Vânt puternic în toată țara, la munte chiar cu rafale de 110 km/h. Asta anunță meteorologii pentru următoarele ore. A fost emisă o avertizare care intră în vigoare joi, 5 octombrie, la ora 15.
Unii soferi si-au luat parcare pe pietonale. Cu bariera pe butoaie / FOTO
Nu mai puțin de șapte mașini parcate pe o străduță lungă de 62 de metri, și încă una pietonală! Se întâmplă în centrul Timișoarei, chiar sub un indicator care anunță că vă aflați într-o zonă în care este interzis accesul autovehiculelor.
Pompierii din Buzias au iesit la curatenie in parcul devastat de furtuna / FOTO
Parcul din Buziaș a fost devastat de furtuna de la jumătate lunii septembrie, iar administrația locală face eforturi să refacă zona. Un ajutor de suflet din partea pompierilor militari, care și-au rupt din timpul extrem de prețios și, timp de câteva ore, au făcut curățenie în parc.
Primaria a pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Peste 35 de milioane de lei de recuperat, finantare ilegala la Poli si nu numai
Peste 35 de milioane de lei. Atât trebuie să recupereze Primăria Timișoara de la cluburile sportive pe care auditorii Camerei de Conturi consideră că le-a finanțat ilegal. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul municipalității, decizia fiind definitivă.
Si totusi se poate: RDS, UPC si Orange, amendate pentru cablurile care atarna prin Timisoara
La mai bine de două săptămâni de la furtuna care a devastat Timișoara, polițiștii locali s-au „împiedicat” și ei în cablurile care atârnă aproape la fiecare colț de stradă. În ultimele zile, ei au dat șase amenzi și au alte 40 situații în lucru.
Societatea Timisoara, scoasa din Bastionul Theresia dupa 27 de ani. CJ Timis, acuzat de imoralitate / FOTO
Societatea Timişoara a părăsit, după 27 de ani, Salonul Vega din Bastionul Theresia. Contractul pe care îl avea a expirat la finele lui 2016 și, spun cei de la CJ Timiș, proprietarii imobilului, legea nu permite înnoirea lui în aceleași condiții. Bastionul Theresia e aproape gol, iar la licitația de luna trecută au fost doar doi ofertanți.
Zeci de oameni evacuati dintr-un bloc din Lugoj / FOTO
Câteva zeci de oameni au tras o spaimă zdravănă marți dimineață, după ce o garsonieră a luat foc într-un bloc din Lugoj și a fost nevoie să fie evacuați. Incendiul a pornit de la un panou electric.
„How do you do” si „Wie geht’s” nu mai au secrete pentru politistii locali
Turiștii străini care ajung de acum încolo la Timișoara n-ar trebui să se mai teamă că se vor rătăci prin oraș. Trebuie doar să întrebe un polițist local cum pot ajunge într-un loc sau altul și să aibă răbdare ca acesta să… caute răspunsul în ghidul poliglot pe care îl are în dotare.
Parcul Rozelor, gustul amar de dupa un festival culinar cu pretentii / FOTO
Timp de patru zile, timișorenii care au avut poftă, răbdare și buzunare largi s-au delectat cu tot felul de produse culinare, vândute la un festival organizat în premieră în orașul lor. Luni însă, Parcul Rozelor, locul unde s-a desfășurat acesta, era un dezastru.
Atentie! Pe A1, de la PTF Nadlac, va circula un transport agabaritic
Dacă aveți drum începând de luni, 2 octombrie noaptea, pe autostrada A1, de la Punctul de Frontieră Nădlac II spre Sibiu, mare grijă! Pe traseu se va un convoi agabaritic, care trebuie să ajungă, în final, până în județul Argeș.
