Author Archives: Marcel Hoster

Municipalitatea timișoreană are o nouă victorie în fața clanurilor imobiliare. Un apartament din zona Bălcescu, recuperat de primărie/Foto

Municipalitatea timișoreană are o nouă victorie în fața clanurilor imobiliare. Un apartament din zona Bălcescu, recuperat de primărie/Foto

Primăria Timișoara a eliberat, miercuri, un apartament care ar fi fost ocupat, fără forme legale, timp de zece ani, într-o clădire din zona Bălcescu. Persoanele care au stat aici au ocupat apartamentul fără a avea drept de proprietate sau închiriere, spune primăria. Evacuarea a fost realizată prin executor judecătoresc și cu sprijinul forțelor de ordine.

Lucrările la viitoarea creșă din zona Bogdăneștilor au ajuns la 80% din total/FOTO

În curând, părinții din zona Bogdăneștilor vor avea la dispoziție o nouă creșă. Proiectul Primăriei Timișoara a ajuns în faza finisajelor interioare. Au fost întârzieri, costurile de construire s-au majorat, dar clădirea ridicată este apriape de finalizare, fiind la 80% din total. În prezent, constructorul execută lucrări de finisaje interioare și de amenajare a curții.

Marilen Pirtea va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Sibiu

Rectorul Universității de Vest va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Lucian Blaga din Sibiu. Este al doilea titlu academic de acest nivel, după cel acordat de Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, tot din Sibiu. Propunerea de decernare a titlului a venit din partea Consiliului Facultății de Științe Economice, pe 18 septembrie

Autorizație de construire cu reproșuri. Pot începe lucrările de restaurare și consolidare a Castelului Huniade/UPDATE

Proiectul ”Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, azi Muzeul Național al Banatului” poate începe, Primăria Timișoara a anunțat că și-a făcut partea birocratică și a emis autorizația de construire pentru acest obiectiv mult așteptat. Investiția este realizată de Consiliul Județean Timiș, iar elaboratorul proiectului este SC Impex Romcatel Proiectare SA.

Se ascute lupta ”pe proiecte”. Fostul viceprimar Dan Diaconu acuză actuala administrație că se folosește de proiectele celei vechi

Acuză fosta administrație a orașului că nu a făcut nimic pentru reabilitarea școlilor, în timp ce folosește proiectele întocmite de aceasta,  pentru a se lăuda. Sunt acuzațiile lansate de fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, actual consilier local liberal, aduse administrației Fritz. Mai precis, discuția a pornit odată cu lansarea contractelor pentru două licee timișorene,

Demarează etapa de desenat proiecte pentru două noi reabilitări de licee din Timișoara

Primăria Timișoara a semnat contractele în urma cărora începe proiectarea tehnică pentru a transforma Liceul Alimentar și Colegiul Tehnic Coandă în școli verzi, inteligente. Investițiile se vor realiza din fonduri PNRR. Elevii de la două licee timișorene se vor bucura de investiții în reabilitare termică și energie verde. Primăria a semnat contractele de proiectare pentru

stpt

Se schimbă traseul liniei 5

Societatea de Transport Public Timișoara anunță publicul schimbarea traseului pentru linia 5. Decizia este luată ca urmare a lucrărilor care se desfășoară pe Calea Bogdăneștilor. ”Ca urmare a informării primite din partea Primăriei Timișoara, cu avizul Comisiei de Circulație nr. MTM2023-023558/01.11.2023, în perioada 08.11.2023 – 30.11.2023, traficul rutier pe Calea Bogdăneștilor, pe strada G. Alexandrescu

Primăria Timișoara se apără: Clădirile bazelor sportive de canotaj de pe malul Begăi trebuiau neapărat demolate, dar facem altele

Nu existau variante, trebuiau demolate, a anunțat administrația Fritz, după ce a făcut una cu pământul clădirile unde se antrenau și își depozitau bărcile sportivii care evoluau pe Bega. Canotorii s-au ales doar cu promisiunea că li se va amenaja altceva, altundeva, cândva. Respectivele clădiri au fost demolate deodată cu cele în care au funcționat

Anunțul viceprimarului Lațcău. Coșmarul șoferilor care tranzitează Calea Șagului continuă până luni dimineața

Șoferii care folosesc ieșirea/intrarea în Timișoara pe Calea Șagului nu au nicio speranță să scape de calvarul pe care îl întâlnesc de câteva zile aici din cauza lucrărilor desfășurate pentru reabilitarea asfaltului. De abia luni dimineața se vor încheia lucrările, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Asta dacă SDM se ține de treabă. Cozi de sute

primaria timisoara

Eșec repetat la licitație. Primăria Timișoara nu găsește o firmă care să facă reparații de urgență la școli

