(Re)lansare cu mulți invitați pentru noul prefect Cornelia Micicoi: ”Voi colabora cu toată lumea, din întreg spectrul politic”

Noul prefect de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, a avut parte de o a doua ”lansare”, una plină de felicitări, buchete de flori și urări de colaborare. La Palatul Administrativ au fost prezenți primarii din județ, parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor administrative.

A fost un eveniment în cadrul căruia Cornelia Micicoi a dorit să le comunice tuturor celor prezenți că dorește să colaboreze cu toată lumea, în beneficiul Timișului și al oamenilor.

La întâlnire a fost prezent și Mihai Ritivoiu, cel care i-a cedat locul noului prefect USR.

„A fost o onoare și un privilegiu să lucrez cu dumneavoastră, cu angajații instituțiilor din județ și cu cei 99 de primari ai Timișului”, a spus Mihai Ritivoiu.

Plin de umor, el a răspuns ulterior provocării lansate de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a spus în fața invitaților că speră ca Ritivoiu să rămână în politică și în continuare, el fiind și președintele PSD Timișoara.

”Și viitorul primar al Timișoarei!”, a spus cu umor fostul prefect. Răspunsul a fost prompt din partea lui Fritz, dar în aceiași notă plină de umor: ”Poate peste 75 de ani!”.

Fostă consilieră județeană, Micicoi s-a bucurat de aprecierea lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș. Chiar dacă a recunoscut că a mai intrat în clinciuri cu ea, Simonis a apreciat calitățile combative a fostei consiliere județei.

„Doamna Micicoi a fost printre cei mai activi și capabili colaboratori cu care am lucrat”, conform lui Simonis, președintele CJT.

Dominic Fritz a apreciat colaborarea bună avută cu Ritivoiu, despre care a spus că a fost unul dintre politicienii care au răspuns cel mai bine la nevoile pe care le-au abordat împreună. El a mai subliniat și rolul ingrat pe care prefectul îl are, funcția aducând și posibilitatea de a promova descentralizarea într-o Românie supercentralizată.

Noul prefect de Timiș a insistat asupra dorinței de colaborare cu toată lumea, dar că nu va accepta niciodată ca legile să nu fie nerespectate.

”Nu vreau un rol formal, o funcție de paradă. Voi colabora cu toată lumea, cu întreg spectrul politic, dar nu voi accepta sub nicio formă încălcarea legii, lipsa de asumare sau blocajele în procesul de reformă”, a spus Micicoi la eveniment.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (octombrie 10th, 2025 at 18:34 )

Sunt ei între ei. Dacă vine P$D cu Ritivoiu candidat, parcă văd ca rămânem tot cu Fritz care ne va impozita și taxa de va lua și pielea de pe noi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.