E vremea sărbătorilor și a reîntoarcerii la tradiții! Alaiul colindătorilor are loc zilele viitoare

Pițărăi, dubași, colindători de pe tot cuprinsul timișean dau zvon bun de sărbătoare nouă, după datini vechi! Joi, 19 decembrie 2024, peste 250 de colindători vor sosi la Timișoara pentru a aduce vestea Nașterii Domnului, în cel mai așteptat, vesel și colorat eveniment al iernii bănățene!

Colindătorii se vor întâlni la ora 11:30, în fața Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (str. E.Ungureanu nr.1), după care vor porni pe str. Eugeniu de Savoya spre Bastionul Maria Theresia, unde vor susține un scurt moment de colinde. La ora 12:00, Alaiul colindătorilor se va îndrepta spre Palatul Administrativ, pe Bv. Revoluției din 1989, până la Consiliul Județean Timiș. Aici sutele de colindători vor susține un moment artistic de aproximativ 30 de minute, pe scena special amenajată in fața Consiliului Județean Timiș. În jurul orei 13:00, Alaiul colindătorilor se va îndrepta spre Piața Victoriei, pe următorul traseu: Bv. Revoluției din 1989, str. 9 Mai, apoi prin Piața Libertății până în aproprierea Catedralei Mitropolitane, unde, pe platoul din Piața Victoriei, se va desfășura un scurt moment artistic. În jurul orei 13:30 colindătorii vor traversa intersecția de pe Bulevardul Constantin Diaconovici Loga, spre Mitropolia Banatului, unde se vor opri pentru susținerea unui spectacol de colinde.

Alaiul colindătorilor va reuni în acest an dubași din Pietroasa, Curtea, Fârdea, Margina, formații din Buziaș, Comloșu Mare, Tomești, Bârna, colindători de la Palatul Copiilor, Fanfara Bega, Ansamblul folcloric Junii Timișului, Formația de tineret a Ansamblului Profesionist Banatul și Ansamblul Ghiocelul din Giroc.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din bani europeni a proiectului de regenerare urbană a zonei Piața Traian

Peste 14 milioane de euro, fonduri nerambursabile, vor fi investiți în proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian din Timișoara. ADR Vest și Primăria au semnat acordul de finanțare cu fonduri europene a proiectului. Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în următorii ani, în urma unei investiții ample, realizate cu ajutorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din bani europeni a proiectului de regenerare urbană a zonei Piața Traian
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Primele transferuri la campioana de rugby, SCM USV Timișoara

Un tânăr de perspectivă revine din „împrumut”, iar un „internațional” ajunge pe Bega pentru a suplini retragerea din echipă a legendei Eugen Căpățână. Staff-ul echipei de rugby SCM USV Timişoara a început conturarea lotului pentru sezonul 2025. Primele mutări sunt reprezentate de întoarcerea unui jucător din grămadă și de transferul unui taloner de la Steaua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele transferuri la campioana de rugby, SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș încheie un an 2024 cu destule reuşite

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a ajuns la finalul unui an de succes, plin de acțiuni benefice mediului de afaceri, de parteneriate semnate, acțiuni de promovare economică și, desigur, cu o nouă ediție, de cel mai înalt nivel, a Topului Județean al Firmelor, arată sinteza activității Camerei, prezentată luni de conducătorul instituției, Florica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș încheie un an 2024 cu destule reuşite

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala de consiliu a Primăriei Timișoara a fost arhiplină, luni seara. Nu s-a votat un proiect de hotărâre deosebit, nu a fost o dezbatere publică, s-a comemorat ziua de 16  decembrie 1989, atunci când, în Timișoara, a izbucnit Revoluția română. În lipsa primarului Dominic Fritz, la conducerea ședinței s-a aflat viceprimarul Ruben Lațcău, alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Revoluția de la Timișoara, comemorată printr-o ședință festivă a Consiliului Local/Foto
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a ajuns la finalul unui an de succes, plin de acțiuni benefice mediului de afaceri, de parteneriate semnate, acțiuni de promovare economică și, desigur, cu o nouă ediție, de cel mai înalt nivel, a Topului Județean al Firmelor, arată sinteza activității Camerei, prezentată luni de conducătorul instituției, Florica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș încheie un an 2024 cu destule reuşite
Peste 14 milioane de euro, fonduri nerambursabile, vor fi investiți în proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian din Timișoara. ADR Vest și Primăria au semnat acordul de finanțare cu fonduri europene a proiectului. Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în următorii ani, în urma unei investiții ample, realizate cu ajutorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din bani europeni a proiectului de regenerare urbană a zonei Piața Traian
Nicușor Dan și-a anunțat oficial, într-o conferință de presă, intenția de a candida independent la alegerile prezidențiale din 2025. Primarul Bucureştiului a spus că este deschis la discuții cu partidele pro-europene penztru susţinerea candidaturii sale. Primarul Capitalei, Nicușor Dan este primul care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2025. El a enunţat care sunt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan, primul candidat la prezidenţiale: “Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă”
Dorința timișorenilor de a ajunge mai rapid și în condiții mai bune, pe cale rutieră, la Belgrad e mai aproape de realizare. Compania Publică Drumuri Serbia a anunțat că a fost acordat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru autostrada între Pancevo și Vârșeț, până la granița cu România. Câștigător este un institut de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Drumuri Serbia a acordat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru autostrada Pancevo – Vârseț, până la granița cu România
Primăria Timișoara anunță finalizarea concursului „Revoluționarul din familia mea”, un proiect dedicat păstrării și transmiterii memoriei evenimentelor din Decembrie 1989. Elevii participanți la acest concurs au avut sarcina de a descoperi și documenta poveștile celor care au trăit acele momente istorice, capturând esența lor prin intermediul fotografiei și a textului. Galeria de fotografii este disponibilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au anunţat câştigătorii concursului „Revoluționarul din familia mea”
Noi nu uităm! În decembrie 2024 comemorăm 35 de ani de la evenimentele care au schimbat cursul istoriei României. Ne amintim de poveștile impresionante ale tinerilor din Generația X, ce au conturat destinul unei întregi națiuni și au devenit martirii libertății în decembrie 1989, prezente în Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – itinerarul Revoluției din decembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Itinerarul Revoluției din decembrie 1989 – celebrând 35 de ani de la Revoluție, din perspectiva Patrimoniul sub reflectoare
La data de 15 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, persoane necunoscute ar fi sustras o autoutilitară, precum și diverse unelte utilizate în domeniul mecanicii auto, din interiorul unui garaj situat pe bld. Eroilor de la Tisa. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prins la puțin timp după ce a furat o… autoutilitară!

Top