Muzeul Apei din Timișoara a găzduit, joi, cea de șaptea ediție a activității educative „Apă cu Model”. Acțiunea și-a propus să ofere tinerilor modele de viață autentice pornind de la personalitatea marcantă a inginerului Stan Vidrighin, corifeul alimentării cu apă și al canalizării în orașul Timișoara.
Mai multe personalități din comunitatea timișoreană au participat la întâlnire, cu scopul de a le transmite tinerilor, prin exemplul personal, principii sănătoase de viață și să le ofere acestora repere concrete în orientarea profesională și dezvoltarea personală. Partenerul companiei Aquatim în realizarea acestei activități este Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara.
Invitatul special al celei de a VII-a ediții a activității a fost Cristian Rudic, directorul general al Operei Naționale Române din Timișoara.
Au răspuns pozitiv invitației liceeni și cadre didactice de la Liceul de Artă „Ion Vidu”, de la Liceul Tehnologic „Azur” și de la Liceul Sportiv „Banatul”.
Momentul artistic al activității a fost unul de canto, susținut de eleva Ilinca Andronachi, din clasa a XII-a, acompaniată la pian de profesoara Simona Mustețiu, profesorul coordonator fiind domnul Ovidiu Ciucuriță.
Cristian Rudic le-a vorbit tinerilor despre ceea ce înseamnă să pornească pe drumul muzicii, un drum care cere dedicație totală, presupune foarte multă muncă, fără a oferi garanția succesului. Pe primul loc în viața unui artist este întotdeauna scena, toate celelalte aspecte din viața sa personală trecând în plan secund.
„Per aspera ad astra” este mesajul transmis tinerilor din comunitatea timișoreană de Cristian Rudic. Împlinirea unui scop se atinge prin perseverență și depășirea dificultăților. Activitatea s-a încheiat cu un tur ghidat la Muzeul Apei.










































Comentarii prin facebook