Author Archives: Daniel Neacșu

Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo

Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile

Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO

Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două

Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate

CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei

Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat

Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai

Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet

Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide

Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo

Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,

Chinuit și fără glorie! Politehnica, victorie obținută cu forcepsul în Cupă, contra Dumbrăviței

Nu a fost deloc ușor! Poli a atac și și-a creat ocazii, dar s-a chinuit în fața unei echipe pragmatice a Dumbrăviței. Salvarea a venit în reprizele de prelungiri! 1-0 după o fază frumoasă, dar această echipă rămâne însă mult în spatele suporterilor, care au știut să facă spectacol și să aibă răbdare 120 de

Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF

Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră

Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care

Banatul, sub un nou cod portocaliu de căldură!

După codul roșu, apoi cel portocaliu și galben, un nou cod portocaliu lovește marți Banatul și întreg Vestul țării. Ziua de marți va fi extrem de caldă în cea mai mare parte a ţării, în zeci de judeţe temperaturile ajungând la 37 de grade Celsius. Pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi

UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie

Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța

Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș

Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația

În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât

Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a

Nu scăpăm de căldură! Alte trei zile toride în Vest, dar și în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de caniculă, temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic ridicat, nopți tropicale, valabilă în toată țara, de luni, ora 10:00, până miercuri, ora 21:00. Potrivit meteorologilor, vor fi caniculă și temperaturi deosebit de ridicate, luni în vestul țării, marți în vest, nord-vest, în sud și pe

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între

Prea puțin, pentru ceva pozitiv! Dumbrăvița pierde pe terenul unei nou-promovate

Se anunță vremuri grele la Pădurea Verde. Nimic nou, pentru că fiecare sezon a fost de chin. Spre deosebire de alte campionate, când se începea măcar bine, acum Dumbrăvița a scos doar un punct în primele două partide, în care a jucat cu o nou-promovată și o… rechemată! Echipa bănățeană a cedat cu 1-0 în

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.