Colterm anunță, marți, întreruperi în furnizarea apei calde în Calea Aradului și Calea Lipovei. Pentru remedierea unei defecţiuni tehnice survenite pe reţeaua termică primară, între orele 10 și 18, va fi oprită apa caldă la următoarele puncte termice din oraş: PT 32, 33, 35, 36, 37 şi 38 B. Vor fi afectaţi timișorenii care domiciliază…
Sarbatoarea Sfintilor Imparati Constantin si Elena
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt celebrați, luni, atât de bisericile ortodoxe, cât şi de cele romano-catolice. Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc, cu această ocazie, onomastica.
Saptamana verde, la Timisoara
La Timișoara are loc, în perioada 22-25 mai, evenimentul „Apa este vitală – Săptămâna verde 2012”, eveniment satelit al Green Week, aprobat de Direcţia Generală pentru Mediu a Comisiei Europene.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Aștrilor nr.14, orele 9 – 15; Jimbolia (SC Venus SA), Valcani (p), orele 9 – 15; Semlacu Mare (p), orele 8 – 16.
Dialogul social, prioritate a noului guvern
Reprezentanți ai României în Comitetul Economic și Social European de la Bruxelles s-au întâlnit, vineri, cu Liviu Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social, pentru a discuta prioritățile societății civile.
Se plateste ajutorul de incalzire
Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara plăteşte, în perioada 22-24 mai, ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri, stabilit în condiţiile O.U.G nr. 70/2011, aferent lunii martie.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara: str. Livezilor, Tibrului, Agricultorilor, Călimănești, Mircea cel Bătrân (p), Rudăria, O.Balea, Tazlău, Călimănești, Ciocârliei (p), Pelinului, Th. Aman, G. Stephenson, Rarău, A. Donici, Anvers, Homorod, Cireșului (p), C. A. Rosetti (p), Ciocârliei (p), Madona (p), Nou Proiectată, orele 9 – 15; SP…
Targ de licee, la mall
Vineri, în food court-ul de la Iulius Mall are loc o nouă ediție a Târgului Liceelor Timişene. Acesta oferă elevilor și părinților ocazia să cunoască, la prima mână, oferta educațională a liceelor din județ.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – Calea Bogdăneștilor (p), str. Madona (p), Tacit, Barierei, Belgrad, Grigore Ureche, Radu de la Afumați, A. Mickiewics, A. D. Xenopol, Banul Severinului, Cireșului (p), Nekrasov, C. Munteanu, C. A. Rosetti (p), Comoarei, B Udrea, Sacului, Marginenilor, Pastorilor, Liman, Spl.N.Titulescu, A.Istvan, orele…
Congres IT cu participare record
Congresul IT „Tehnology Refreshment”, aflat la cea de-a patra ediție, a început la Complexul Expovest. Timp de două zile, 1.000 de specialiști vor participa la workshop-uri și demo-uri, iar vizitatorii vor putea testa cele mai noi tehnologii.
Zilele cartierului Mehala
Zilele cartierului Mehala au loc anul acesta între 21 şi 25 mai, cu scopul de a scoate în evidenţă zona şi de a dezvolta spiritul de apartenenţă la cartier al locuitorilor, perioada fiind aleasă şi pentru a marca Ziua Eroilor.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – Str. Intrarea Lungă nr. 4, sc. B, Calea Aradului (p), orele 9 – 15, Calea Torontalului (p), Calea Aradului (p), orele 9 – 12 și 12 – 15; Moșnița Veche (p), Chișoda (p), orele 9 – 15; Gherman (p), orele 8…
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timişoara – str. Drubeta (p), Mureș (p), Ulpia Traiana (p), Minotaurului (p), orele 9 – 14, str. Babadag nr.2, 4, orele 9 – 15, str. Bucovinei (p), Calea Torontalului (p), str. Miresei (p), Marginei, Aurora, Armoniei, orele 9 – 11, str. Armoniei, Dr.…
Preselectie la Thespis
Luni seara, la Casa Studenţilor are loc un casting pentru tinerii iubitori de teatru care vor să facă parte dintr-un nou proiect teatral Thespis, un spectacol de teatru non-verbal.
Intreruperi de curent
Compania Enel a programat, luni, întreruperi de energie electric, după cum urmează: Timişoara – Bd. Revoluției (p), orele 9 – 12, str. Narciselor, L. van Beethoven (p), orele 9 – 15; Jimbolia (p), orele 10 – 15; Jamu Mare (p), orele 8 – 16.
Program de leadership pentru elevi
Clubul Toastmasters lansează, în premieră naţională, programul pentru elevi „Youth Leadership Program”. Acesta începe vineri, va dura șapte săptămâni și este destinat elevilor de la Colegiul Național Bănățean, urmând ca, în viitor, să fie introdus și în alte școli.
Conferinta internationala de studii britanice si americane
În perioada 17 – 19 mai, la Universitatea de Vest are loc a 22-a ediție a conferinței internaționale „British and American Studies”. Evenimentul reunește specialiști din Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Iran, India, Turcia, Arabia Saudită, Rusia, Spania, Serbia, Ungaria, Muntenegru, Albania sau Slovacia.
Restrictii de circulatie la Caransebes
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a decis să închidă, în perioada 10 – 31 mai, varianta de ocolire a Caransebeşului, pentru finalizarea lucrărilor. Șoseaua a fost deschisă în decembrie, însă fără stratul de uzură.
Campionat de table in weekend
Etapa a doua a Campionatului de Table are loc, la sfârșitul săptămânii, la Iulius Mall. Pe parcursul celor două zile se vor juca șapte partide, nefiind sistem eliminatoriu.
Concerte cu Fely, Horea Crisovan, Blazzaj si Cargo
Fely&The Band şi Horea Crişovan, Blazzaj şi Cargo cântă în Piaţa Unirii, duminică, de la ora 20. Spectacolul este organizat de Primăria Timişoara, cu ocazia Zilei Europei, și deschide ediția din acest an a proiectului cultural „Timişoara, Mica Viena”.