Timișoara e cu un pas mai aproape de a avea o sală polivalentă nouă. Nu vorbim despre cea care ar urma să fie ridicată cu bani de la bugetul național, lângă viitorul stadion, ci de cea de pe strada Podeanu. Luni au fost deschise ofertele depuse pentru finalizarea Sălii Polivalente, iar doi ofertanți au intrat…
Linia Expres 1 va circula până la Hanul Km 6, pentru Festivalul Caritabil Doomfest
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în zilele de 4 și 5 septembrie 2026, traseul și programul liniei Expres 1 vor fi prelungite până la Hanul Km 6 pentru a facilita deplasarea participanților la Festivalul Caritabil Doomfest – ediția a IV-a. Modificarea va fi aplicată după un program stabilit: 4 septembrie 2026: în intervalul…
Se introduc restricții de circulație în mai multe zone din oraș
Ca urmare a solicitărilor depuse de societățile Drumuri Municipale și Delgaz Grid, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oras, în vederea refacerii infrastructurii rutiere și de utilități. Astfel, până la data de 5 seotembrie, circulația rutieră va fi restricționată pe Calea Buziașului, pe partea…
Mai multe linii de transport public revin pe traseul de pe Calea Martirilor
Începând de luni, 31 august, liniile 15, 16, E3 și M3 au revenit la traseele normale, mai devreme decât era prevăzut inițial, odată cu finalizarea lucrărilor desfășurate pe Calea Martirilor, anunță Societatea de Transport Public Timișoara. Mijloacele de transport care deservesc aceste linii nu mai circulă pe traseele deviate stabilite temporar pe durata lucrărilor și…
Circulația feroviară se redeschide între Lugoj și Timișoara Est, deocamdată pe un singur fir
Compania CFR a anunțat că începând de luni, 31 august, ora 16:50, circulația feroviară se redeschide pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, aferent Lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”. În această etapă sunt puse în exploatare aproximativ 51 km de fir de cale ferată nou modernizat și electrificat, precum…
A fost redeschisă circulația pe Calea Martirilor după reasfaltare/FOTO
Lucrările de reasfaltare a Căii Martirilor au fost finalizate și circulația reluată. O intersecție importantă a fost reconfigurată, circulația dinspre Spitalul Județean se va face acum mai ușor. La pachet cu asfaltarea au fost refăcute și trotuarele, iar ulterior vor fi plantați și arbori pe marginea drumului. ”Am luat și măsuri pentru a reduce aglomerația,…
Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total
Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o…
La Timișoara sosește primul tramvai de dimensiuni mai mici. Vor circula pe linia 7 și 9
Această săptămână aduce și livrarea primului tramvaie de dimensiuni mai mici, care vor circula pe anumite trasee din Timișoara, unde garniturile deja achiziționate cu bani europeni nu pot circula. Este un lot de 10 unități, realizate tot de furnizorul ”clasic” al orașului, Bozankaya. Noile tramvaie vor ajuta la un transport public mai bun. ”Sunt investiții…
Noii angajați aflați în perioada de ucenicie pot beneficia de subvenții
Firmele care angajează persoane în urma realizării uceniciei pot beneficia de sprijin financiar. Sunt disponibile două programe, unul destinat tinerilor sub 30 de ani, respectiv unul pentru cei de peste 30 de ani. AJOFM Timiș anunță implementarea a două proiecte ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă : „START – Investește în calificare pentru…
Primăria Timișoara reia acțiunile de dezinsecție terestră
Continuă și în luna septembrie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 2-7 septembrie. Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22 și 06, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Se recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în…
Stadionul LEGO așteaptă instalarea gazonului/VIDEO
