Competiția s-a desfășurat în perioada 18-25 august și a reunit toate cele trei categorii de vârstă: Juniori (Under19), Tineret (Under23) și Seniori (probe non-olimpice). Federația Română de Canotaj a reușit să obțină un total de 7 medalii, toate de aur: 4 la Juniori, 2 la Tineret și 1 la Seniori. Țara noastră este astfel prima…
O noapte „furtunoasă” cu zeci de amenzi pe mai multe linii
În noaptea de 24/25.08.2024, polițiștii municipiului Timișoara- Biroul Rutier Timișoara, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Timiș, precum și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, au desfășurat o razie în sistem integrat poliție rutieră-ordine publică, ce a avut drept scop creșterea gradului de disciplină rutieră prin prezența activă a polițiștilor pe principalele…
Lucrări anunţate de Aquatim la început de săptămână
Luni, 26 august, între orele 8-14, în Dragșina vor avea loc lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei. Pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei în localitate. Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 26 august, între orele 9-13, presiunea va fi redusă în Cadăr. Lucrările de spălare urmăresc să…
Liga 4 Timiş. Trei echipe cu maximum de puncte după două runde
În acest weekend s-a disputat şi etapa a doua a Diviziei D la fotbal. Dacă Unirea Sânnicolau Mare reuşea să fie primul lider, după o victorie acasă cu 4-0, trupa de pe Aranca a pierdut acum la acelaşi scor. Doar trei echipe au reuşit să obţină maimum de puncte până acum. CS Sânandrei Carani este…
Report imens la Loto 6 din 49! Aproape cinci milioane de euro
Reportul pentru categoria I a jocului Loto 6/49 se apropie de cinci milioane de euro, la extragerea de duminică, în timp ce la Joker depăşeşte două milioane de euro, informează Loteria Română. Duminică, 25 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile…
Timişoara bate clar la Rapid şi termină sezonul regular pe prima poziţie
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timişoara avea nevoie de victorie cu bonus ofensiv pe terenul Rapidului pentru a termina sezonul regular pe prima poziţie şi a avea avantajul terenului propriu în semifinale, dar şi un adversar mai uşor, în speţă Steaua, formaţie aflată departe de forma din ultimii ani. Obiectiv îndeplinit după 80 de minute…
Halterele timişorene, tot mai sus!
Un sport de tradiţie care ne aduce bucurie. La Paris, România şi-a redemonstrat „calitatea”! Avem viitor, iar Timişoara va avea un cuvânt de spus. Săptămâna aceasta, 19-23 august, s-a desfășurat la Bistrița Năsăud finala Campionatului Național juniori U20, unde Clubul Sportiv Municipal Timișoara a obținut 3 medalii de bronz. În limitele categoriei 96 kg, juniorul…
Din nou ne aşteaptă un weekend fierbinte
Jumătate din țară se va afla sub alertă meteo în weekend. Caniculă, disconfort termic ridicat, termene ce în această vară au fost cele mai folosite… îşi vor face din nou prezenţa, iar în Banat soarele va face din nou ravagii! Valul de căldură va persista și se va extinde. În Crișana, Banat, sud-vestul Transilvaniei, nordul…
Început promiţător! Echipa de baschet a Timişoarei vine cu două amicale câştigate din Serbia
Caruselul amicalelor a început perfect pentru SCM winsed.swiss Timişoara. Echipa bănăţeană a obţinut două victorii din două meciuri jucate în Serbia! În prima partidă, echipa viola s-a impus după un meci de mare luptă, în care s-a pus mai mult accentul pe apărare în faţa echipei KK Sloga Kraljevo, 61-52. În al doilea joc, elevii…
Dumbrăviţa joacă sâmbătă acasă contra Stelei
Divizionara secundă CSC Dumbrăviţa se pregătește de un nou meci puternic pe teren propriu. În etapa a 4-a din Liga 2, va primi vizita echipei Steaua București. Partida e programată sâmbătă, 24 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Ștefan Dobay”. „Nu am reușit să dăm gol Stelei în cele două meciuri pe care le-am…
Tragedie în timpul serviciului. Un şofer s-a electrocutat şi nu a mai putut fi salvat
Vineri, 23 august, în jurul orei 09:27, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost electrocutat. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 35 de ani, care după ce ar fi descărcat bena…
Noaptea Campusului Deschis UPT: laboratoare, ateliere, experimente, instalații de artă, expoziții, concert-surpriză
Un eveniment mult aşteptat va avea loc săptămâna viitoare. Vorbim despre Noaptea Campusului Deschis UPT, programat pe 28 septembrie. Intrarea va fi liberă! Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările – este sloganul evenimentului Noaptea Campusului Deschis, aflat la a doua ediție, ce va avea loc la Universitatea Politehnica Timișoara pe 28 septembrie 2024, începând cu ora…
Școala de Arte, o nouă toamnă un nou început!
