O altă numire pe baze „meritocratice” făcută de preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu! El a reuşit să-l impună pe Cosmin Buboi în fruntea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Timiș. Funcţie din care acesta are posibilitatea să-şi controleze propria afacere, o firmă de transport.
Dominic Fritz: Tăierea copacilor e un hobby bizar al primarului?
În cursa nebună pentru “dezvoltarea în forţă” a oraşului, în Timişoara se taie arbori pe capete. Cu sau fără motiv nu se ştie, fiindcă Timişoara nu are „Registrul Spațiilor Verzi”, aminteşte Dominic Fritz, candidatul USR la Primăria Timişoara. O maculatură cu această denumire întocmită de primărie a fost respinsă definitiv de instanţă.
Klaus Iohannis a dat undă verde dublării alocaţiilor pentru copii
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care sunt dublate alocațiile pentru copii. Potrivit acestei legi, alocația ajunge de la 150 de lei la 300 de lei pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani.
Senatorul de Timiş, Alina Gorghiu, anunţă o săptămână de neuitat
Primari aleşi în două tururi de scrutin, desfiinţarea secţiei speciale, alegeri anticipate; trei decizii pe care PNL le va lua în această săptămână. O spune senatorul de Timiş, Alina Gorghiu, care profeţeşte o săptămână pe care nu o vom uita uşor.
Concurs la Spitalul din Jebel. Fosta şefă a Sanepid, Viorica Dumitru, favorită pentru funcţia de director/ Update: concursul a fost anulat
Doi candidaţi s-au înscris la concursul pentru funcţia de director medical la cunoscutul Spital de Psihiatrie din Jebel. Este vorba de fosta directoare adjunctă a DSP Timiş, Viorica Dumitru şi Călin Munteanu, fost inspector tot la DSP. În ultimii ani, spitalul a fost o „feudă” controlată de deputata PSD Bianca Gavriliţă. Update: Concursul a fost anulat, deoarece dosarele depuse de cei doi candidaţi au fost incomplete.
Nu a fost “blat” Ponta-Orban! Deputatul Adrian Pau spune că el a rezolvat bani de la buget pentru Pro România
Deputatul Pro România (ex-PSD) de Timiş Adrian Pau susţine că el l-a convins pe ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, să aloce partidului lui Victor Ponta un milion de lei pe lună de la buget. Pau dezminte astfel o înţelegere în acest sens între Victor Ponta şi premierul Ludovic Orban.
Economia Timişului, în stagnare, a fost depăşită de cea a judeţului Cluj
Timişul a ajuns pe locul III, după Bucureşti şi Cluj, atât la capitolul Produs Intern Brut (PIB), cât şi la PIB pe cap de locuitor. Este pentru prima dată când judeţul Cluj ia faţa Timişului la acest capitol. Mai mult, în 2019, Timişul s-a aflat printre ultimele locuri din ţară în privinţa creşterii economice.
Primarii “rebeli” din PNL Timiş nu-i cer demisia lui Nicolae Robu, dar aşteaptă o decizie de la acesta
Aşa-zişii primari rebeli nu profită de situaţia ingrată în care se află preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie. Ei anunţă că nu-i cer demisia lui Robu din funcţie, dar consideră că acesta trebuie să ia o decizie privind situaţia în care se află.
Mircea Băcală se întoarce la Prefectură. Ca subprefect de această dată
Fostul prefect de Timiş, Mircea Băcală va ocupa funcţia de subprefect, în urma promovării Lilianei Oneţ pe scaunul de prefect. În trecut, Băcală a deţinut în două rânduri funcţia de prefect, în perioada guvernării PDL, respectiv a Executivului Cioloş.
Sondaj IMAS: PNL la scor istoric. PSD, pe tobogan
Potrivit ultimului Barometru Europa FM, realizat de IMAS, PNL a ajuns la 45% în preferinţele românilor, ceea ce înseamnă dublu faţă de cât avea în ianuarie 2019. PSD se menţine pe locul II, dar a scăzut sub 20 de procente, oprindu-se la 18,5%.
