Echipa Teatrului Național Timișoara a intrat în linie dreaptă cu repetițiile pentru unul dintre cele mai provocatoare spectacole. Este vorba despre „Switch”, un spectacol de Pál Frenák.
Cartea fara E-uri, la Carturesti
Timişorenii îl ştiu pe Şerban Foarţă că se implică numai în evenimente ieşite din comun, fie că e vorba de poeziile pe care le scrie sau de traduceri. Marţi seară, de la ora 19, la librăria Cărtureşti – Mercy, poetul e prezent la lansarea unei cărţi inedite pe care a tradus-o.
Mall-ul de pe Calea Lugojului, amanat inca un an
Iulius Mall rămâne, cel puţin trei ani de acum încolo, singurul mall din Timişoara. Construirea celui de-al doilea mall timişorean a fost amânată cu încă un an de către dezvoltatorul proiectului.
Festivalul Filmului Francofon, la a patra editie
Nimic nu e mai elocvent decât un festival al filmului francofon pentru a onora limba franceză şi ţările care o păstrează în viaţă. La cea de-a patri ediție vor fi prezentate filme din Belgia, Egipt, Turcia. Toate la Timişoara, începând de luni, în sala festivă a casei Adam Muller Guttenbrunn.
Maraton de teatru, pentru o fetita de sapte luni
De Ziua Internaţională a Teatrului, timişorenii sunt invitaţi să dea o mână de ajutor unei familii cu un copil bolnav. Trupa Thespis organizează, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un maraton teatral, unde spectatorii pot face donaţii pentru o fetiţă de şapte luni, care nevoie de o operatie urgenta.
Bursa „Mile Carpenisan” a revenit Adrianei Mit
O studentă din anul al treilea la Jurnalistică este beneficiara primei burse „Mile Cărpenişan”. Adriana Mîţ a primit, joi seară, premiul care a constat într-un „kit” de jurnalist de teren: laptop, reportofon, carneţel.
Curatenia de primavara, la fantanile din Parcul Central
Fântânile din Parcul Central vor străluci de curăţenie. Acestea vor fi curăţate de elevii de la câteva şcoli din Timişoara, care au răspuns unei iniţiative a companiei de apă şi canal Aquatim SA.
Guvernul si-a adus aminte de lacul Surduc
Lacul Surduc şi staţiunea Băile Herculane sunt doar două dintre obiectivele turistice din zona de vest a României care vor beneficia, în acest an, de investiţii finanţate de guvern.
Conferinta economica, pe tema IMM-urilor
Fondul Român de Contragarantare şi Institutul Bancar Român continuă, la Timişoara, seria dezbaterilor publice menite să evidenţieze cele mai bune produse de garantare şi contragarantare pentru IMM.
Ioona Rauschan, pastrata in amintiri de prieteni
Trei burse şi un concurs a acordat, respectiv a lansat Asociaţia Culturală „Prietenii lui Ioona Rauschan”, în parteneriat cu Centrul Cultural German din Timişoara, Universitatea de Vest şi Uniunea Scriitorilor, Filiala Timişoara.
Compozitie a lui Andrei Tiba, pentru salvarea salii de concerte de la Vidu
Cel mai tânăr membru al Uniunii Compozitorilor din România, elevul Andrei Tiba, de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, prezintă, miercuri, una dintre cele mai recente compoziţii, în cadrul acţiunilor de strângere de fonduri pentru repararea sălii de concerte a şcolii.
Ilie Nastase si Brigitte Sfat: iubire fara limite
Îndrăgostit de timişoreanca Brigitte Sfăt, fosta mare glorie a tenisului mondial, Ilie Năstase, vorbeşte despre noua lui viaţă, la un an de la despărţirea de Amalia, alături de o femeie greu încercată. Nu se sfieşte să spună că-şi ajută iubita la treburile casnice: oricât pare de incredibil, Ilie Năstase face paturile dimineaţa sau dă cu aspiratorul.
Politia Timis isi deschide portile
În fiecare an, în 25 martie se sărbătoreşte Ziua Poliţiei Române. La Timişoara, momentul înseamnă Ziua Porţilor Deschise la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
„Giselle”, intr-o montare spectaculoasa, la Timisoara
Vedetele baletului naţional urcă pe scenă la Timişoara. Este vorba despre Bianca Fota şi Gigel Ungureanu, staruri ale Operei Naţionale din Bucureşti, care dansează, la Timişoara, în baletul „Giselle”.
Dialog despre viata la Carturesti
Un irakian, un călugăr tibetan, un camerunez şi un afgan intră într-o librărie. Sună a început de banc? Nu e. E fapt de viaţă. Cei patru sunt solicitanţi de azil la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă si vor veni marţi, de la ora 19, la ceainăria librăriei Cărtureşti de pe str. Mercy 7, pentru un dialog moderat de psihoterapeutul Mircea Dragu.
„Roze de Timisoara”, in librarii
O carte despre trandafiri, în egală măsură de istorie a rozelor şi de sfaturi practice pentru iubitorii acestora, va fi lansată marţi, la ora 17, la Cartea de nisip. Volumul este semnat de jurnalistul Lucian-Vasile Szabo şi de Vasile Ciupa, director executiv al Directiei de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara.
Bursa „Mile Carpenisan”, acordata pentru intaia oara
Joi, 24 martie, va fi desemnat cel dintâi câştigător al Bursei „Mile Cărpenişan”. Instituită de site-ul Pressalert.ro, în memoria jurnalistului timişorean Mile Cărpenişan, bursa şi-a propus sprijinirea tinerilor ziarişti.
Cursuri gratuite de calificare pentru someri
Şomerii din regiunea de vest pot găsi locuri de muncă sau pot învăţa, gratuit, noi meserii, în cadrul unui program dezvoltat de Asociaţia ADL-Progres din Piatra Neamt, ca aplicant principal, şi Fundaţia Centrul de Afaceri şi Meserii Eurotraining din Timişoara.
Locuri de munca pentru medici si personal auxiliar
Aproape 600 de joburi în domeniul sanitar aşteaptă să fie ocupate în judeţul Timiş. În semn de protest faţă de condiţiile rele de muncă în sistem, medicii din Timişoara îşi depun dosarele pentru a prinde locuri de muncă în străinătate.
real da, din nou, TVA-ul inapoi
Clienţii real,- Hypermarket vor putea beneficia de rambursarea TVA-ului pentru cumpărăturile lor din 22 martie., sub forma unor cupoane valorice (vouchere). Este cea de-a treia campanie de acest gen organizată de acest lant de magazine.