Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, se declară dezamăgit de faptul că cererea sa de a susține proiectul de hotărâre de transfer la CJT a terenului primăriei din zona parcării pe care CJT vrea să o ridice în centrul Timișoarei în plenul consiliului local, de marți, a fost respinsă. El spune că nu se va…
Jocul de-a pisica și șoarecele între oamenii primăriei și o terasă dispărută. A reapărut, dar a fost ”prinsă” de această dată/FOTO
Oamenii primăriei au fost surprinși să constate că una din terasele pe care au reușit să o facă să dispară de pe domeniul public pentru că ar fi fost ilegal amplasată acolo, a reapărut ca prin minune acolo de unde fusese strânsă de proprietar, ne anunță edilul-șef, Dominic Fritz. Doar că astăzi a fost ”prinsă”…
La Universitatea de Vest Timișoara continuă admiterea pentru noul an, cu sesiunea de toamnă
La Universitatea de Vest din Timișoara au fost deschise înscrierile pentru a doua sesiune de admitere, conform cu desfășurătorul afișat pe facultăți, pentru locurile rămase disponibile în fiecare program de studii, după sesiunea de admitere din iulie (aceste date actualizate se află AICI). Procesul de înscriere urmează a se încheia, pe rând, între 5 și…
Fericirea șoferilor, sensul giratoriu provizoriu de pe Gheorghe Lazăr mai ”trăiește” câteva zile. Mai multe străzi, cu restricții de circulație
Operațiunea de aducere a gurilor de canal la nivelul asfaltului va duce la introducerea de restricții și închideri în circulația rutieră de pe mai multe străzi din Timișoara. Vestea vine la pachet cu o veste relativ bună, anume că se va menține până pe 2 septembrie sensul giratoriu provizoriu creat la intersecția străzilor Gh. Lazăr…
Previziunea rezilierii contractului de execuție pentru Centura Sud de ocolire a Timișoarei e tot mai aproape
E mai bine să aștepți să își revină actualul constructor sau să reziliezi contractul, să se oprească pentru câteva luni șantierul și să fie reluat cu altă firmă, una care să își facă rapid treaba, este enigma la care ministrul Transporturilor trebuie să (își) răspundă legat de Centura Sud de ocolire a Timișoarei. Deocamdată, din…
Revine în circulație transportul în comun pe liniile 15, 16 și Expres 2, pe bulevardul Liviu Rebreanu/TRASEE
Societatea de Transport Public Local Timișoara anunță că începând din data de luni, 29.08.2022, mijloacele de transport aferente liniilor Expres 2 şi 16 vor reveni pe traseul bulevardul Sudului – strada Mareşal Constantin Prezan. Traseele liniilor 15, 16 şi Expres 2 vor fi modificate, vedeți mai jos harta rutelor pe care vor circula. Iată care…
Constructorul s-a pus pe treabă la noul drum de legătură Timișoara – A1. Anul viitor ar putea fi finalizat/FOTO
În ciuda unui început de contract ezitant, societatea care realizează viitorul drum de legătură dintre Timișoara cu autostrada A1 a luat în serios amenințările de la minister și s-a pus pe treabă. Sorin Grindeanu a vizitat șantierul și acum e mult mai optimist, progresul șantierului fiind vizibil. La anul, lucrarea ar putea fi finalizată Constructorul…
Pornesc lucrările la un nou bloc de locuințe din cadrul complexului imobiliar ridicat pe locul fostei fabrici de pălării din Timișoara
Unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare noi din zona centrală a Timișoarei a primit autorizația de construire pentru cea de a doua clădire rezidențială din cadrul complexului cu utilizare mixtă ridicat pe locul fostei fabrici Paltim. Noua clădire rezidențială va avea 113 apartamente. Dezvoltatorul a primit autorizația de construire pentru cea de-a doua clădire…
Fosta centrală termică din cartierul Aeroport, astăzi dezafectată, va fi transformată de Arhiepiscopia Timișoara în loc de cazare pentru cei fără locuință
Primăria Timișoara și Arhiepiscopia Timișoara vor colabora în cadrul unui proiect comun de ajutorare a persoanelor aflate în situații dificile și care au rămas fără locuință. O centrală termică dezafectată, din zona Aeroport, va deveni loc de cazare pentru familii aflate în nevoie. Vizate pentru a primi sprijin sunt persoanele care fie au fost evacuate…
Teatru, sport, creativitate și nostalgie, oferite de evenimentele din acest weekend, la Iulius Town Timișoara/FOTO
Sănătatea este cel mai dorit lucru pentru cei apropiați, iar în acest weekend, timișorenii au posibilitatea să învețe cum să acorde primul ajutor, la Iulius Town. Despre sănătate prin mișcare, dar și distracție, este și competiția de baschet masculin pentru care terenurile sportive se vor instala în parcul ansamblului mixt. „Cei trei purceluși” le vor…