Politia Locala a facut lista cu primii 50 de proprietari care vor plati taxa pe paragina
Proprietarii de clădiri vechi din Timișoara nu par impresionați de amenzile pe care le pot lua pentru că nu-și întrețin imobilele. Unii vor fi însă arși mai tare la buzunare: sunt gata să plece la primărie, pentru supraimpozitare, 50 de dosare ale clădiri foarte degradate.
Cateva zeci de timisoreni, din nou in strada. In Piata Victoriei s-a strigat iarasi „Dragnea, demisia” / FOTO
La Timișoara s-a strigat, din nou, „Dragnea, demisia!”. Câteva zeci de oameni au ieșit în Piața Victoriei, pentru a face „Scut în jurul justiției”. Unii dintre ei au participat la toate evenimentele organizate până acum, începând de astă-iarnă, și spun că, probabil, românii care stau în case sunt fericiți de felul în care trăiesc.
Parcul Natural Portile de Fier, groapa de gunoi pentru „turisti” / FOTO
Avem o țară frumoasă și locuri superbe de vizitat, dar ne batem joc de ele cu fiecare ocazie. O plimbare prin Parcul Natural Porţile de Fier, între Coronini și golful Mraconia, demonstrează deopotrivă cât de „civilizați” sunt turiști, dar și cât de „interesate” sunt de păstrarea acestei zone autoritățile locale.
Optimism de drumar: Exista speranta pe soseaua spre autostrada! / VIDEO
Se practică de mulți an în vestul Europei, unde lucrările la drumuri sunt multe și rezultatele sunt vizibile rapid. Restricțiile de circulație le sunt semnalizate șoferilor cu panouri cu fețe zâmbitoare, cu fructe sau cu tot felul de animăluțe. DRDP a decis să încerce să-i destindă cumva pe conducătorii auto.
Colonelul Pegulescu, seful CMZ Timisoara, aur la Jocurile Invictus de la Toronto! / FOTO + VIDEO
Echipa de tir cu arcul compound a României a câștigat medalia de aur la Jocurile Invictus de la Toronto. Aceasta este formată din Ionuț Butoi, Dorin Petruț și timișoreanul Augustin Nicușor Pegulescu, care i-au învins în finală pe reprezentanții SUA. La Jocurile Invictus, unde România a mers prima dată, participă militari răniți în teatrele de operațiuni.
Cal la plimbare prin centrul Timisoarei! Amenzi de 1.500 de euro in ultimele doua luni
Vă deplasați mult prin Timișoara? Aveți toate șansele să dați nas în nas cu… un cal! Polițiști localii susțin că, în ultima perioadă, sunt tot mai multe cabaline și vaci care umblă libere pe străzi.
Reparatii pe drumurile din vestul tarii. Se circula cu unele restrictii in anumite zone
Dacă aveți planuri de ieșit în weekend, fiți atenți la lucrările care se fac pe șoselele din vestul țării. Există mai multe drumuri pe care traficul se desfășoară cu diverse restricții.
Vaccinul anti-ambrozie se face incet, dar sigur, la Timisoara
La Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului (OncoGen) au fost clonate, în premieră națională, primele trei alergene majore din ambrozie. E primul pas spre crearea unui vaccin contra alergiilor provocate de această plantă.
Smecherii scapa in continuare de amenzi la parcare. Metoda „autocolantul sub parbriz” e bine-mersi
Unii șoferi din Timișoara sunt, în continuare, mai… șoferi decât alții. Metoda prin care poți parca gratis în centrul Timișoarei, fără teama de a fi amendați, este utilizată cu tupeu în mai multe zone. Un autocolant care te atenționează că ai parcat ilegal, dar pus sub parbriz te scutește de amendă!
Patru raniti in timpul furtunii sunt inca internati la Spitalul Judetean. Cei doi copii sunt in stare stabila
La Spitalul Județean Timișoara mai sunt internați patru răniți în timpul furtunii din 17 septembrie. Printre ei sunt și cei doi copii de 10 și 11 ani, care sunt în stare stabilă și respiră fără ajutorul aparatelor de ventilație.