În aceste zile, Timișoara este pentru prima dată prezentă cu un stand la Târgul de Turism de la Budapesta, cel mai mare eveniment de profil din Ungaria. Participarea este pusă la punct de Organizația de Management a Destinației Timișoara. Pentru a le oferi vizitatorilor o experiență autentică, standul Timișoarei pune la dispoziție materiale de promovare…
A fost stabilită banca de la care CJ Timiș va lua un credit de peste 200 de milioane de lei
Un amendament nesemnificativ supus votului la hotărârea de consiliu județean referitoare la contractarea unui credit de către administrația Timișului, le-a oferit aleșilor locali o informație mai mult decât semnificativă: au aflat banca de la care se va lua creditul. Iar aleasa este BCR. O serie de amănunte din textul HCJ, legate de definirea mai clară…
Cel mai bun producător de cârnați bănățeni a fost desemnat un german din Sânandrei/Foto
„Worschtkoschtprob”, cunoscutul deja concurs al desemnării celor mai buni cârnați din Banat, evenimentul organizat de ziarul de limbă germană Banater Zeitung, a ajuns în acest an la Jimbolia. Iar acțiunea comunității germane a fost una de real succes, pe lângă concursul care stabilește cel mai bun măcelar, dansurile șvăbești oferite de mai multe grupuri fiind…
Proiectul parcării multietajate de la Spitalul de Copii e atractiv. Au fost depuse cinci oferte/FOTO
Cinci firme și asocieri de firme vor să ia banii Primăriei Timișoara pentru a construi parcarea care se va ridica lângă Spitalul Louis Țurcanu. Licitația a ajuns în momentul analizei ofertelor. Parcarea va avea 3 etaje supraterane și 2 etaje subterane, urmând să ofere 70 de locuri la subsol, 68 supraterane, 33 pe terasă și…
Aleșii județeni au votat, în armonie totală, alocarea sumelor din TVA și pentru drumurile locale/Doc.
Consilierii județeni au reușit să se înțeleagă, ca niciodată, și să stabilească sumele acordate din cotele defalcate de TVA către primariile din Timiș,dar și banii acordați pentru drumurile locale. Proiectele de hotărâre au devenit publice cu aproximativ o oră înainte de întrarea efectivă la votul comisiilor reunite ale CJT, semn că s-a negociat pana în…
Vaporașele pentru transport în comun pe Bega nu vor mai ieși de la iernat, poate în altă formulă
Canalul Bega, pe porțiunea din Timișoara, nu va mai fi cale de circulație pentru transportul în comun, cel puțin nu în actuala formulă. Primăria Timișoara are în vedere oprirea folosirii vaporașelor pentru transportul public. Una dintre mândriile fostului primar Nicolae Robu, transportul în comun cu vaporașe, va fi probabil oprit. Folosirea acestei modalități de circulație…
Gheorghe Fikl și opera sa, în dezbaterea lui Horia Roman Patapievici, la Muzeul de Artă Timișoara/FOTO
Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui o conferință eveniment cu Horia Roman Patapievici, tema acesteia fiind “Gheorghe Fikl și provocările barocului”. Pentru cei interesați de arta pictorului timișorean și pentru admiratorii scriitorului și filosofului Horia Roman Patapievici, conferința din 1 martie este o oportunitate de a experimenta la Timișoara, o prelegere despre provocările barocului…
Turnul de Apă din Iosefin e reabilitat în proporție de 65 la sută/FOTO
Transformarea Turnului de Apă din Iosefin în centru cultural și turistic au ajuns la 65%. În acest moment s-a ajuns în etapa de realizare a finisajelor interioare și exterioare, de montare a structurii metalice din interior și a refacerii învelitoarei acoperișului. Procesul de restaurare a tâmplăriei exterioare a fost finalizat, iar elementele au fost remontate,…
Siguranța rețelei feroviare din vestul României va fi îmbunătățită în urma unui contract în valoare de un miliard de lei
Infrastructura feroviară din zona de vest a României va fi îmbunătățită și va beneficia de siguranță sporită în urma unui contract în valoare de aproape un miliard de lei, plus TVA. Banii sunt obținuți prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat deschiderea ofertelor pentru procedura de…
Una dintre sculpturile lui Brâncuși, în colecțiile Muzeului Național al Banatului
O sculptură sub forma unei frunze, realizată de Constantin Brâncuși, se află în colecțiile Muzeului Național al Banatului Timișoara. Respectiva piesă a fost dăruită de artist lui Traian Vuia, a ajuns în posesia nepoatei acesteia, fiind ulterior donată muzeului. În colecțiile Muzeului Național al Banatului se află o piesă discretă, dar cu o poveste interesantă.…