Nicolae Robu minte! Dovada pe portalul Tribunalului Timiş
În mai multe intervenţii publice, după ce a fost trimis în judecată de către DNA, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a afirmat că nu este acuzat de fapte de corupţie. El este contrazis chiar de către portalul Tribunalului Timiş, acolo unde va fi judecată în primă instanţă.
Sondaj: şi românii îşi doresc alegeri anticipate
Conform unui sondaj CURS, majoritatea romnânilor şi-ar dori organizarea unor alegeri anticipate. Tema acestor alegeri este promovată de PNL şi, mai ales, USR, fiind respinsă însă de PSD şi ALDE.
Confirmare! Propaganda rusă o desemnează pe Maria Grapini „europarlamentarul anului 2019”
Derapajele anti-europene ale eurodeputatei PSD Maria Grapini nu au rămas nerăsplătite. Oficiosul Kremlinului, Sputnik, a desemnat-o pe timişoreancă „europarlamentarul anului 2019”. Grapini a „reuşit” să depăşească în topul Sputnik personaje precum Norica Nicolai sau Renate Weber.
Nicolae Robu de anul nou: “Unii cotrăitori sunt permanent negativi!”
Primarul Nicolae Robu a trimis un mesaj de anul nou timişorenilor, mesaj al cărui “erou” este însă tot el. În postarea de pe Facebook, Robu se laudă din nou cu “realizările” din ultimul an, promiţând şi mai multe pentru anul următor. Nu sunt uitaţi nici haterii şi… “cotrăitorii”.
Doar pentru ludici! Retrospectiva adevăratelor “realizări” ale lui Nicolae Robu din 2019
Atenţie, imagini care vă pot afecta emoţional, mai ales dacă sunteţi cunoscători ai fenomenului. Ultima şi unica speranţă a fotbalului timişorean, excepţionalul Lae “Picior de aur” aka Nicolae Robu a postat pe contul său de Facebook o scurtă retrospectivă a golurilor marcate în anul 2019. Din păcate, imaginile postate de primarul golgheter se adresează doar…
Sătul de calomnii, Nicolae Robu a lansat un nou sondaj pe Facebook. Al 111-lea din acest an
Revenit din pumni, şi poate şi din “suferinţă”, după ce DNA l-a trimis în judecată în dosarul imobilelor vândute ilegal de către municipalitate, primarul Nicolae Robu răbufneşte pe Facebook. Şi o face cum ştie mai bine, printr-un sondaj de opinie.
Dominic Fritz: Prezumţia de nevinovăţie e valabilă şi pentru un primar rătăcit
Principalul contracandidat al lui Nicolae Robu la scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Samuel Fritz, a avut o primă intervenţie după ce edilul-şef a fost trimis în judecată de către DNA. Fritz consideră că prezumţia de nevinovăţie este valabilă şi pentru „un primar rătăcit” precum Robu.
Reacţie de Gâgă a lui Nicolae Robu după trimiterea în judecată: „Garantez pentru mine”
Printre primele reacţii ale primarului Timişoarei, Nicolae Robu, vizavi de trimiterea în judecată de către DNA a fost chiar la Antena 3. El a afirmat, la acest post de televiziune, că suferă pentru cele întâmplate, dar… garantează pentru el
Nicolae Robu nu mai poate candida sprijinit de PNL, potrivit criteriilor de integritate ale partidului
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, are interzis la o nouă candidatură pe lista PNL, potrivit criteriilor de integritate ale partidului. Şi asta după ce el a fost trimis în judecată în dosarul caselor naţionalizate vândute de primărie. Există precedente arhicunoscute de lideri PNL care n-au mai candidat, în 2016, din cauza acestor criterii.
Traseistul politic Dorin Cutu, favorit pentru preluarea ALDE Timiş
Consilierul judeţean încă PSD Dorin Cutu este principalul favorit la preluarea conducerii organizaţiei ALDE Timiş. Cutu este notoriu traseist politic, bifând până acum PNG, PDL şi PSD. La pachet cu preşedinţia ALDE Timiş, Cutu şi-ar dori şi şefia unei „deconcentrate”.