Consiliul Județean Timiș mai încearcă o dată găsirea unei firme sau asocieri de firme care să realizeze un nou sens giratoriu, la intersecția DJ591C (drumul spre Dudeștii Noi) cu DN59A în centrul comunei Săcălaz. Ideea a fost lansată încă din luna aprilie, a fost deja organizată o licitație în septembrie, dar nu a fost depusă nicio ofertă. Acum, suma oferită este puțin peste trei milioane de lei.
La intersecția din Săcălaz se întâlnesc drumul național 59A Timișoara – Jimbolia – frontieră cu Serbia care străbate localitatea Săcălaz de la est la vest, la km 9+351,00, și drumul județean DJ 591C, pe partea dreaptă, respectiv o stradă rurală principală, pe partea stângă, drumul spre comuna Dudeștii Noi.
Axele drumurilor existente se intersectează sub un unghi de circa 90º, după aliniamente lungi. Deși razele de racordare ale drumurilor care își au originea în drumul național sunt mari, acestea nu sunt suficiente, mai ales în cazul autovehiculelor lungi sau articulate care părăsesc traseul drumului național și își continuă deplasarea pe drumul județean. De multe ori, în cursul zilei acolo se creează blocaje în trafic.
Suma oferită în cadrul licitației de pe SEAP este de 3,07 milioane de lei.












































Comentarii prin facebook