Author Archives: Oana Telescu

Patru hoți, reținuți într-o singură zi de polițiștii timișeni

Patru hoți, reținuți într-o singură zi de polițiștii timișeni

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat de polițiștii Secţiei 1 Urbană Timișoara după ce a furat o poșetă din interiorul unui autoturism staționat în parcarea unui magazin de pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara. Furtul a fost observat de agenții de pază. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Bărbatul a

Depistarea autovehiculelor de mare tonaj care circulă în Timișoara, în atenția polițiștilor locali

De la începutul acestui an, polițiștii locali din Timișoara le-au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legii prin care se interzice circulaţia autovehiculelor cu mase sau gabarite depăşite pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora. Măsura este valabilă dacă vehiculul

Două femei, amenințate pe stradă de un bărbat care le-a furat telefoanele mobile și banii

Un tânăr în vârstă de 24 de ani are mari probleme cu legea după ce, miercuri, seara, a amenințat două femei pentru a le putea fura telefoanele mobile și banii. El a fost depistat de polițiștii Secției 2 Urbană Timișoara după ce miercuri seara, în jurul orei 21:20, prin amenințări cu acte de violență, a

Atenție, se ridică iar mașinile parcate neregulamentar! Aproape 60 de șoferi au rămas fără mașini în ultima lună și jumătate

Mare grijă unde parcați mașina. Dacă o lăsați într-un loc unde parcarea este interzisă, riscați să rămâneți fără ea, atrage atenția Poliția Locală Timișoara. Pe lângă amenzi, de la mijlocul lunii februarie, s-a revenit la ridicarea autovehiculelor care încurcă flagrant traficul rutier sau pietonal, odată cu reorganizarea SDM, prin Serviciul Public de interes local pentru

Spitalul „Victor Babeș” se alătură campaniei de realizare gratuită a mamografiilor de sân

Proiectul, din care mai fac parte Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca și Spitalul Municipal din Timișoara are ca scop depistarea precoce a cancerului de sân. Programul prevede realizarea, în mai multe centre, de mamografii femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani, din vestul țării. Peste jumătate dintre pacientele investigate

Clase trecute în on-line la școala din Parța. Patru profesori s-au îmbolnăvit de gripă

Școala Gimnazială din comuna Parța are activitatea fizică suspendată la patru clase din nouă întrucât patru profesori sunt în concediu medical cu gripă.    Inspectorul școlar general Aura Danielescu a transmis, marți, că în ultimele cinci zile (25.03-29.03) s-au îmbolnăvit de viroză respiratorie 14 elevi și 13 angajați din unitățile de învățământ. În ceea ce

Străzile pe care Colterm întrerupe, miercuri, apa caldă și încălzirea

Compania de termoficare întrerupe apa caldă și încălzirea, între orele 8-16, miercuri la PT 21. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: București nr. 32A, 32B și 36, Take Ionescu nr. 45, 51 și 51A, Martir Miroslav Todorov nr. 1, Titan nr. 6, 7, 9, și 10, Tapia nr. 11 și 13. Motivul îl reprezintă finalizarea

Joci biliard și îi susții pe copiii cu autism – inițiativa unei asociații din Timișoara

Sâmbătă 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Asociația „Copii și Zâne” din Timișoara organizează o competiție de biliard caritabilă pentru amatorii de sport și fapte bune. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11 la House of Pool, pe bd. Take Ionescu nr. 51 A. Participarea în cadrul competiției este deschisă

Iulius Town aduce „Luna de pe cer”. Când poți admira instalația „Museum of the moon”

După ce anul trecut, bănăţenii au avut ocazia să admire de aproape Planeta Pământ, la început de aprilie, Iulius Town aduce „luna de pe cer” într-un eveniment „astronomic”, organizat în parteneriat cu Lights On România. În perioada 1 – 10 aprilie, în Iulius Gardens va fi expusă instalația „Museum of the Moon”, realizată de artistul

Colterm lasă, marți, fără apă caldă și căldură mii de abonați

Compania de termoficare întrerupe apa caldă și încălzirea, între orele 8-18, marți la PT Păltiniș. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Sorin Titel, Victor Babeș nr. 4 – 10, Protopop George Dragomir nr. 5, Ghirlandei (inclusiv Liceul Moisil), Feldioara nr. 1, 3, 4 și 8, 1 Decembrie nr. 2, 5,10 și 12, Piața Bălcescu, Ciprian

Tânăr urmărit prin cartierul Plopi de polițiști locali. Ce a făcut

Polițiștii locali aflați în patrulare, luni, în jurul orei 11.30, au observat pe strada Albăstrelelor din cartierul Plopi, un moped care circula fără a avea plăcuțe de înmatriculare. Astfel, polițiștii locali au efectuat semnale pentru ca persoana care conducea mopedul să se oprească, dar a refuzat, continuând să accelereze până a ajuns pe un drum

Zece amatori de drifturi, amendați în ultima perioadă de polițiștii locali

Distracția l-a costat scump pe un tânăr de 28 de ani din Timișoara. Polițiștii locali, aflați în patrulare în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona Stadionului Dan Păltinișanu, l-au depistat, în jurul orei 02.00, pe acesta, când la volanul unui Mazda făcea derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște în parcarea din

Organizator de evenimente și proprietarul unui local, amendați după ce petrecerile lor au deranjat locatarii în zona Iulius Mall și Iosefin

Odată cu încălzirea vremii, crește numărul timișenilor deranjați de muzica dată la maximum la petrecerile private desfășurate în oraș. Astfel, sâmbătă seara, polițiștii locali s-au deplasat în Piața Consiliul Europei, unde, în parcul din incinta Iulius Town, o societate comercială a organizat o petrecere, muzica dată la maxim tulburând liniștea locuitorilor din zonă. „Societatea a

Una dintre cele mai rare boli hematologice din România, tratată la OncoHelp

Sunt doar câteva zeci de cazuri în toată țara. Este vorba despre Hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), o boală gravă, cronică, extrem de rară, cu o evoluție lentă dar care devine mortală în lipsa unui tratament. Pacienții care suferă însă de această maladie sunt practic dependent de transfuzii de sânge și asta pentru că sistemul imunitar

Simulare BAC: Astăzi au început testările

Începând de astăzi, unitățile de învățământ liceal din județul Timiș desfășoară simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Programul este următorul: 28 martie – simulare proba E a) – Limba şi literatura română; 29 martie – simulare proba E c) – proba obligatorie a profilului și 30 martie – simulare proba E d) – proba

Pensionar mort la Lugoj după ce casa i-a luat foc/Foto

Duminică, la ora 18.28, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui incendiu la o casă și garajul acesteia, în Lugoj, pe strada Bocșei. S-a dispus alertarea Detașamentului de Pompieri Lugoj și trimiterea la locul intervenției a următoarelor forțe și mijloace: o autospecială de primă intervenție și comandă A350, două autospeciale cu apă și spumă

Accident cu trei morți în apropiere de Timișoara. Un băiețel de nici doi ani, printre victime/Foto. UPDATE: A murit şi şoferiţa care a produs accidentul

Un grav accident de circulație a avut loc, duminică, în jurul orei 18, pe DJ 591, între Săcălaz şi Sânmihaiu Român. Trei persoane au decedat. Potrivit IPJ Timiș, o femeie în vârstă de 32 de ani conducea un autoturism pe DJ 591 A dinspre Săcălaz spre Sânmihaiu Român, iar la un moment dat a intrat

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.