Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din România.

Timp de 30 de minute, participanții au trecut printr-un curs fulger de educație financiară și și-au testat cunoștințele despre teme care ne influențează direct deciziile de zi cu zi: dobânzi, inflație, economisire, investiții, risc și securitate financiară.

De ce avem nevoie de antrenament financiar?

Să știm să ne gestionăm banii nu înseamnă doar să știm cât avem în cont sau cât putem cheltui până la următorul salariu. Înseamnă să putem înțelege o dobândă, să evaluăm un risc, să ne construim un fond de rezervă, să recunoaștem o tentativă de fraudă sau să luăm decizii mai bune atunci când lucrurile se schimbă.

BCR a lansat Naționala de Edu Fin în mai 2026, o inițiativă în care fiecare român poate intra în lotul echipei și se poate antrena, indiferent de vârstă, profesie sau nivelul actual de cunoștințe financiare.

Echipa Națională Edu Fin se bazează pe un test format din 12 întrebări inspirate din temele urmărite de Flash Eurobarometrul privind competențele financiare: ratele dobânzilor, inflația, riscul investițional și securitatea digitală. Participanții își pot evalua nivelul de cunoștințe și primesc o explicație pentru fiecare întrebare la care au răspuns greșit. Peste 80.000 de români au completat deja testul de la lansare.

„În spatele zilei de 15 septembrie stă contribuția unei echipe întregi, căreia vreau să-i mulțumesc pentru implicare și dedicare. Acest moment este și o continuare firească a unui demers început în urmă cu 10 ani, cu programul național Școala de Bani, când am ales să fim activi în zona educației financiare. Faptul că am reușit să contribuim la un eveniment cu peste 1.200 de participanți ne dă și mai multă motivație să continuăm”, a declarat Anca Elena Flueraș, profesor la Școala de Bani BCR.

„Consider că neîncrederea vine din lipsa de cunoștințe și transparență, iar educația financiară este primul pas către comunități prospere. Acesta este motivul pentru care m-am implicat în Școala de Bani la BCR și pentru care sunt foarte mulțumit de parcursul proiectului. Pe 15 septembrie, BCR, prin Echipa Națională de Edu Fin, a depășit o nouă bornă: peste 25.000 de români au completat, în aceeași zi, quiz-ul de 12 întrebări despre educație financiară. Pentru mine, ziua a început devreme, alături de angajații unei unități militare din zonă, într-o atmosferă excelentă. Am simțit energia oamenilor care înțeleg că educația financiară este un lucru important și necesar. Iar românii cu o mai bună educație financiară pot lua decizii mai bune pentru ei, pentru familiile lor și, în timp, pot contribui la o țară mai prosperă”, a declarat Sinel Alexandru Galceava, profesor la Școala de Bani BCR.

Antrenamentul din Timiș face parte dintr-o mobilizare desfășurată simultan în toată țara. Pe 15 septembrie, peste 550 de companii și instituții publice din 36 de județe și București au intrat în Naționala de Edu Fin, iar mai mult de 25.000 de oameni și-au testat cunoștințele financiare într-o singură zi.

Obiectivul fiind unul pe termen lung: România să își îmbunătățească nivelul de competențe financiare și să urce cel puțin o poziție la următoarea evaluare europeană.

„M-am bucurat să văd cât de mulți oameni au ales să fie alături de noi pe 15 septembrie, să afle mai multe despre educația financiară și despre inițiativa noastră Naționala de Edu Fin. Acest lucru ne-a arătat că, atunci când ducem informația mai aproape de oameni, ea poate avea un impact real și poate ajunge mai departe, inclusiv în familie”, a precizat Alina Maria Sauca, profesor la Școala de Bani BCR.

Ediția actuală este în desfășurare și se va încheia în decembrie 2026, iar rezultatele vor fi publicate în 2027. Românii mai au la dispoziție mai puțin de patru luni pentru a se pregăti, iar cei care doresc să afle la ce nivel se află și la ce aspecte mai trebuie să lucreze își pot testa cunoștințele financiare pe site-ul BCR, în cadrul campaniei Naționala Edu Fin.

La nivel național, companiile private care au participat generează împreună venituri de aproximativ 130 de miliarde de lei (25 de miliarde de euro), echivalentul a circa 7% din PIB-ul României, și acoperă peste 10 sectoare, de la industria prelucrătoare și energie până la IT, agroalimentar și construcții. Pentru BCR, implicarea cât mai multor companii în educația financiară este esențială, deoarece aceasta joacă un rol important în deciziile care influențează stilul de viață al oamenilor.

De 10 ani, BCR contribuie activ la dezvoltarea educației financiare prin Școala de Bani, iar în această perioadă aproximativ 1,1 milioane de copii, adolescenți, tineri și adulți au participat la cursurile și proiectele programului.

Antrenamentul Edu Fin continuă

Antrenamentul continuă și după 15 septembrie. Până la următorul Eurobarometru din 2027, România are în continuare timp să își consolideze nivelul de educație financiară și să își îmbunătățească poziția în clasament. Fiecare român se poate alătura acestui demers, intrând în Naţionala de Edu Fin și testându-și cunoștințele. Cu cât mai mulți români își continuă antrenamentul financiar, cu atât mai bine pregătită va fi România pentru următoarea evaluare.

**

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 19 centre de afaceri, 15 birouri mobile corporate și 284 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 74% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). Clienții BCR dispun de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale (1.750 de echipamente) și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați biroul de presă la adresa: comunicare@bcr.ro

Această informaţie este disponibilă şi pe pagina noastră web la: www.bcr.ro

Pentru mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de BCR, vă rugăm să ne contactați la:

www.bcr.ro

www.bcr.ro contact.center@bcr.ro

*2227, apelabil gratuit din toate reţelele naţionale

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

0 comentarii pentru acest articol

1 Trackbacks pentru acest articol

Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar – Portal Știri România Says:

[…] Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere

Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece
Povestea lui Andrei, un programator de performanță sportivă din Timișoara, demonstrează că ambiția și disciplina nu au vârstă. La doar patru ani de când a montat primul său board de darts acasă, Andrei a trecut de la statutul de amator la cel de component al Echipei Naționale a României, urmând să reprezinte țara la WDF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ușa de la baie, pe scena europeană: Timișoreanul care a ajuns în tricoul Naționalei de Darts în doar patru ani
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.