În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant.
În județul Hunedoara au fost pe drumurile naționale 13 utilaje dotate cu lamă și răspânditor, în Timiș – 17, iar în județul Arad, 9. Pe autostrăzile din zona de vest au acționat 19 utilaje cu 175 tone antiderapant.
” Adaptați viteza la condițiile de trafic! Echiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă (acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile ,,M+S”, ,,M.S.”, ,,MS” sau ,,M&S”) este obligatorie în cazul deplasării pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.”, transmit cei de la DRDP Timișoara.
Comentarii prin facebook