Author Archives: Daniel Neacșu

Accident teribil pe A1, între Timişoara şi Lugoj. Un camion a intrat pe contrasens şi a făcut prăpăd

Accident teribil pe A1, între Timişoara şi Lugoj. Un camion a intrat pe contrasens şi a făcut prăpăd

Un grav accident de circulaţie s-a produs pe A1, joi, la amiază, între Timişoara şi Lugoj. Un camion a intrat pe contrasens şi a lovit două maşini care circulau regulamentar. Un şofer aflat într-un autoturism ce circula regulamentar a murit. Sunt şi răniţi în urma impactului. „La data de 29 august 2024, un tir încărcat

Au răpit un bărbat cu handicap locomotor pentru a-l obliga să cerşească. Infracţiune cu repetiţie

Un bărbat de 40 de ani cu handicap locomotor a fost răpit, terorizat, bătut şi pus să cerşească. Şi această tristă poveste nu s-a întâmplat doar o dată. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut trei bărbați pentru lipsire de libertate

Presiune scăzută la furnizarea apei în zona spaliului Vladimirescu şi în Chevereşu Mare

Sâmbătă, 31 august, între orele 8-18 va avea loc o intervenție la conducta de apă de la intersecția Splaiului Tudor Vladimirescu cu strada Căpitan Damșescu. Pe durata lucrărilor presiunea va fi scăzută pe străzile Splaiul Tudor Vladimirescu, Căpitan Damșescu, Ardealului, Splaiul Sofocle, Rahovei, Gabriel Joseph, Posada, Maramureș, Ion Barac și Baba Novac. Pe 29 și

Opt unități de învățământ din Timiș au fost admise în etapa de evaluare a eligibilității proiectelor pentru școli-pilot finanțate prin PNRR

Ministerul Educației a publicat rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor din cadrul apelului apelului PNRR/2024/C15/I18 „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, care include școlile care pot pilota intervenții educaționale inovative, noi modele curriculare și de carieră didactică sau de management descentralizat în anul școlar 2024-2025. Etapa următoare este evaluarea calitativă a cererilor de finanțare.

Victorie lejeră contra Sibiului

Echipa de baschet a oraşului a deschis Cupa Timişoara cu o victorie convingătoare împotriva unui adversar redutabil. SCM Timişoara a câştigat prima partidă a triunghiularului împotrica CSU Sibiu cu 83-67 (18-14, 18-13, 25-20, 22-20). A fost un meci controlat de bănăţeni, care şi-au adjudecat fiecare dintre cele patru sferturi. „Cupa Timișoara” continuă joi, cu partida

Handbaliştii încep vineri noul sezon pe teren propriu

SCM Poli Timişoara ia startul într-o nouă ediție de Ligă Națională. Alb-violeții evoluează la sala Constantin Jude, vineri de la ora 17.30. Oponent va fi CSM Focșani, formația în compania căreia s-a deschis și sezonul anterior, atunci cu victorie de partea vrâncenilor. Cele două echipe au încheiat campionatul 2023/2024, la egalitate de puncte, 26, cu

Curcubeu în cerul gurii! Începe la Ghiroda o nouă ediţie a Festivalului Ceaunelor

Asociația ProDatina, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Ghiroda, organizează în data de 1 septembrie ediția a V-a a celui mai savuros eveniment: Festivalul Ceaunelor. ​Curtea căminului Cultural Ghiroda și arena “Emilian Pavel” vor fi locațiile pe care echipele de bucătari vor concura pentru a realiza cel mai delicios preparat. Începând cu ora 10:00,

Zile pline pentru echipele sportive ale SCM Timişoara

Cele trei echipe ale clubului SCM sunt implicate în partide pe teren propriu, în această săptămână. Rugbiștii și handbaliștii au meciuri oficiale, în vreme ce baschetbaliștii organizează tradiționala „Cupa Timișoara”. Seria partidelor începe miercuri, 28 august, cu jocul de deschidere al turneului de pregătire „Cupa Timișoara” la baschet. Echipa alb-violetă va întâlni CSU Sibiu, de

S-au jucat, dar au „construit” şi viitorul. Micuţii „arhitecţi” din Şuştra, într-o vizită imaginare în clădirile celebre din Timişoara