Școala de Arte Timișoara: locul mirabil care schimbă destine. Muzică, arte vizuale, dans, cultul vocii și virtuozitatea instrumentelor muzicale: un laborator ideal pentru talentul autentic și o scenă pentru cele mai intense pasiuni artistice, cele mai îndrăznețe vise, cele mai bine construite cariere în artă. „Haideți să ne cunoaștem și să vorbim despre spectacolul talentului…
Un mijlocaș din Georgia vine la SCM USV Timișoara pentru meciurile decisive ale campionatului şi Cupei
Lotul echipei de rugby s-a completat cu un jucător din linia de treisferturi. Mijlocașul Luka Archvadze a devenit jucătorul SCM USV Timișoara, cu care va lupta pe două fronturi, în următoarele săptămâni: Liga Naţională de Rugby și Cupa României. Născut la 29 octombrie 2002, la Tbilisi, Archvadze vine de la echipa georgiană Lelo Saracens. El…
Ce mai găsim prin vamă? Şoferi profesionişti cu permise false
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere românesc fals. Ieri, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a…
Cupa Timișoara, sora mai mică a Cupei Poli are loc în weekend
SCM Poli organizează în premieră Cupa Timișoara, pentru juniori IV. În paralel cu turneul seniorilor, „Cupa Poli”, cei mai tineri dintre handbaliști se vor întrece pe parchetul sălii Constantin Jude. Prima ediție a Cupei Timișoara – juniori IV are patru echipe timișene la start: SCM Politehnica Timișoara, CSC Moșnița Nouă, LPS Banatul Timișoara și CS…
Un nou super-eveniment pregătit de UPT şi-a deschis poarta: Electronics Summer University
Se pregătesc pentru un viitor mai bun. Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul unei noi ediții a Electronics Summer University (ESU), un eveniment anual dedicat elevilor de clasa a XI-a din întreaga țară. Cea de-a IX-a ediție a școlii de vară, organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, se va…
Întreruperi programate la furnizarea apei anunţate de Aquatim
Pentru lucrări de mentenanță la Gospodăria de Apă, pe 22 august, între orele 9-12, se va întrerupe furnizarea apei în Jabăr și Jena, iar pe 23 august, între orele 9-12, se va opri apa în Pădureni. Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 22 și 23 august, zilnic între orele 7-14, presiunea va…
Prins drogat la volan şi cu „marfă” la el
În data de 21 august, în jurul orei 04:00, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au oprit pe bulevardul Dâmbovița din municipiul Timișoara, un autoturism condus de către un bărbat, de 34 de ani. În urma efectuării controlului în interiorul autoturismului condus de către bărbat a fost găsită o folie ce conținea substanțe vegetale susceptibile de…
Newpharma.ro: Inovație și expertiză românească pe piața online a farmaciilor din România
Newpharma, una dintre cele mai mari farmacii online din Europa, și-a lansat oficial platforma pentru România, newpharma.ro, marcând o etapă importantă în expansiunea sa pe piața est-europeană. Această lansare nu reprezintă doar intrarea unui nou jucător pe piața farmaciilor online din România, ci și reafirmarea contribuției semnificative a românilor la succesul internațional al companiei belgiene.…