Precizările primarului în cazul teraselor ridicate: una dintre acestea folosea apa de la sistemul de irigații al municipalității
Sunt zeci de terase care funcționează corect, vorbim despre 95% dintre aceste locații care nu au probleme, a revenit cu precizări primarul Timișoarei, în cursul zilei în care patru asemenea stabilimente au fost încărcate de oamenii municipalității, devenind istorie. Mai mult, una dintre aceste terase se branșase chiar, desigur ilegal, la sistemul de irigare al…
Inspectorii primăriei au pedepsit o firmă, cu trei ore de spălat carosabilul/FOTO
Cu noua legislație locală aprobată, inspectorii Primăriei Timișoara sunt tot mai mult pe teren pentru a verifica șantierele orașului și modul de păstrare a curățeniei din zona acestora. Astfel, a fost descoperită o firmă care nu curăța mizeria produsă de șantier, aceasta fiind amendată cu 2500 de lei amendă și …. trei ore de spălat…
Demarează procedura de proiectare a reabilitării de la Castelul Huniade
Din această săptămână poate începe elaborarea proiectului tehnic pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade, azi clădirea care găzduiește Muzeul Național al Banatului. Documentația tehnică necesară va fi întocmită de firma Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, câștigătoarea licitației organizată de Consiliul Județean Timiș, la o sumă de 1.5 milioane lei, TVA…
Ziua Independenței Ucrainei, sărbătorită la Timișoara/ FOTO
În 24 august, Ucraina sărbătorește 31 de ani de independență, această dată marcând totodată jumătate de an de apărare împotriva agresiunii ruse. Sărbătoarea vecinilor României a fost marcată și la Timișoara printr-o serie de evenimente, care au culminat cu un spectacol de videomapping, pe clădirea Operei din Timișoara. De la ora 17, a fost prezentată…
Bălăceala de vară, la un alt nivel la Timișoara. ADR Vest anunță implementarea unui proiect de finanțare pentru un viitor Aquapark/FOTO
Din noul sezon estival, timișorenii se vor putea distra în cadrul unui nou Aquapark. Spre deosebire de alte orașe, unde autoritățile au ridicat asemenea locații, la Timișoara este o investiție privată, de 83 de milioane de lei, dar care are și o componentă importantă din fonduri europene nerambursabile, de 29 milioane de lei. Viitorul Aquapark…
Primăria Timișoara a ”învins” patru terase ilegaliste. După multe somații, au fost ridicate de pe amplasamentele centrale/FOTO
Echipele municipalității au avut de lucru de la prima oră a dimineții, patru terase instalate în zona zero a Timișoarei nu își vor mai primi de astăzi clienții, fiind ridicate de pe amplasamente de oamenii primăriei pentru că funcționau ilegal. Proaspăt revenit din concediu, primarul Dominic Fritz a prezentat situația teraselor: două terase, una lângă…
Protecția Consumatorilor, verificări la magazinele Lidl din Timiș. Nu au fost închise unități, dar au fost găsite probleme cu marfa/FOTO
Nici magazinele din cadrul rețelei Lidl din Timiș nu au scăpat de controalele de la Protecția Consumatorilor. În cursul lunii august 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri amintite, la nivelul…
Încă două spații de servicii moderne au fost deschise pe autostrada A1. Banatul mai așteaptă
Strategia CNAIR pentru dotarea, operarea și întreținerea spațiilor de servicii de pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres, continuă prin deschiderea unui nou lot privind alte două spații de servicii pe autostrada A1, Nădlac – Sibiu, tronson Orăștie-Sibiu, km 316+360 stânga și km 316+560 dreapta, situate în zona localității Pianu, din județul Alba. Miercuri, 24…
Veniți la Iulius Town să învăţați care sunt manevrele prin care poţi salva o viaţă, în situaţii de urgenţă
Credem că nu ni se poate întâmpla, însă, oricând, cineva din familie, o persoană apropiată sau un necunoscut poate avea nevoie de ajutor până la sosirea echipajului medical. O intervenţie în timp util şi mai ales corectă poate creşte şansele de supravieţuire. O statistică arată că, din păcate, 8 din 10 români nu ştiu să…
Se stabilesc obligațiile pentru întreținerea pistei de biciclete spre Serbia: ABA Banat taie iarba, Consiliul Județean Timiș are grijă de asfalt
Consiliul Județean Timiș a preluat în administrare, în primăvara acestui an, de la Apele Române Banat, pista de biciclete realizată cu fonduri europene, pe malul Begăi, până la granița cu Serbia. Acum, printr-o hotărâre de consiliu județean, se vor stabili drepturile și obligațiile pentru fiecare dintre instituțiile implicate în administrarea pistei și a digului pe…