )

Acum aproape o suta de ani Stalin a zis: Nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Acum aceste vorbe au fost reactualizate si s:au adaugat: daca nu ne convine cine iese la numaratoare, facem renumărarea, evident cu alti oameni, nu cu cei care au semnat procesele verbale prima data, si tot asa. Cata scarba a produs asta in oameni? Veti vedea duminica pentru ca sigur nu vor mai fi 9,5 milioane la vot, de fapt ceva mai putini ca acum trebuie sa votezi acasa.

van Helsing a spus: (noiembrie 29th, 2024 at 10:09 )

PSDNLCSATCCRSRISIEDIE dă „stabilitate” la popor! Pentru că elita Ciolacu nu acceptă locul 2 și pentru că leneșul de la Cotroceni nu are perspective să mai rămână agățat de arborele puterii. Plus că se poate prăbuși conglomeratul de Nordis-uri ce poartă pretențiosul nume de „economia României”. Și mai există riscul ca Bolojan să nu mai aibă ce să taie din ianuarie încolo (felicitări PNL pentru clipul lui Bolojan în care se anunță tăieri inclusiv în primăriile sătești, comasări de instituții etc. – nu urcați peste 10% nici după redistribuire!).

Radu a spus: (noiembrie 29th, 2024 at 16:32 )

Renumărarea voturilor este o nouă mânărie pusă la cale de PSD. Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, 2024 ar putea fi pusă în legătură cu jocurile făcute de PSD care a pregătit un scenariu pe modelul din anul 2000 (cu finala Iliescu – C. V. Tudor), de data asta cu finala Ciolacu – Simion. Nu întâmplător liberalii vorbeau în campania electorală despre „binomul PSD-AUR”.
Asadar, după primele rezultate ale exit-poll-urilor, la care Ciolacu și oamenii săi aveau acces, indicau în cursul după-amiezii din duminica votului, faptul că Simion rămânea în urmă și că, în schimb, Călin Georgescu putea s-o depășească pe Lasconi, a determinat Conducerea PSD din București să-l abandoneze pe George Simion și să înceapă să direcționeze voturi către Călin Georgescu.
(Vezi: https://vestea.net/primari-psd-din-neamt-duminica-la-5-seara-ne-au-zis-de-la-partid-sa-dam-voturi-lui-georgescu-tesla/)
Acest lucru este posibil să se fi făcut în mai multe judete unde Ciolacu stătea bine în sondajul de la urne.
Asadar, voturile direcționate de PSD, spre seară, de la Marcel Ciolacu către Călin Georgescu au condus la plasarea liderului PSD pe locul 3 , acesta a pierdut finala la o distanță de 2.500 de voturi în fața Elenei Lasconi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”

România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara

Echipa Canova Racing Timișoara va fi prezentă în acest weekend la Hunedoara, prin piloții Radu Benea și Nicolas Benea, la etapa a doua din Campionatul Național de Super Rally, Trofeul Mihai Leu, care debutează în această seară cu startul festiv. Absenți motivat la prima cursă a sezonului, de la Alba Iulia, cei doi piloți timișoreni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii Radu Benea și Nicolas Benea, la startul Trofeului Mihai Leu de la Hunedoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii

Studenții sunt pregătiți pentru un viitor în care ideile lor să aducă plus valoare. Despre asta a fost vorba la ediția a doua a Open Space Lab. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

România are din nou o soluție reformistă pe masă, afirmă preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, după ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan pentru funcţia ca premier. Acum rămâne de văzut dacă  PSD alege țara sau orgoliul, afirmă Şipoş. Europarlamentarul Siegfried Mureșan este propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia ca premier....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, după propunerea lui Siegfried Mureșan pentru funcţia de premier: “Rămâne de văzut dacă PSD alege țara sau orgoliul”
Casa Austria, clădirea ridicată acum 20 de ani cu sprijin austriac lângă clădirea principală a Spitalului Județean Timișoara, va intra într-un proces major de modernizare. Sunt 50 de milioane de lei care vor fi investiți, jumătate fonduri europene, jumătate contribuție de la bugetul județului, care vor transforma major clădirea, dar vor aduce la zi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Austria intră în modernizare totală. Proiectul va costa 50 de milioane de lei
Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile de control fiind vizată respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare. În total, luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră a confiscat sute de metri cubi de lemn și a dat amenzi de sute de mii de lei
Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
Top