Din prima zi a lunii viitoare va intra în funcțiune platforma TollRo. Etapa de testare a acesteia se va încheia pe 29 septembrie, iar din 1 octombrie – rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo se vor putea achita doar prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, anunță DRDP Timișoara.
CNAIR a anunțat că încheierea etapei de testare a platformei TollRo, începută la 15 septembrie 2026, și confirmă că aceasta este pregătită pentru utilizare. În această perioadă aplicația mobilă și portalul au fost testate în condiții reale, iar funcționalitățile și fluxurile de plată au fost monitorizate și optimizate pe baza sugestiilor oferit de utilizatori.
Astfel, începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, platforma TollRo va funcționa în regim operațional și va emite documente oficiale pentru rovinietă, tichet de rută și TollRo. TollRo se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, concepute pentru transportul de marfă, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România. Tariful se calculează în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și tipul de drum, potrivit ordinului Ministrului Transporturilor publicat în Monitorul Oficial nr.940 din 10 octombrie 2025.
Taxele TollRo pot fi achitate în două moduri, fie ca tichet de rută: plată în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei; fie ca tarifare pe distanța parcursă: traseul se înregistrează prin aplicația mobilă TollRo, iar plata se face din portofelul electronic, cu cardul sau cash.
Rovinietele deja cumpărate rămân valabile. Rovinietele emise până pe 30 septembrie 2026 prin sistemul actual (SIEGMCR) își păstrează valabilitatea până la data înscrisă pe ele. Nu este necesară achiziția unei roviniete noi, iar verificarea lor, în trafic, se face automat.
Vânzarea prin sistemul actual va fi oprită pe 30 septembrie 2026, la ora 23:59.
Începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, toate rovinietele și tichetele de rută noi se emit exclusiv prin platforma TollRo.
Aplicația mobilă TollRo poate fi descărcată gratuit din App Store (iOS): https://apps.apple.com/us/app/tollro/id6774169985 , respectiv Google Play (Android): https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.cnair.tollro
Informații suplimentare despre TollRo, tarife, rețeaua de drumuri acoperită și modurile de plată disponibile pot fi consultate pe portalul oficial TOLLRO .
Sesizările pot fi transmise prin formularul disponibil pe portal.
Pentru a sprijini utilizatorii în utilizarea aplicației, CNAIR va pune la dispoziție o serie de materiale video care prezintă pas cu pas principalele funcționalități ale TollRo: crearea unui cont, calculul și plata tarifului de trecere, precum și verificarea istoricului tranzacțiilor. Materialele video vor fi publicate pe canalele oficiale ale CNAIR și pe portalul TOLLRO – portal.etoll.ro.










































Comentarii prin facebook