Primăria Timișoara nu reușește, din nou, să găsească o firmă care să realizeze reparații de urgență la școlile aflate în administrare. După ce a luat aceste operațiuni de la Colterm, municipalitatea a lansat o licitație prin care să găsească o firmă care să se ocupe de cârpelile și lucrările pentru rezolvarea problemelor apărute inopinat la

Aquatim

Cea mai mare parte a contoarelor electronice de apă au fost montate de Aquatim la abonații din Timișoara

Cea mai mare parte a apometrelor digitale pe care Aquatim le instalează la branșamentele de apă la abonații din Timișoara au fost deja instalate. Un număr de 6100 din 8000 sunt deja montate. Valoarea proiectului de digitalizare se ridică la 9,8 milioane de lei, dintre care 7,9 milioane provin din fonduri europene. De la bugetul

Mai e o săptămână până la deschiderea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 15 – 19 noiembrie, publicul timișorean este așteptat la cea de-a doua ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, manifestare expozițională devenită tradițională, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Peste 60 de companii din țară, producători și comercianți vor fi prezenți la eveniment.  Acestea vor prezenta spre

Se închide circulația rutieră pe mai multe porțiuni din zona Calea Bogdăneștilor

Circulația rutieră în zona Bogdăneștilor se închide, în periaoad 8 – 30 noiembrie, a anunțat Primăria Timișoara. Aceasta pentru că, în luna noiembrie, se intensifică lucrările de asfaltare pe Bulevardul Bogdăneștilor, în vederea reabilitării liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de 60 de metri pe

colegiul ungureanu

Colegiul Emanuil Ungureanu a fost dotat cu mobilier, respectiv echipamente IT și electronice noi

Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu va beneficia de mobilier nou, dar și de echipamente IT și electronice de ultimă generație. Cele două contracte au fost realizate prin achiziție directă, fiind parte a unui proiect mai mare, de reabilitare a liceului, cu fonduri europene. Primăria Municipiului Timișoara a încheiat două contracte de achiziție publică directă, unul pentru

Primăria Timișoara anunță asfaltări în Kuncz și Plopi. Pe patru străzi s-a pus piatră

Municipalitatea timișoreană a anunțat că derulează o amplă acțiune de reabilitare a infrastructurii stradale în cartierele Kuncz și Plopi. Astfel, trei dintre echipele Societății Drumuri Municipale (SDM) lucrează intens în trei zone din cele două cartiere, pentru a crește calitatea infrastructurii rutiere. În cartierul Plopi, pe strada Albăstrelelor, a fost înlocuit în întregime covorul asfaltic,

Scrisoare deschisă din partea FALT. Se cere modificarea legislației asociațiilor de proprietari

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), organizație neguvernamentală care reprezintă interesele a peste 3552 de asociații de locatari/proprietari din Timișoara, membră a Ligii HABITAT România, se vede nevoită să adreseze Guvernului României, partidelor politice, respectiv parlamentarilor de Timiş, o scrisoare deschisă prin care cere modificarea legislației Asociațiilor de Proprietari, care în prezent afectează seminificativ activitatea

Alin Nica

ATOP a analizat activitatea unor instituții din Timiș

Autoritatea Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș a analizat activitatea desfășurată de organizațiile aflate în analiza organizației. În urma  informațiilor, a formulat o serie de propuneri de îmbunătățire a activității instituțiilor în domeniile lor prioritare.  În urma ședinței, s-a transmis să se pună accentul pe oferirea de informații prin intermediul noilor mijloace de comunicare, mult

Lărgirea tronsonului 2 din DJ 691 la două benzi, (aproape) finalizată. Rămâne de făcut intersecția cu calea ferată/VIDEO

Constructorul care se ocupă de lărgirea la patru benzi a drumului județean 691, pe tronsonul dintre Timișoara a reușit finalizarea tuturor lucrărilor pe porțiunea dintre ieșirea din Dumbrăvița și nodul A1. Cu o excepție, trecerea la nivel peste calea ferată, care, se pare, se prelungește. A fost turnat asfalt pe tot tronsonul 2, a fost

Timișul pierde spiritul antreprenorial. Numărul de noi firme înființate scade semnificativ

Timișul, altă în trecut lider la dezvoltarea de noi firme, pierde din elanul altor ani. Datele oficiale arată o scădere de peste zece procente a numărului de noi afaceri deschise în acest an față de anul trecut. Cel mai vestic județ este departe de ceea ce sunt în prezent zonele lider în domeniul spiritului antreprenorial.

Evaluare de 900.000 de lei. Monitorizare a impactului TM2023 asupra orașului

Timișoara va trebui, conform contractului prin care a primit titlul de Capitală Europeană a Culturii, să facă o autoevaluare a impactului acestui titlu asupra orașului, dar și a rezultatelor obținute. Așadar, prin Centrul de Proiecte, organismul pus să se ocupe de TM2023, caută firmă care să cerceteze impactul proiectului. Suma pusă la dispoziție este una

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.