Arestat preventiv pentru pornografie infantilă. Vezi modul în care acționa

Pervers șantajator reținut de oamenii legii. Îl paște pușcăria după ce a păcălit mai multe copile.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 36 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada august 2024 – februarie 2025, persoana în cauză, prin utilizarea unor conturi create pe rețele de socializare, în care s-ar fi prezentat sub o identitate falsă, respectiv o adolescentă cunoscută și urmărită preponderent de către minore în mediul online, ar fi determinat mai multe victime, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, să producă și să îi trimită materiale de tip imagine și video în care sunt înfățișate în ipostaze sexuale explicite.

Pentru a le crea persoanelor vătămate convingerea că interlocutorul este o minoră și a le determina să producă și să-i trimită materiale pornografice, le-ar fi distribuit acestora fișiere foto și video în care ar fi fost prezentate alte minore, având un comportament sexual explicit.

Ulterior, după ce ar fi intrat în posesia materialelor pornografice solicitate, persoana cercetată le-ar fi cerut victimelor minore să-i mai trimită și alte materiale, de același fel, sub amenințarea că în caz contrar le va distribui în mediul online pe cele primite.

În urma perchezițiilor efectuate în județul Botoșani, a fost descoperit și ridicat telefonul mobil al persoanei în cauză, precum și alte mijloace de probă.

La data de 4 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea acesteia, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.

Astăzi, 5 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut

Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice. Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă. „Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cancerul pulmonar continuă să ocupe, în România, primul loc în ceea ce privește mortalitatea cauzată de afecțiunile oncologice. Deși tratamentele s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, șansele de supraviețuire depind în continuare de momentul în care este descoperită tumora malignă. „Cancerul pulmonar este o boală care, din păcate, continuă să fie diagnosticată frecvent în stadii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a propus ca, din acest an, ziua de vineri din cadrul marii sărbători a oraşului să fie dedicată special talentelor locale. În mod tradiţional, Zilele Orașului Sânnicolau au loc în primul weekend al lunii septembrie şi durează trei zile. Ziua de vineri din cadrul Zilelor Orașului Sânnicolau Mare va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă inedită pentru Zilele Orașului Sânnicolau: ziua de vineri va fi dedicată special talentelor locale
În urmă cu un an, cititorii deBanat.ro făceau cunoștință cu Infinity Honey, un producător bănățean care și-a construit identitatea în jurul unui principiu simplu: mierea trebuie să ajungă la consumator exact așa cum o oferă natura. Atunci am vorbit despre începuturile brandului, despre stupinele amplasate în zone curate ale Banatului și despre respectul pentru albine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infinity Honey – Dincolo de miere: povestea unei apiculturi care pune natura pe primul loc
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.