Cum vor circula tramvaiele și firobuzul pe strada Gării. Ruben Lațcău anticipează momentul și prezintă traseele/VIDEO

Unul dintre cele mai importante obiective din domeniul infrastructurii Timișoarei, transformarea și modernizarea străzii Gării e în faza de licitație în vederea găsirii constructorului. Viceprimarul Ruben Lațcău anticipează momentul în care, peste câțiva ani, întreg proiectul va fi finalizat și pe acolo va circula tramvaiul, fie spre Dâmbovița, fie spre Ronaț.

Un alt punct important al proiectului integrat va presupune reluarea circulației firobuzului pe strada Reșiței.

”Anul acesta începem acest proiect de modernizare la strada Gării. De la gară tramvaiul va veni pe acest bulevard, care va fi complet refăcut, cu o tramă stradală nouă, cu benzi de circulație, trotuare, piste de biciclete și tramvaie în mijloc. Va veni până aici la intersecția cu Reșiței, cu Pop de Băsești. Acolo este podul pe care îl reabilităm și care se execută în acest moment, iar pe acest bulevard va reîncepe circulația cu troleibuzul. Mergem până în capăt la Solventul cu tramvaiul, urmând să avem această conexiune de transport public. Suntem în capătul străzii Gării, la intrarea în pasajul Solventul, tramvaiul care va veni de la gară va coborî pe această rampă și la stânga o va lua înspre Dâmbovița, sau la dreapta înspre Ronaț. În câțiva ani această legătură va putea fi făcută cu tramvaiul. ”, conform lui Ruben Lațcău.

Proiectul de modernizare a străzii Gării din Timișoara este finanțat din fonduri europene, vizând amenajarea unei noi linii de tramvai între Solventul și Gara de Nord, modernizarea străzii, trotuarelor, iluminatului și crearea de piste de biciclete. Această investiție include și conexiunea cu Bd. Dâmbovița (Inelul IV Vest), cu o valoare semnificativă de peste 21 de milioane de euro, din care 13,2 milioane sunt fonduri nerambursabile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (aprilie 19th, 2026 at 14:36 )

Rahat cu perje, aceste mărețe anticipări pentru lucrări care vor avea loc într-o perspectivă îndepărtată. Tolomacii ăștia nu pot da, acum, acut, un program pe măcar 3-6 luni, privind circulația tramvaielor prin Piața Traian – aflată dejă în mărețe și scumpe lucrări de mutat bazaltul și țevile dintr-o parte-n alta.

profu a spus: (aprilie 19th, 2026 at 16:36 )

Cred ca ar fi foarte util si frumos sa se ia in considerare prelungirea Splaiului T Vladimirescu in continuare pe Splaiul Sofocle, peste gatuitura de la Solventul si ar rezulta un bulevard foarte frumos (si ieftin) care ar schimba total aspectul pe malul stang al Begii si accesul intr-o zona din Freidorf

Xxx a spus: (aprilie 19th, 2026 at 18:01 )

Sigur wanda, Sa puna aripi primăria Tram-urilor să zboare peste piață Traian, nu ?

tramvai cu boi a spus: (aprilie 20th, 2026 at 08:20 )

Pe Bogdanesti tramvaiul 5 a fost inlocuit (din nou) cu autobuze. Problema e ca benzile inguste nu permit trecerea pe langa ele si nici nu au refugii. Super tare proiectul cu pomi platati pe mijlocul strazii sub linnile de tramvai si piste de biciclete denivelate la fiecare acces auto. Merita sa te lauzi cu un proiect ceva care care l-ai ratat complet. Spor pe mai departe…

mircyuc a spus: (aprilie 20th, 2026 at 09:06 )

„Va veni până aici la intersecția cu Reșiței, cu Pop de Băsești”.. In loc de Resita poate Fröbl.daca tot nu esti in actualitate

Bau a spus: (aprilie 20th, 2026 at 11:07 )

Ruben Latcau nu poate anticipa nimica ! De ce ? Simplu este cel mai incompetent viceprimar din istoria Timisoarei

1 Trackbacks pentru acest articol

Revista presei cu Anton Kovacs – 20.04.2026 – Info Timișoara Says:

[…] Cum vor circula tramvaiele și firobuzul pe strada Gării. Ruben Lațcău anticipează momentul și… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate

Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. Pe 10 februarie 2026 instanţa timişoreană a confirmat raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Fritz a fost declarat în conflict de interese. Încă nu sunt clare efectele acestei decizii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte, fiind declarat în conflict de interese
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
Lucrările efectuate de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) pe râul Timiș, pe porțiunea dintre Lugoj și frontiera cu Serbia au fost finalizate. Investiția totală s-a ridicat la 34.094.979,72 lei (cu TVA), fiind finanțată de la bugetul de stat și din surse proprii. Obiectivul principal a fost protejarea digurilor împotriva eroziunii în perioadele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a finalizat lucrările de protejare a digurilor de pe malul Timișului, între Lugoj și granița cu Serbia
Top