Atelierul „Micii arhitecți” a ajuns deja la cea de-a VII-a ediție, iar sâmbătă, 24 august 2024, a poposit la Șuștra, comuna Topolovățu Mare, în cadrul școlii de vară „Alternativa de Vacanță”. Coordonatorii evenimentului, conf.univ.dr.arh. Cristina Maria Povian, cadru didactic al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT, Victoria Cociotă, director al Departamentului de Comunicare

Etichete:

Şcoala de Arte face înscrieri pentru un nou an. Este timpul să îţi îndeplineşti visele

Școala de Arte Timișoara: locul mirabil care schimbă destine. Muzică, arte vizuale, dans, cultul vocii și virtuozitatea instrumentelor muzicale: un laborator ideal pentru talentul autentic și o scenă pentru cele mai intense pasiuni artistice, cele mai îndrăznețe vise, cele mai bine construite cariere în artă. „Haideți să ne cunoaștem și să vorbim despre spectacolul talentului

Cuplul teribil: tineri şi hoţi! Specialişti în furturi de portofele, prinşi de oamenii legii

Polițiștii Secției 1 Timișoara sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani. În fapt, la data de 24.08.2024, în jurul orei 15:20, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, din incinta unui salon de înfrumusețare situat pe strada Gheorghe Dima

Miercuri începe Cupa Timişoarei la baschet! Zoran Milencovici, la aruncarea simbolică de start

Zoran Milencovici va oferi aruncarea simbolică de start la primul meci de la „Cupa Timișoara”, turneu pe care clubul nostru îl organizează în această săptămână la sala „Constantin Jude”. Fostul baschetbalist timișorean s-a stabilit în urmă cu șase ani în Danemarca, imediat după ce o accidentare gravă l-a forțat să renunțe la activitatea de sportiv.

Un puști de 16 ani a scris istorie la viteză în coastă după etapa de la Straja

La numai 16 ani și 8 luni, pilotul Nicolas Benea a devenit cel mai tânăr campion național la viteză în coastă la debutanți din istorie după ce, în weekend, la Straja, a obținut a patra victorie din acest sezon la această categorie și și-a asigurat matematic titlul. Tânărul timișorean a bifat, la Straja, nu doar

Din nou incendiu puternic pe Calea Urseni. Ard două vile

Pompierii intervin de urgenţă pe Calea Urseni unde un garaj aflat între două vile a luat foc, iar văpaia ameninţă şi clădirile din apropiere. Este al doilea incendiu major din acea zonă, după ce în urmă cu două săptămâni o vâlvătaie imensă la mirişte a ameninţat mai multe case. Coloana înaltă de fum se putea

S-a stabilit ziua şi ora semifinalei campionatului de rugby dintre Timişoara şi Steaua

Mai un pas până la finală! Şi acel pas se poate face acasă. După victoria cu Rapid, din ultima rundă a sezonului regulat, echipa de rugby a Timişoarei a încheiat pe prima poziţie şi şi-a câştigat dreptul de a juca semifinala acasă, cu Steaua, grupare aflată la distanţă se valoarea din ultimele sezoane. Federația Română

Deşi trebuia să joace acasă în play-off-ul Cupei, Dumbrăviţa merge la Ploieşti pentru jocul cu Petrolul

Şanse minime, dar speranţa moare ultima. CSC Dumbrăviţa are parte de două jocuri departe de casă în această săptămână. Primul dintre ele, în play-off-ul Cupei României, împotriva prim-divizionarei Petrolul Ploiești. Cum jocul a fost programat în nocturnă, pentru ziua de marți, 27 august, de la ora 19.00, singura variantă pentru clubul timişean a fost disputarea

Începutul săptămânii va fi din nou caniciular, cu Cod Portocaliu în Banat! Lucrurile se pot apoi schimba

Avertizările de caniculă se menţin luni pentru cea mai mare parte a ţării, iar de marţi, zonele afectate de caniculă se restrâng considerabil. se va instala instabilitatea atmosferică în mai multe regiuni, fiind prognozate averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în zonele de deal şi de munte şi pe arii mai restrânse în restul

România, pe locul 1 în clasamentul pe medalii după Campionatele Mondiale de Canotaj 2024 din St. Catharines, Canada

Competiția s-a desfășurat în perioada 18-25 august și a reunit toate cele trei categorii de vârstă: Juniori (Under19), Tineret (Under23) și Seniori (probe non-olimpice). Federația Română de Canotaj a reușit să obțină un total de 7 medalii, toate de aur: 4 la Juniori, 2 la Tineret și 1 la Seniori. Țara noastră este astfel prima

Top