Consiliul Județean Timiș a proiectat viitoarele sensuri giratorii pe care le va realiza. Au design futurist și ar trebui să ofere siguranță sporită

Noile sensuri giratorii de pe drumurile județene din Timiș vor avea un design unic. ”Lucrate” cu arhitecții, acestea, din ce vedem pe primele randări, nu sunt simple insule verzi în mijlocul șoselei, ci au un design unic, fiind și iluminate. Noul concept arhitectural va fi implementat la viitoarele lucrări din întreg județul.

Noua formă va oferi mai multă siguranță pentru participanții la traficul rutier, spune Alfred Simonis, președintele CJ Timiş.

”Am realizat un concept unitar pentru sensurile giratorii de pe drumurile județene. În urma discuțiilor cu specialiști și cu o echipă de arhitecți, am ajuns la un proiect final pe care îl vom implementa în tot județul Timiș. De ce? Pentru că vrem să creștem siguranța în trafic. De-a lungul timpului au fost numeroase accidente în sensurile giratorii, iar unele puteau fi evitate. Tocmai de aceea am început deja lucrările în punctele cu risc ridicat. Noile girații vor fi semnalizate corespunzător, iluminate, și au fost gândite astfel încât să ofere o vizibilitate bună pentru toți șoferii. Orice lucrare ce va fi contractată de acum înainte pentru astfel de obiective va respecta acest nou concept: girații moderne, dar mai ales sigure”, spune Simonis.

În perioada următoare, administrația județeană are în proiect realizarea a mai multe asemenea sensuri giratorii, majoritatea pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (aprilie 16th, 2026 at 14:15 )

Altă ocazie de a ieși la rampă a acestui cotcodac ca să se laude cu niște inepții care pe lângă costuri mai sunt și periculoase pentru că nu vezi ce se află în cealaltă parte a sensului giratoriu. Asta ca să nu mai zic că acele construcții inutile sunt ca niște rampe de decolare. Dar dacă iese parandărătul ca să își mai construiască un alt palat, detaliile nu prea contează.

Baluba a spus: (aprilie 16th, 2026 at 17:23 )

Futurist fara „ris”.

Dan a spus: (aprilie 17th, 2026 at 07:57 )

Arata bine. Ne trebuie asa ceva. Siguranta si un concept unitar.

George a spus: (aprilie 17th, 2026 at 07:58 )

Psd e de vina.

Bocsig a spus: (aprilie 17th, 2026 at 21:07 )

În loc sa pună vegetație, pomi, arbuști decorativi, se pun betoane

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”

Este în pericol Timișul să piardă o serie de fonduri primite de la București, dacă PSD iese de la guvernare? Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean spune că proiectele județului vor merge înainte. În așteptarea votului de luni din cadrul Partidului Social-Democrat pe tema guvernării, Alfred Simonis spune că deocamdată nu dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Suntem finaliști! SCM Poli Timișoara învinge la scor Steaua și va juca mâine cu trofeul pe masă

Prima semifinală a Cupei României la handbal masculin nu prea a avut istoric. SCM Poli a întâlnit o echipă de ligă secundă, Steaua pe care a învins-o fără drept de apel, 33-22. Diferența de valoare a fost evidentă, chiar dacă s-au înregistrat și momente de echilibru. Poli a deschis scorul după un minut de joc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem finaliști! SCM Poli Timișoara învinge la scor Steaua și va juca mâine cu trofeul pe masă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Este în pericol Timișul să piardă o serie de fonduri primite de la București, dacă PSD iese de la guvernare? Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și al Consiliului Județean spune că proiectele județului vor merge înainte. În așteptarea votului de luni din cadrul Partidului Social-Democrat pe tema guvernării, Alfred Simonis spune că deocamdată nu dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis exclude pierderea fondurilor județului la o ieșire a PSD de la guvernare: ”Proiectele Timișului vor merge înainte”
O idee bună pentru comunitate, care este invitată să facă mișcare. Pentru sănătate și pentru bună dispoziție, în cadrul unui prim eveniment special. Duminică, 19 aprilie, la ora 10:00, pe terenul de fotbal situat între Moșnița Nouă și Moșnița Veche, va avea loc lansarea MOVENIȚA – prima comunitate de fitness în aer liber din comună....
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moșnița se face „sală” în aer liber
Zona de vest a ajuns la rând în suita de întâlniri regionale pe care PSD le-a organizat pentru a vedea care este părerea membrilor partidului, legat de guvernarea condusă de Ilie Bolojan. Decizia finală se ia la București, luni, dar direcția e clară: actuala guvernare nu mai poate merge înainte în această formulă. Fie Bolojan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Funcționarea coaliției, analizată de Sorin Grindeanu: ”Noi ne uităm la prostiile și porcăriile pe care încearcă să le facă ceilalți, ceilalți ne urmăresc pe noi”
În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
25 de organizații civice din România, dintre care trei sunt din Timişoara, au publicat o scrisoare deschisă extrem de dură la adresa președintelui Nicușor Dan. Cele trei organizaţii timişorene sunt: Iniţiativa Timişoara, Societatea Timișoara şi Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara. De remarcat că Iniţiativa Timişoara s-a numărat printre organizaţiile care i-au solicitat lui Nivuşor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui”. Trei asociaţii din Timişoara, scrisoare dură la adresa lui Nicuşor Dan
Echipele de oină ale Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara au obținut  rezultate remarcabile în cadrul etapei regionale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, desfășurată în județul Arad. Atât echipa de fete, cât și cea de băieți au urcat pe podium, ocupând un onorant loc II, într-o competiție marcată de un echilibru valoric rar întâlnit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gimnaziala 24, neînvinsă, atât la băieți, cât și la fete, la regionala de oină
Retro Disco ‘80 în Piaţa Libertății, Ansamblul „Timișul” în Unirii și o seară de jazz în Piaţa Operei sunt doar câteva din evenimentele din acest weekend în care se  închide ediţia din acest an a Târgului de Paște Timișoara. Premiera acestei ediții este petrecerea urbană în aer liber Retro Disco ‘80, cu DJ Zoleevee, programată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Târgul de Paște Timișoara se încheie cu un weekend plin de evenimente: Retro Disco ‘80, folclor autentic și jazz în aer liber
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.