Author Archives: Daniel Neacșu

Evaluarea Națională, rezultate

Au venit primele rezultate de la Evaluarea Națională. În Timiș avem 52 de note între 1 și 2, dar și 191 de 10 curat

Au venit primele rezultate de la Evaluarea Națională. În Timiș avem 52 de note între 1 și 2, dar și 191 de 10 curat

Miercuri a fost o zi mult așteptată de absolvenții claselor a VIII-a, și asta pentru că și-au aflat primele rezultate de la Evaluarea Națională. În Timiș, au fost înscriși 5232 de copii, au absentat 217 și un singur elev a fost eliminat. Peste 5 au luat 3816 elevi, adică puțin peste 70% din total. Defalcat,

Rezultate deosebite obținute de tinerii sportivi de la ACS Floreta la Naționale

În perioada 23 – 26 iunie scrimerii de la Asociația Club Sportiv FLORETA Timișoara au participat la Campionatul Național de Scrimă pentru Copii, care s-a desfășurat la București în sala de scrimă „Ana Pascu”. Au fost 6 probe individuale și 2 probe de echipă, 4 dintre ele fiind câștigate de copii clubului timișorean, sportivii întorcându-se

apă

Două localităţi timişene rămân fără apă în aceste zile

În zilele următoare se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități din judeţul Timiş, anunţă Aquatim. Ca urmare, pe 27 iunie, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Dragomirești, iar pe 28 iunie, între orele 9-18 se va întrerupe furnizarea apei în Cerneteaz. Lucrările de spălare urmăresc să asigure

Bine ai revenit acasă, campionule! Timotei Julei a adus aur de la Berlin

Echipa României formată din 31 de sportivi și 16 antrenori, staff tehnic și medic a participat la cel mai mare eveniment sportiv mondial dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale – Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, Berlin 2023. Special Olympics schimbă viețile persoanelor cu dizabilități intelectuale, încercând să creeze o lume mai bună prin acceptarea și

Un hoţ a evadat. Dacă l-ai văzut, anunţă oamenii legii/UPDATE: Fugarul a fost prins

Marți, 27 iunie, în jurul orei 1 s-a constatat că deţinutul Sava Tiberiu Flavius, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, clasificat în regim semideschis, a părăsit punctul de lucru exterior Dietrich Honold. În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv:

Politehnica se desparte de trei jucătoare importante, aflate la final de contract

Aflate la final de contract, Politehnica Timișoara anunță, oarecum surprinzător, despărțirea de jucătoarele Cristina Sucilă, Cristina Codrescu și Larisa Grigore. După câteva sezoane la Fortuna Becicherecu Mic și unul la Piroș Security Arad, Cristina Sucilă a revenit la Timișoara odată cu startul proiectului Politehnica Timișoara Femina. Aceasta are 44 de apariții în tricoul alb-violet și

Grupă grea pentru campioni. UVT vrea să își păstreze titlul

Universitatea de Vest din Timișoara își cunoaște adversarele din startul Campionatului European Universitar, programat în următoarele zile la Tirana. În urma tragerii la sorți echipa timișoreană a fost repartizați în grupa D, alături de Universitatea din Montpellier, Universitatea Politehnică din Torino și Universitatea de Științele Vieții din Estonia. Meciurile sunt programate în următoarele zile, iar

Bacalaureatul a început cu proba scrisă la română. În Timiș, un elev a fost eliminat

Peste 130.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie, care a început luni cu proba la Limba şi literatura română. Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatului 2023 se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie, în 464 de centre din întreaga țară. Probele

Anca Alexia Todoni câștigă Trofeul Irina Begu la București

Finala de simplu a turneului de tenis Trofeul Irina Begu (ITF), găzduit de Tenis Club Herăstrău din Bucureşti şi dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, s-a disputa între româncele Ştefania Bojică şi Anca Alexia Todoni. Anca Aleia Todoni, timișoreanca legitimată la clubul bănățean CSM, venea după ce dumina trecută se impunea în Slovenia

investitii Aquatim

Spălări de rețele în mai multe localități din Timiș. Unde se ia apa

Zilele viitoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități din județul Timiș. Ca urmare, pe 26 iunie, între orele 9-14 se va opri furnizarea apei în Făget, pe străzile Coriolan Brediceanu și Victor Feneșiu, între orele 10-14 se va întrerupe apa în Boldur, iar între orele 8-15 presiunea va fi scăzută

Dumbrăvița se pregătește de reunire. Cantonament și amicale tari cu CFR Cluj și echipe din Ungaria și Serbia

CSC Dumbrăvița se reunește luni, 26 iunie, de la ora 18.00, la stadionul „Ștefan Dobay” din localitate, în vederea pregătirii sezonului 2023/2024 al Ligii a II-a. Alb-verzii vor avea parte de un cantonament în localitatea hunedoreană Sântămăria-Orlea, dar și de 11 meciuri de verificare. Primul test va avea loc la două zile după reunire, miercuri,

România Sevens, construită pe structura SCM USV Timișoara participă la Jocurile Europene din Polonia

Naționala de rugby 7s masculin a României va participa între 25 și 27 iunie la Jocurile Europene Cracovia Malopolska 2023, competiție criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În urma cantonamentului de pregătire de la Izvorani, staff-ul tehnic a selectat 13 sportivi care fac deplasarea în Polonia, după cum anunță Rugby România.

Cod galben de furtună

Să nu vă păcălească vremea de afară! Sunt așteptate ploi torențiale

Meteorologii anunţă disconfort termic şi caniculă, cu temperaturi de până la 36 de grade, vineri şi sâmbătă, în mai multe zone ale țării. De asemenea, au fost emise avertizări cod galben şi portocaliu de ploi torențiale și vijelii pentru 11 județe din vestul și nord-vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat vineri că în

Lugojul începe noul sezon cu un meci cu trofeu pe masă

Federaţia Română de Volei a stabilit programul celor trei competiţii pe care le organizează, Campionatul Naţional, Cupa României şi Supercupa României, ultimele două fiind câștigate sezonul recent încheiat de CSM Lugoj. Startul oficial al jocurilor se pare că va avea loc pe data de 30 septembrie – 1 octombrie, cu Supercupa României, care anul acesta

Evenimente speciale organizate de Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare

Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare, se sărbătorește în fiecare an, la data de 29 iunie, sub patronajul spiritual al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii sistemului, reprezentând un bun prilej pentru promovarea tradiţiilor organizaţionale ale instituţiilor penitenciare, precum şi pentru îmbunătăţirea percepţiei opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciar în societate. În

Amendă record pentru un nesimțit care arunca gunoiul din mașină

Un bărbat a fost sancționat de polițiștii locali cu 45.000 de lei după ce a abandonat deșeuri dintr-un autovehicul cu numerele acoperite. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au aplicat astăzi o sancțiune conform OUG 92/2021, în valoare de 45.000 de lei, unui bărbat care a abandonat deșeuri pe un teren administrat de Compania

atcce

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, noi apeluri pentru finanțări culturale

Se caută idei pentru încă cinci milioane de lei! Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș a lansat două noi apeluri de finanțare pentru Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, în valoare de peste 5 milioane de lei, bani de la bugetul Ministerului Culturii. Sunt ultimele zile pentru depunerea proiectelor pentru apelurile de finanțare

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.