Author Archives: Daniel Neacșu

O femeie a ajuns în arest după ce făcea cumpărături de pe un card furat

O femeie a ajuns în arest după ce făcea cumpărături de pe un card furat

La data de 14 octombrie, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au reținut o femeie banuită de comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, la data de 20.08.2022, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara,

Ripensia nu a reuşit surpriza pe terenul unei foste campioane, contra unei alte foste campioane

Dinamo s-a impus la Giurgiu fără prea mari probleme în fața Ripensiei, cu 1-0, acumulează a patra victorie în acest sezon și cu 13 puncte urcă pe locul 12, deasupra Dumbrăviţei, dar tot e destul de departe de locurile de play-off. De cealaltă parte, Ripensia a pierdut cinci partide disputate afară, patru dintre ele cu

A furat de ale gurii în vară şi a fost prins în toamnă

Vineri, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au reținut un tânăr, în vârstă de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În fapt, la data de 1.06.2022, tânărul ar fi sustras mai multe produse alimentare dintr-un supermarket

Test greu sub panou. SCM Timişoara întâlneşte Oradea în campionat

SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara va înfrunta CSM Oradea, în etapa a treia a Ligii Naționale Mozzart Bet, partidă programată duminică, 16 octombrie, la ora 18,00, la sala Constantin Jude. Ambele formații vin după meciuri disputate miercuri în cupele europene: alb-violeții în Alpe Adria Cup, bihorenii în FIBA Europe Cup. „Oradea este cel mai dificil

Ediția a III-a a concursului „Politehnica prin ochii mei” vine cu o nouă temă provocatoare pentru elevi, studenți și absolvenți – Campus Life

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) lansează cea de-a III-a ediție a concursului de desen și fotografie „POLITEHNICA PRIN OCHII MEI!”, dotat cu premii totale în valoare de 10.000 de lei. Competiția se adresează elevilor, studenților și absolvenților UPT. În condițiile în care, în 2023, se aniversează 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Politehnicii

Se reia furnizarea de căldură. Vezi de când abonaţii Colterm primesc „agent termic”

Deşi nu s-a dat drumul în condiţii normale la „robinetul” de căldură, aceasta a şi fost sistată, ca de săptămâna viitoare să se reia furnizarea „agentului” termic. „Având în vedere prognoza meteo pentru perioada imediat următoare, respectiv scăderea, de la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturilor diurne și nocturne, dorim să aducem la cunoștința abonații noștri că,

14 octombrie, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Tradiţii şi obiceiuri

Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie. Cu această ocazie, în ziua de vineri, credincioșii sunt chemați să facă rugăciuni și să respecte tradițiile și superstițiile praznicului. Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, mai este supranumită în credința popular drept „Vinerea Mare de Toamna” sau „Vinerea celor 12 vineri”. În

Ghost Geometry, o expoziţie ce nu trebuie ratată

Kunsthalle Bega prezintă expoziția Ghost Geometry, curatoriată de Diana Marincu, în conjuncție cu proiectul Diferite grade de libertate / Different Degrees of Freedom. Expoziția se deschide pe 22 octombrie 2022, la Kunsthalle Bega, Calea Circumvalațiunii 10, Timișoara, începând cu ora 19:00. În ziua vernisajului, în intervalul orar 18:00 – 19:00, Cristian Rusu va susține o

Două accidente grave soldate cu mai mulţi răniţi în Timiş, în ultimele ore

Joi noaptea, ISU Timiş s-a deplasat la un accident feroviar la trecerea de nivel de cale ferată, pe strada Smârdan din Lugoj. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Lugoj. La sosirea echipajelor la locul intervenției au constatat că în accident a fost implicat

Poliţiştii, cu ochii şi pe cei care încalcă legislaţia în domeniul Protecţiei Mediului. Ce au descoperit la un schrott din Dumbrăviţa

Polițiștii Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase și cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au continuat activitățile de prevenire și combatere a încălcărilor legislației instituite pentru protecția mediului, în județul Timiș. Astfel, miercuri, 12 octombrie, polițiștii Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase și cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului

Aquatim anunţă lucrări la reţele de distribuţie în două localităţi din judeţ

Vineri, 14 octombrie, între orele 8-15 se va opri furnizarea apei în Buziaș, pe strada Florilor, pentru lucrări la rețeaua de distribuție. Tot vineri, între orele 9-14 presiunea apei va fi scăzută în localitatea Ohaba-Forgaci pentru spălarea rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o

Fotbal şi pentru cei de după gratii! O competiţie de suflet are loc la Sala Constantin Jude

Mâine, 13 octombrie 2022, în intervalul orar 8,00 – 14,00, Penitenciarul Timișoara va organiza la Sala Constantin Jude (Olimpia), ediţia a XIV-a a Campionatului de fotbal regional „Cupa de Vest”. La competiţie vor participa 6 echipe de fotbal, cele ale deținuților din penitenciarele aparținând Regiunilor Vest și Nord-Vest, clasificați în regim deschis, regim semideschis și

O femeie de 27 de ani a dat iama în supermarket şi a furat tot ce a putut. Rapid, a ajuns în arest

Marţi seara, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 27 de ani, a fost depistată de agenții de pază ai unui supermarket, situat pe Calea Șagului din Timișoara, în timp ce ar fi sustras mai multe electrocasnice și produse alimentare. Deplasându-se la

Șapte jucători de la Timişoara merg la selecționata „Lupii României”

Selecționata Lupii României a intrat în cantonament la București, în perspectiva ultimelor trei partide din grupele Rugby Europe Super Cup. Șapte jucători ai echipei SCM USV Timişoara au fost solicitați la selecționata divizionară. Pilierul Laurențiu Nica, jucătorul de linia a doua Lucian Mureșan, flankerul Kemal Altinok, mijlocașul la grămadă Alin Conache, aripile Romeo Corrado Ștețco,

Ai nevoie de permis sau vrei să-i prelungeşti valabilitatea? Te ajută Centrul Medical „Orthopedics”

Centrul Medical „Orthopedics” din Timișoara este unul dintre cele mai eficiente centre de profil, fiind un partener pentru cei care doresc să-şi devină șoferi sau să prelungească dreptul de a conduce. Centrul pune la dispoziția celor care vor să obțină permisul sau să îl prelungească, toate specializările medicale de la care sunt solicitate avize. Astfel,

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.