Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara.
Evenimentul desfășurat în Aula Magna UVT a oferit celor prezenți oportunitatea de a descoperi parcursul profesional și experiența diplomatică a ambasadoarei Austriei în România. Dintr-o perspectivă personală și autentică, Ulla Krauss-Nussbaumer a vorbit despre provocările și responsabilitățile profesiei diplomatice, punând un accent special pe traseul profesional al femeilor care aleg o carieră într-un domeniu competitiv, exigent și profund relevant pentru relațiile internaționale contemporane.
Mesajul transmis studenților a fost unul clar: diplomația rămâne una dintre profesiile capabile să genereze schimbări concrete, să faciliteze dialogul și să apropie societăți, iar tinerii au un rol esențial în construirea acestor punți de colaborare pentru viitor.
La eveniment au luat participat, de asemenea, Bernhard Faustenhammer – director al Departamentului pentru minorități austriece în străinătate din cadrul Ministerului Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Austriei, Vera Ben Bouzid – directoarea Forumului Cultural Austriac, Andrei Popov – director adjunct al Forumului Cultural Austriac și dl. Georg Bardeau – consul onorific al Austriei la Timișoara.
Programul dedicat Zilelor Culturii Austriece a continuat la UVT cu proiecția documentarului „Elfriede Jelinek – Cuvinte dezlănțuite”, semnat de regizoarea Claudia Müller, dedicat uneia dintre cele mai importante voci ale literaturii europene contemporane și laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. Alegerea acestei producții completează misiunea evenimentului: aceea de a transforma cultura într-un limbaj comun și într-un instrument autentic de conectare între oameni și spații culturale diferite.











































Comentarii prin facebook