Reacţie de Gâgă a lui Nicolae Robu după trimiterea în judecată: „Garantez pentru mine”

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Printre primele reacţii ale primarului Timişoarei, Nicolae Robu, vizavi de trimiterea în judecată de către DNA au fost chiar la Antena 3. El a afirmat, la acest post de televiziune, că suferă pentru cele întâmplate, dar… garantează pentru el.

DNA l-a trimis în judecată pe Nicolae Robu, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă în privinţa vânzării ilegale a două imobile de către Primăria Timişoara. Într-o intervenţie la Antena 3, Robu spune că nu i-a picat tocmai bine această veste, mai ales că se află în vacanţă.

“Sunt în vacanţă. Sigur că eu sufăr, am fost om cinstit toată viaţa, am respectat legea. Îmi pică greu sa fiu asociat cu nouă milioane euro prejudiciu, sute de imobile, nu e vorba de aşa ceva. Au fost 4-5 semnături înainte de semnătura mea. O sa vedeţi poze cu imobilele, vă veţi cruci, să vedeţi cum arată”, a afirmat Robu.

Dacă în cazul altor angajaţi ai primăriei Robu se distanţa de ei când apăreau probleme penale sau de altă natură, de această dată el a anunţat că… garantează pentru propria persoană.

”Eu sunt cu conştiinţa împăcată. Garantez pentru mine. Îmi doresc în România un stat de drept în sensul sănătos”, a mai declarat Robu la Antena 3.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Titu Bojin ALDE
Titi Bojin

Cele mai citite articole


Adrian Pau
Adrian Pau

Administratie vezi arhiva Administratie

stadion dan paltinisanu

Prezentată de primar, noua super-infrastructură sportivă a Timişoarei este sublimă pe hârtie, dar lipseşte cu desăvârşire în realitate

Primarul Nicolae Robu nu a ezitat să prezinte ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, o listă lungă de proiecte de infrastructură sportivă pe care le tot promite de la preluarea mandatelor. Dar, dintre acestea niciunul nu există, o recunoaşte chiar el, de vină fiind birocraţia, firmele necorespunzătoare, „vânătorii” de terenuri, astrele. Baze sportive de cartier,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezentată de primar, noua super-infrastructură sportivă a Timişoarei este sublimă pe hârtie, dar lipseşte cu desăvârşire în realitate
Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții, Simona se califică în semifinale

Simona Halep (2 WTA, principala favorită) s-a calificat astăzi pentru a cincea oară în semifinalele turneului WTA de la Roma, fază în care va întâlni, duminică, învingătoarea din sfertul Azarenka – Muguruza. Jucătoarea din Constanța a trecut în sferturi de Iulia Putințeva (30 WTA), după ce sportiva kazahă a abandonat din motive medicale, în momentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții, Simona se califică în semifinale
iulius-town-aniversare_2020_728x90

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT oferă noi cursuri de pregătire

CCIA Timiș  continuă înscrierile la cursurile gratuite de profesionalizare a angajaților în cadrul Proiectului “Resurse umane competitive pentru adaptarea la SNCDI în Regiunea Vest”. Acestea sunt organizate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și partenerii Expert Consulting și Universitatea Politehnica Timișoara. Se oferă cursuri de calificare autorizate: Cofetar-patiser – Nivel 3 (480 ore), Lucrător...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă noi cursuri de pregătire

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul candidatei PSD pentru Primăria Timișoara, Voichița Lăzureanu, prevede teme pentru creșterea calității vieții pe baza unor principii sănătoase. Proiectul ei electoral este prezentat exclusiv online din două motive: primul are legătură cu transparența – pentru că aceasta, pe de-o parte, este esențială într-o instituție publică, și pe de alta, este cheia comunicării prezente și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voichița Lăzureanu – Alegerea sănătoasă pentru Timișoara(P)
A treia zi de sâmbătă a lunii septembrie este Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice. În 2020, ea se celebrează în 19 septembrie. În fiecare an, peste 500 de români sunt diagnosticați cu diferite tipuri de cancer al sângelui. Sunt peste 70 de boli hematologice care au ca indicație terapeutică transplantul de celule...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Îi poți ajuta pe cei diagnosticați cu diferite tipuri de cancer al sângelui. Înscrie-te în Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem!
Simona Halep (2 WTA, principala favorită) s-a calificat astăzi pentru a cincea oară în semifinalele turneului WTA de la Roma, fază în care va întâlni, duminică, învingătoarea din sfertul Azarenka – Muguruza. Jucătoarea din Constanța a trecut în sferturi de Iulia Putințeva (30 WTA), după ce sportiva kazahă a abandonat din motive medicale, în momentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții, Simona se califică în semifinale
Finalul de săptămână găsește TImișul cu zece focare active de SARS-Cov2, conform Direcției de Sănătate Publică. DSP transmite că astăzi sunt active și de află în supraveghere epidemiologică 10 focare de Covid-19. În ultimele 24 de ore nu au apărut cazuri noi în focarele de SARS-Cov2 din Timiș. Focarele de SARS-Cov2 din Timiș: CENTRUL DE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece focare de SARS-Cov2 în Timiș
Derby-ul Banatului s-a disputat în această dimineață în Valea Domanului, unde CSM Reșița a întâlnit Politehnica Timișoara. Ambele echipe veneau după victorii și își doreau să continue seria, dar tabela a rămas nemodificată după 90 de minute, 0-0. A fost însă o partidă palpitantă cu destule ocazii de poartă. Violeții au dominat prima parte și-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se putea mai bine, dar Politehnica rămâne în continuare neînvinsă
Cu 61 de persoane diagnosticate cu coronavirus, Timişul s-a aflat pe locul III la nivel naţional, pentru ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 33 sunt din Timişoara, iar şapte din Lugoj. Două persoane din Timiş au murit, în ultimele 24 de ore, din cauza coronavirusului. Cele 61 de persoane infectate din Timiş sunt din: Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, 61 de persoane infectate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 33 sunt din Timişoara
Patru persoane au fost salvate în ultimele zile de piloții aeronavei Cessna Citation V. Două dintre acestea au avut „plecarea” din Vestul țării – o micuță de doar un an și șase luni din Timișoara și un pacient cu arsuri grave de la Arad. Comandorul Laurențiu Codreanu și locotenent-comandorul Florin Breahnă, piloți militari în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Misiuni la înălțime pentru salvarea de vieți omenești. O micuță de un an și 6 luni, cu afecțiuni hepatice și digestive, transportată de la Timișoara la Roma
Top