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Lucrările la autostrada A1, Margina – Holdea, se vor încheia la finalul lui 2026
Finalul anului 2026 este termenul la care se vor finaliza tunelurile și lucrările pe porțiunea de autostradă dintre Margina și Holdea, este afirmația secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu. Conform acestuia, acolo se va lucra pe opt fronturi, ceea ce va permite o viteză de realizare mai bună. Prezent la o emisiune…
Crin Antonescu ar discuta la telefon cu Elon Musk: România e suverană, nu e nevoie să ne-o dea cineva pe Twitter
Aflat la Timișoara pentru a-și lansa campania electorală pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu a analizat și comentariile lui Elon Musk, care promovează pe față un anumit candidat în alegerile din România. Călin Georgescu a primit sprijin pe față din partea celui pus de Donald Trump să îi… administreze administrația, Elon Musk. Afaceristul…
Universitatea Politehnica Timișoara și ADR Vest au semnat contractul pentru finanțarea cu trei milioane de euro a dezvoltării mai multor laboratoare
Reprezentanții UPT și cei ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „SmartEduStructureUPT”, ce prevede modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale și îmbunătățirea accesului la educație. Peste 3 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea și dotarea a 72 de laboratoare, de la 7 facultăți, prin Programul Regional…
Dominic Fritz participă la funeraliile fostului președinte al Germaniei, Horst Kohler
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se află la Berlin, la funeraliile oficiale ale fostului Președinte al Germaniei, Horst Köhler, care s-a stins din viață la începutul acestei luni. Dominic Fritz a fost, în perioada 2012-2019, colaborator apropiat al președintelui Kohler, fiind consilierul său personal și apoi șeful său de cabinet. La ceremoniile ample din Germania participă…
Crin Antonescu și-a lansat campania pentru alegerile prezidențiale la Timișoara: Contează să câștig, nu contează procentele
Crin Antonescu, candidatul ales de PSD, PNL și UDMR să concureze pentru funcția de președinte al Românie, e sigur atât de susținerea până la capăt din partea partidelor în cursa pentru Cotroceni, dar și de victoria finală în această cursă electorală. Exclude total cererea de a renunța la candidatură în favoarea lui Ilie Bolojan, la…
Se schimbă termenele de eliberare a cărților de identitate la Timișoara
Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara modifică termenul de eliberare a cărților de identitate ca urmare a unei informări a Direcției Generale de Evidență a Persoanelor (D.G.E.P.) din cadrul M.A.I. cu privire la termenul de producție (tipărire) a cărților de identitate. Direcția municipalității prelucrează lunar, în medie, 3017 cereri pentru emiterea sau schimbarea cărții de…
Primăria Timișoara dă aproape un milion de lei pentru schimbul de date cu Szeged, în vederea analizării poluării din oraș
Un singur minut a durat ședința de plen de îndată susținută de Consiliul Local Timișoara, în urma căruia orașul va aloca suma de 869.227,875 lei pentru a participa la proiectului Szeged & Timișoara Data Space for Smart Communities. Acesta va presupune realizarea unui schimb de date cu municipalitatea Szeged, date referitoare la transportul în comun.…
Structura tribunei de la baza sportivă Mircea cel Bătrân e finalizată
Lucrările la noua versiune a bazei sportive Mircea cel Bătrân continuă, iar investiția se apropie de jumătate din total. Frontul de lucru principal e la tribună, atât al exterior, dar mai ales la interior. La baza sportivă de la Mircea cel Bătrân, investiția realizată din fonduri local se apropie de 40%. Conform Primăriei Timișoara, structura…
Un român va prelua conducerea Continental din România
La aproape jumătate de an de la anunțul plecării lui Christian von Albrichsfeld de pe poziția de Head of Country în cadrul Continental România, compania germană a anunțat numele celui care va prelua conducerea sectorului automotive al companiei germane, de la 1 martie. Este vorba de un specialist român, cu 20 de ani în cadrul…
Au început înscrierile la cea mai nouă ediție a IT Fest
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara a dat startul înscrierilor la ediția din acest am a ITFest Timișoara. Proiectul este o inițiativă a OSUT, destinată atât tinerilor pasionați de tehnologie, programare și inovație, cât și profesioniștilor din domeniul IT. Ediția acestui an se va desfășura în perioada 10-16 martie, iar activitățile vor avea…