Primăria Timișoara a făcut publice o serie de imagini noi de pe stadionul LEGO din Calea Buziașului. Cele mai noi informații arată că viitoarea zonă de joc e pregătită pentru instalarea gazonului. Pe stadion a fost încheiată instalarea acoperișului de deasupra tribunelor principale, dar și la peluze. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte…
Dominic Fritz, în conflict cu o televiziune bucureșteană care îl acuză de implicare în ancheta Pahonțu/VIDEO
Dominic Fritz acuză televiziunea Realitatea Plus că a încercat să îl implice în ancheta desfășurată de Recorder pe tema implicării șefului SPP, Lucian Pahonțu, în evenimentele din decembrie 1989. Liderul USR spune că i s-a solicitat o reacție în acest sens de către televiziunea amintită, dar că răspunsul dat nu a fost luat în considerare.…
Amendă de 45.000 de lei, în urma unui control realizat de Garda de Mediu Timiș
Garda de Mediu Timiș a amendat o primărie din județ pentru că aceasta nu a respectat indicațiile date de instituție la un control precedent, prin care se cerea desființarea unei gropi de gunoi și transportul deșeurilor găsite acolo către un operator autorizat pentru neutralizare. În urmă cu mai mult de o lună fusese organizat un…
Cursele speciale către Serbia continuă! Se va înnopta la o pensiune la Novi Itebej
Succesul înregistrat de cursele cu vaporașul pe Bega, până în Serbia, face STPT să repete deplasările, de această dată la un alt nivel. Vor fi mai multe curse, două clasice, cu deplasare și revenire imediat în țară, dar și o cursă cu rămânere peste noapte la o pensiune din Serbia, plus o seară cu tamburași.…
Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește…
Popoviciu neagă existența unor discuții PNL – USR pentru susținerea unui candidat din partea ultimei formațiuni pentru funcția de primar
Până în acest moment, PNL și USR nu au avut niciun fel de discuții pe tema susținerii unui candidat unic, din partea USR, la funcția de primar al Timișoarei. Este declarația lui Alin Popoviciu, vicepreședinte al CJT și secretar general al PNL Timiș, la scurt timp după promulgarea noii Legi a Integrității, care îl lasă…
Ritm de lucru bun la pasajul de la strada Polonă. Se așteaptă avizul CFR pentru un drum provizoriu/VIDEO
Constructorul lucrează intens la realizarea viitorului pasaj de la strada Polonă, peste calea ferată, care asigură legătura cu Parcul Industrial Freidorf, dar și drumul spre Utvin și Sânmihai. Viceprimarul Ruben Lațcău cere un ritm susținut din partea firmei care se ocupă de investiție și finalizarea cât mai rapidă a reabilitării. În acest moment se forează…
Lucrările de pe bulevardul Rebreanu aduc mai multe restricții în circulația rutieră
Municipalitatea timișoreană continuă lucrările de refacere a carosabilului pe bulevardul Liviu Rebreanu, cu intervenții în intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Lucrările sunt realizate de Societatea Drumuri Municipale (SDM) și acestea presupun introducerea de restricții etapizate de circulație până în 6 septembrie 2026. Astfel, până la data de 3 septembrie, circulația rutieră va fi închisă pe…
Timișoara duce la final proiectul PNRR. O sută de milioane de euro atrași, proiecte reușite și proiecte eșuate
În doar câteva zile se trage cortina peste Programul Național de Redresare și Reziliență, iar Timișoara trage concluziile în urma acestui mod de finanțare. Concluzia principală: orașul a atras o sută de milioane de euro, cu proiecte de succes dar și eșecuri importante. Primarul Dominic Fritz ne arată, la primele ore ale zilei, că nu…
Lucrările de reabilitare a drumului județean spre Lipova au ajuns la 60 la sută din total. Investiția una complexă/VIDEO
Reabilitarea majoră a drumului județean care pornește de la nodul Giarmata de pe A1 și merge spre Lipova, până la ieșirea din județ spre Arad durează mai mult, dar aceasta este motivată de complexitatea lucrărilor, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Dar, investiția, care are termen de finalizare jumătatea anului viitor, este mult mai…